"Programul deţinuţii-scriitori". Cioloş şi-a trimis Corpul de control în misiune

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a intrat în vizorul Corpului de control al Primului Ministru.
Premierul Dacian Cioloş
Premierul Dacian Cioloş (Horoiu Eugen/Epoch Times)

În urma unei solicitări venite din partea Ministrului Justiţiei, Corpul de control al Primului Ministru a fost trimis să efectuează un control la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reiese dintr-un comunicat remis marţi de Executiv.

"Controlul a fost generat de publicarea unui număr mare de lucrări ştiinţifice de către condamnaţii aflaţi în penitenciare, cu precădere în anii 2014 – 2015.

Întrucât în complinirea procedurii de elaborare a acestor lucrări era necesară recomandarea unui profesor sau conferenţiar universitar, această verificare excede competenţei stricte a Ministerului Justiţiei, care însă, prin cabinetul ministrului şi corpul de control al acestuia, asigură conlucrarea la efectuarea acestui control", se arată în comunicatul citat.

Controversatul fenomen al "deţinuţilor-scriitori", adevărate "fabrici" producătoare de lucrări ştiinţifice a stârnit ample controverse în spaţiul public. Cum legea le oferea o scutire de pedeapsă de 30 de zile pentru fiecare "lucrare ştiinţifică" realizată, mai toţi deţinuţii celebri ai ţării s-au transformat subit în scriitori. Unii au scris şi câte 10 cărţi în perioade extrem de scurte de detenţie.

Pentru a beneficia de scutirea de pedeapsă, deţinutul trebuia să prezinte comisiei din penitenciar o recomandare scrisă din partea unui profesor universitar sau a unui conferenţiar care să confirme că are calificarea necesară pentru a începe o astfel de lucrare.

Cum avântul literar a luat amploare, presa a devenit tot mai interesată de subiect şi a dezvăluit, în final, cu ajutorul Ministerului Justiţiei, lista completă a "producătorilor"de lucrări ştiinţifice, dar şi a profesorilor care i-au girat. Printre aceştia din urmă se numără şi feţe bisericeşti.

Pentru a stopa acest fenomen, ministrul Justiţiei Raluca Prună a solicitat Guvernului Cioloş să abroge, prin ordonanţă de urgenţă, dispoziţia legislativă care permite această reducere de pedeapsă.

Noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, a solicitat o analiză a cazurilor în care cadrele didactice universitare au dat recomandări pentru cărţi scrise de deţinuţi.

Inclusiv DNA a intrat pe fir, iar parlamentarii, la rândul lor, au depus o iniţiativă legislativă menită să pună capăt problemei.