Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, a ordonat ca din dosarul Piedone să fie scoase stenogramele legate de viaţa lui privată

Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, a ordonat joi eliminarea din dosarul lui Cristian Popescu Piedone a stenogramelor interceptărilor telefonice dintre acesta şi soţia sa. Decizia vine în urma unui scandal declanşat de includerea în rechizitoriul procurorilor a unor discuţii de natură familială purtate de Piedone cu soţia sa. Ministrul Justiţiei a avut o reacţie dură, iar USR a anunţat că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, relatează Antena 3.
În ordinul emis către procurorul de caz, Voineag a subliniat necesitatea respectării prevederilor legale şi a protejării vieţii private:
„Având în vedere aspectele la care se face referire în comunicatul nr. 426/VIII-3/2025 din 24 iulie 2025 al Biroului de informare şi relaţii publice al DNA, privind divulgarea în spaţiul public a conversaţiei dintre un inculpat şi un membru al familiei sale, precum şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţia României, art. 8 din CEDO şi art. 11 alin. (1) din Codul de Procedură Penală, se impune luarea măsurilor necesare pentru aplicarea corespunzătoare a acestor prevederi în cadrul procedurilor specifice.”
Ulterior, DNA a precizat, printr-un comunicat, că „Divulgarea acestor informaţii este nejustificată şi contrară dreptului la viaţă privată”.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat că apariţia în spaţiul public a acestor stenograme reprezintă o încălcare a Codului de Procedură Penală:
„Nu este normal ca aceste probe să apară public, cu atât mai mult cu cât este vorba de aspecte care pot să ţină de sfera familială, de anumite chestiuni pe care nici nu vreau să le comentez”, a afirmat ministrul la Digi 24.