Economist: Ce va face PSD? Va apăra regimul feudal al pensiilor speciale ale magistraţilor?

Regimul pensiilor speciale reprezintă una din cele mai feudale instituţii din România şi trebuie schimbat, a atras atenţia, joi, economistul Bogdan Glăvan, care a opinat că, din tot ce a propus premierul Ilie Bolojan, schimbarea pensiilor speciale este cea mai curajoasă iniţiativă, în direcţia corectă.
"Magistraţii au avut ocazia, în ultimii ani, să preia ei iniţiativa şi să propună o reformă, o schimbare spre normalitate, spre modelele civilizate din lume. Aşa era firesc. Nu au făcut-o. Au tras de timp ca fotbaliştii. Acum se află în faţa unei propuneri tranşante. Ce va face PSD? Va apăra regimul feudal, aşa cum o face şi când vine vorba de companiile de stat şi de administraţie? Aud că măsura ar afecta independenţa justiţiei. Nu, ar afecta doar feudalismul. Justiţia trebuie să fie independentă într-un regim liberal, unde cetăţenii sunt cu adevărat egali în drepturi, unde nu există cetăţeni de rangul 1 şi cetăţeni de rangul 2", a precizat Bogdan Glăvan.
Potrivit economistului, justiţia trebuie să fie independentă, ca în ţările civilizate. Magistraţii vor fi cu atât mai respectaţi cu cât vor cere şi vor face mai multă dreptate, nu invers.
"Aud că măsura ar institui o inechitate între vechii pensionari şi pensionarii viitori. Da, aşa cum există o inechitate între cei care au prins TVA vechi şi cei care vor prinde doar TVA majorat de mâine încolo. Nu o spun maliţios; e o realitate, un fapt. Dintr-o perspectivă mai largă, este marele merit al democraţiei că putem rezolva/schimba instituţiile în mod paşnic, nu prin revoluţie sau violenţe, caz în care praful s-ar alege de vechii beneficiari ai regimului. Mă îndoiesc că aşa ar fi mai echitabil. Cu sprijinul preşedintelui Dan şi al tuturor celor care vor să trăiască în libertate şi egalitate, inclusiv cu ajutorul magistraţilor, sper să depăşim acest bolovan al istoriei", a afirmat Bogdan Glăvan.