Profesor la Oxford: Mi se pare că Hurezeanu pică acum de acarul Păun. Ciolacu trebuie să plece după alegeri, e o catastrofă

Profesorul de diplomaţie digitală la Universitatea Oxford, Corneliu Bjola, a opinat că premierul PSD Marcel Ciolacu trebuie să plece de la Palatul Victoria după alegerile prezidenţiale din luna mai pentru că "este o catastrofă din punct de vedere economic".
Jurnalistă: Apar nişte nume noi aici: Sebastian Burduja, apare numele lui Dacian Cioloş, ieri a apărut numele lui Robert Sighiartău, a mai apărut numele lui Ben-Oni Ardelean. Se vorbeşte de un emisar. Înţelegem că totuşi domnul Bolojan nu vrea aceste lucruri, domnule Bjola. Totuşi, românii au primit vestea asta. A fost şocant, aşa. Şi domnul Ciolacu ne spune că totul s-a ştiut. Deci, dacă s-a ştiut de trei săptămâni, nu se putea discuta, totuşi? Nu erau nişte canale diplomatice la îndemână?
Corneliu Bjola: Mi se pare că domnul Hurezeanu pică acum de acarul Păun. Cineva trebuie acum să pice, pentru că a fost un eşec mai larg şi nu ştiu dacă e neapărat partea română de vină în acest caz. Pentru că este o politică în Statele Unite, în momentul de faţă, din partea administraţiei Trump, de a merge împotriva tuturor succeselor pe care le-a avut administraţia Biden... Mai este această poziţie de imigraţie foarte dură pe care o vedem.
Deci, contextul este foarte prost şi e foarte clar. Şi, bun, dacă dânsul a ştiut de trei săptămâni, atunci ce măsuri a luat dânsul în momentul respectiv? Şi cred că, totuşi, domnul Ciolacu are dreptate că cineva trebuie să plece, dar nu cred că domnul Hurezeanu, ci domnul Ciolacu trebuie să plece şi va trebui să plece după mai, dacă alegerile prezidenţiale continuă într-o anumită direcţie, pentru că dânsul e o catastrofă din punct de vedere economic. E responsabil pentru acest cataclism economic care se întâmplă zi de zi în momentul de faţă, dar şi pentru politica externă.
Mă refer la faptul că să alegi tu acest moment să ridici probleme despre politica externă, la două luni după ce l-ai numit. Că tu ai insistat, nu? În coaliţia respectivă, Ciolacu a insistat pentru domnul Hurezeanu şi pe motive întemeiate. La ce mă refer? În acest moment, aveam acest summit, al patrulea summit. Urmăream la BBC un interviu în care se spunea că această coaliţie de 30 de state, care se pregăteşte pentru Ucraina, este un nucleu care nu se referă numai la Ucraina, ci este această forţă de descurajare a Rusiei la nivel european.
Europa a fost acuzată de mult timp – şi am văzut şi în această conversaţie pe grupul Signal – că nu contribuie, că nu se ocupă, că nu face, că nu drege. Ei bine, acum face, drege. E foarte bine ca domnul Bolojan participă, dar domnul Bolojan este preşedintele, care vine, se ocupă, după care toate aceste idei care se discută trebuie amplificate. Ai nevoie de un ministru de Externe care să aibă tot aparatul, care, într-adevăr, să contribuie. Se construieşte ceva în Europa. Prioritatea pe termen mediu şi lung, pe elemente de securitate, este Europa.
Eu nu spun că trebuie neglijată America, eu spun că acum se construieşte ceva, şi tu nu poţi să... Mai ales cu un profil ca al lui Hurezeanu, care este foarte bine ancorat în Europa, şi mai ales pe Germania, care va deveni un pion esenţial. Deci, să-ţi tai craca de sub picioare? Faptul că domnul Ciolacu nu vede acest lucru se adaugă la multe dintre eşecurile pe care dânsul nu le-a văzut.
Acum, unde rămânem cu America? E adevărat, e o relaţie dezechilibrată, dar trebuie să înţelegem cum e dezechilibrată. Totul se axează pe ideea că nu avem canale de comunicare. Eu nu ştiu dacă nu avem canale de comunicare. Sunt destule canale de comunicare şi, cum spune domnul ministru, a pune un MAGA pe faţă, ca ministru de Externe, ar fi o lovitură extraordinar de proastă pentru imaginea europeană a României, exact în momentul în care se construieşte ceva. Adică, izolarea pe care am avut-o oarecum acum s-ar amplifica.
Deci, domnul nu înţelege. Ciolacu nu mai are ce căuta – economic, politică externă. Dânsul trebuie să plece, la un moment dat, după mai, şi trebuie să vină cineva care, într-adevăr, nu ştiu cine va fi şi cum va fi, dar care, într-adevăr, să ia taurul de coarne, fără decizii amânate, fără paralizie.
E un moment destul de complicat, şi economic, şi geopolitic. Trebuie echilibrată această relaţie cu America, pentru că e nevoie de ei pe termen scurt. Nu poţi să compensezi cu partea europeană pe termen scurt. Dar, în acelaşi timp, să tratezi de sus, cu condescendenţă şi chiar cu declaraţiile astea, într-un moment tipic, că România a atacat America... Păi cine a atacat America? A atacat domnul Hurezeanu America? Eu nu l-am auzit niciodată să vorbească. Sunt motive inventate de domnul Ciolacu, care ne fac de ruşine.