Proces la înălţime între aeroportul din Timişoara şi două companii aviatice

(photos.com)
Bogdan Costea
19.09.2012

Operatorul de transport aerian Carpatair a acţionat în judecată Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, acuzând conducerea aeroportului că, prin grila de tarife aprobată anul trecut, concurentul Wizz Air a beneficiat de ajutor ilegal de stat sub forma unor discounturi. Conform site-ului «avocatura.com», dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, iar în cererea de chemare în judecată, directorul general al Carpatair, Nicolae Petrov, a arătat că discounturile s-au acordat în condiţii netransparente.

Directorul general al Carpatair a transmis o sesizare şi fostului ministru al Transportului, Anca Boagiu. "Solicităm intervenţia dumneavoastră urgentă, iar Aeroportul Timişoara să înceteze orice acţiune prin care distorsionează concurenţa şi care vizează negocierea tarifelor de aeroport, întrucât acest comportament ilegal favorizează anumiţi concurenţi şi afectează grav activitatea companiei Carpatair”, se arată în documentul transmis de Nicolae Petrov la minister.

În procesul dintre Carpatair şi Aeroportul Timişoara a încercat să intervină şi Wizz Air, care a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat de ce nu este de acord cu suspendarea sau anularea grilei de tarife pe care Carpatair o contestă. "Prin acţiunea formulată, Carpatair tinde la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care ar avea repercusiuni directe asupra Wizz Air, având în vedere că, la fel ca toţi operatorii aerieni de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, Wizz Air poate beneficia, în funcţie de îndeplinirea anumitor criterii, de anumite reduceri aplicate la costurile de bază pentru serviciile furnizate. Anularea şi/sau suspendarea aplicării tarifelor şi discounturilor menţionate numai în relaţia comercială cu privire la Wizz Air ar fi o măsură discriminatorie şi anticoncurenţială”, a arătat avocatul Wizz Air, Petru Buzescu.

Magistraţii Tribunalului Timiş au considerat însă că punctul de vedere al Wizz Air este egal cu zero, compania neavând nicio calitate în dosar. În acelaşi timp, judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis că nu este de competenţa lor să se pronunţe asupra acordării ilegale a unor ajutoare de stat, această sarcină revenindu-i Comisiei Europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor