Primarul PSD al Buzăului, nemulţumit de partidul său: "Suntem programaţi pe autodistrugere"

Nicuşor Dan şi Constantin Toma
Andrei Pricopie
22.06.2025

Constantin Toma, primarul social-democrat al municipiului Buzău, a vorbit sâmbătă, la Digi24, despre problemele existente în partid, despre lipsa de reforme, avertizând că, în momentul ăsta, PSD este programat pe "autodistrugere". Edilul a explicat şi de ce a fost nemulţumit de partidul său atunci când nu s-a pronunţat cu privire la susţinerea vreunui candidat în turul doi al alegerilor şi menţionează că a rămas „plăcut surprins” de preşedintele Nicuşor Dan.

„Noi suntem, cum să vă spun eu, programaţi pe autodistrugere în momentul ăsta. Am şi spus-o public, nu le convine deloc treaba asta. La un moment dat m-a sunat chiar şi domnul Sorin Grindeanu şi a spus aşa: Fii mai puţin vehement că o să intrăm la guvernare. Am spus deja o chestie care am dat-o, am dat-o din casă dacă vreţi, dar până la urmă PSD va intra la guvernare”, afirmă Toma, potrivit Ziare.com.

Întrebat dacă PSD ar putea propune măsuri de austeritate, Toma a spus că nu, deoarece reforma nu este în „gena” PSD.

„Mulţi colegi simţim la fel, gândim la fel, din păcate, probabil, nu sunt la fel de vocali ca şi mine. Mă consider social-democrat, provin dintr-o familie săracă, copil de ţăran, plecat de foarte jos, şi când pleci de pe asemenea poziţie încerci să faci cât mai mult pentru cei într-o situaţie proastă. Am venit în PSD cu gândul de a face cât mai mult, dar în momentul în care, eu ştiu, vezi că lucrurile nu sunt aşa cum cum le-ai gândit, devii atipic. Eu nu am ce pierde (...). Deci consider că, prin ce am făcut în Buzău, în momentul ăsta m-am legitimat să pot să fiu şi independent”, a spus primarul Buzăului.

Toma explică de ce s-a revoltat în momentul în care PSD a decis să nu susţină niciun candidat în turul doi, adăugând el că a ales să-l susţină pe Nicuşor Dan.

„N-am niciun fel de problemă în situaţia în care aş fi dat afară. Dar nu pot - şi asta m-a revoltat cel mai mult şi de aici am devenit, eu ştiu, vocal - în momentul în care partidul meu a luat decizia să fim neutri la alegeri, în turul doi. Când eşti neutru în timp de război, ţii cu agresorul... Deci, noi am fost invitaţi să votăm pe George Simion. Şi atunci, aţi văzut, am ieşit, am povestit şi am scos un scor foarte bun la Buzău, 61% pentru Nicuşor Dan. Şi am avut o surpriză plăcută din partea acestui om, în sensul în care vineri seară, înainte de alegeri, m-a sunat, cred că era 21:30, să-mi mulţumească pentru faptul că l-am sprijinit. Nici n-aveam numărul lui. Am răspuns aşa, din reflex”, a declarat Constantin Toma.

Edilul opineză că statul român este nevoit să facă reforme, subliniind că "nu creşterea taxelor este soluţia".

„Pentru a salva ţara în momentul ăsta trebuie operaţie şi operaţia asta se numeşte reformă, reformă fiscală, reformă digitală, reformă sănătate, reformă în educaţie. Pierdem o mulţime de bani cu actuala funcţionare a statului român şi trebuie să umblăm aici. De ce ne ducem noi spre popor, că s-a demonetizat şi acest cuvânt, şi nu arătăm spre noi?”.

De asemenea, Toma a fost de părere că PSD nu ar trebui să intre la Guvernare, ci să rămână în Opoziţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor