Profitul Societăţii Naţionale a Apelor Minerale a scăzut în primele 9 luni, cu 58,4%

Epoch Times România
11.12.2012

Societatea Naţională a Apelor Minerale a înregistrat în primele trei trimestre din acest an un profit net de 3,6 mil. lei, mai mic cu 58,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv 8,8 mil. lei, în timp ce afacerile au stagnat.

Societatea Naţională a Apelor Minerale-S.A. (SNAM), companie aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a raportat în intervalul ianuarie-septembrie 2012 o cifră de afaceri de 21.827.088 lei, asemănătoarea celei din aceeaşi perioadă din 2011, respectiv 21.817.250 lei.

Producţia a început să scadă începând cu 2009

În ceea ce priveşte producţia de apă minerală naturală (plată şi carbogazoasă), aceasta a scăzut de la 1,148 miliarde litri în 2009, la 1,006 miliarde litri în 2010 şi la 897,295 milioane litri în 2011, din cauza crizei economice, societăţile de îmbuteliere manifestând o prudenţă sporită în ceea ce priveşte cantităţile de apă contractate, care s-au redus la maxim.

În primele nouă luni din acest an, producţia SNAM a fost de 700,110 milioane litri, faţă de 699,687 milioane litri în ianuarie-septembrie 2011.

Potrivit reprezentanţilor Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, consumul anual(cap de locuitor estimat pentru anul 2011 a fost uşor mai mare de 60 l, calculat la o populaţie de 18 milioane de locuitori. Acest consum este practic egal cu consumul mediu la nivel european fiind de 2 - 3 ori mai mic decât cel înregistrat în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, dar mai mare decât cel înregistrat în ţările nordice (Anglia, Norvegia, Suedia, Danemarca) sau unele ţări din fostul “lagăr comunist”.

Societatea Naţională a Apelor Minerale are ca obiect de activitate: gestionarea fondului hidromineral al statului, întreţinerea surselor de ape minerale naturale pentru consum alimentar şi terapeutice, executarea de intervenţii la surse şi captări, protecţia zăcămintelor hidrominerale, urmărirea şi administrarea întregului fond hidromineral din România în scopul evitării unor fenomene de degradare şi poluare, extracţia apei minerale naturale de pe întreg teritoriul ţării şi valorificarea acesteia pe baza contractelor comerciale încheiate cu societăţile de îmbuteliere şi de balneaţie, elaborarea de studii, proiecte şi documentaţii în vederea punerii în valoare de noi zăcăminte.

SNAM este cea mai importantă unitate în domeniul extracţiei şi livrării apei minerale naturale pentru îmbuteliere, deţinând circa 75-80% din cantităţile extrase şi livrate ca materie primă - produs minier, societăţilor comerciale de profil.

Potrivit informaţiilor transmise Agenţiei NewsIn, cele mai mari companii de pe piaţa apelor minerale sunt Romaqua Group, Dorna Apemin, Perla Harghitei, Rio Bucovina şi European Drinks. Împreună, ele reprezintă circa 72% din totalul pieţei. Estimativ, producţia totală de apă minerală din România a fost anul trecut de 1 -1,1 miliarde litri.

Societatea Naţională a Apelor Minerale exploatează, pe baza licenţelor de concesiune, 35 de perimetre pentru extracţia apei minerale naturale (pentru consum alimentar şi terapeutică) şi a extracţiei dioxidului de carbon natural utilizat în balneaţie şi lichefiere. De asemenea, societatea deţine 8 licenţe de concesiune pentru explorare şi un permis de prospecţiune.

La sfârşitul lunii septembrie 2012, compania avea un număr de 146 de angajaţi, răspândiţi în Bucureşti şi în 14 judeţe ale ţării (Arad, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Suceava şi Timiş,).

Anul trecut, Societatea Naţională a Apelor Minerale a avut o cifră de afaceri de 28 milioane lei, în scădere cu 10,5% faţă de 2010 (31,3 milioane lei). De asemenea, producţia de apă minerală naturală a scăzut cu 10,8%, la 897,2 milioane litri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor