Proiectele prioritare ce vor fi realizate în PPP, stabilite de ministere

Epoch Times România
22.12.2011

Ministerele şi-au stabilit priorităţile pentru perioada următoare în ceea ce priveşte proiectele ce se vor derula în parteneriat public privat, domeniile principale fiind cel al energiei, al infrastructurii, justiţiei, dezvoltării regionale şi sănătăţii, informează consilierul de stat pe probleme economice al primului ministru, Andreea Paul Vass.

În domeniul energiei, sunt prioritare patru proiecte, respectiv AGRI, centrala Tarniţa Lăpuşteşti, realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi termocentrala Doiceşti. Proiectele se află în diferite faze de implementare.

Pentru proiectul AGRI (Azerbaidjan - Georgia - Romania Interconnector) s-a publicat la începutul lunii anunţul de selectare a proiectantului pentru elaborarea studiului de fezabilitate, care trebuie finalizat în luna aprilie a anului următor.

Proiectul Tarniţa Lăpuşteşti presupune asigurarea de fonduri de investiţii de peste 1,1 miliarde euro, fără TVA. Deja este în curs de derulare procedura de elaborare a documentaţiei de licitaţie pentru selectarea investitorilor. Următorul pas este aprobarea strategiei de atragere a investitorilor de către comisia de negociere şi documentaţia de participare la licitaţie.

În ceea ce priveşte proiectul privind reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, acesta va asigura dublarea producţiei naţionale de energie electrică din surse nucleare. Valoarea estimată a realizării proiectului este de patru miliarde de euro. Reprezentantul comercial al Ambasadei Canadei la Bucureşti, al Consorţiului coreean BKB CO., Ltd. şi al Candu Energy au ridicat documentaţia pentru depunerea de oferte angajante. În urma delegaţiei de la Beijing, de la a XXI-a sesiune a Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno - Chineză de colaborare economică, firma China Guangdong Nuclear Power Group a primit documentaţia pentru depunerea unei oferte angajante. Momentan, proiectul se află în faza procedurii de selectare a investitorilor, care se va finaliza la mijlocul lunii martie. De asemenea, este în desfăşurare procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului "la cheie" de Inginerie, Procurare şi Construcţie.

Proiectul Termocentralei Doiceşti este în stadiu avansat, negocierile cu China Huadian Engineering Co fiind în plină desfăşurare.

În domeniul infrastructurii, proiectele prioritare derulate în PPP continuă extinderea reţelei de infrastructură românească. Patru dintre acestea vizează infrastructura rutieră: autostrada Sibiu-Piteşti, de 116 kilometri, care va completa porţiunea rămasă neacoperită din coridorul IV, tronsonul Comarnic-Braşov, de 58 de kilometri, pentru realizarea autostrăzii Bucureşti-Braşov, autostrada Transilvania, care va fi finalizată pe culoarul de la Suplacu de Barcău - Borş de compania Bechtel, iar ulterior va fi realizată prin finanţare din fonduri europene şi în regim de parteneriat public-privat, autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni, de 307 kilometri. Canalul Dunăre-Bucureşti va avea efecte favorabile atât asupra transportului, cât şi a turismului. Infrastructura aeriană va fi îmbunătăţită prin realizarea aeroportului de la Alexeni.

Alte cinci proiecte vor contribui la asigurarea dezvoltării regionale: realizarea cadastrului general al României, prin implementarea sistemului de înregistrare sistematică a imobilelor, realizarea sălii multifuncţionale a Capitalei, dedicată atât activităţilor culturale, cât şi celor sportive, construirea podului peste Dunăre, între Brăila şi Tulcea, realizarea proiectului "Eco Ghencea" din Bucureşti, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi proiectul Esplanada.

Pentru agricultură este prioritară realizarea canalului magistral Siret - Bărăgan, în vederea rezolvării problemei irigaţiilor şi a dependenţei de condiţiile meteorologice. Valoarea investiţiei a fost stabilită la 744,5 milioane de lei la sfârşitul anului 2009. La momentul actual, studiul de prefezabilitate şi documentaţia de atribuire a contractului de PPP pentru realizarea investiţiei vor servi la identificarea potenţialilor parteneri.

Două proiecte în regim PPP vor sprijini domeniul justiţiei: construirea unei unităţi penitenciare şi proiectul pentru dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat de Acces Electronic la Justiţie. Acest ultim proiect se află în etapa de iniţiere a selectării operatorului economic în vederea încheierii contractului de prestări servicii pentru elaborarea studiului de prefezabilitate.

Proiectele în domeniul sănătăţii completează lista domeniilor prioritare de mai sus. Prin parteneriat public-privat se vor construi spitale regionale de urgenţă în Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Iaşi, Craiova, Constanţa şi Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor