Prima locomotivă cu aburi din România împlineşte 90 de ani

Începutul locomotivelor în România se leagă de Banat, pe timpul imperiului austro-ungar. Prima cale ferată "adevărată" (care să nu folosească tracţiunea animală) din această zonă a fost Oraviţa-Baziaş, folosită pentru transportul cărbunelui, pe care circulau locomotive cu abur aduse din Austria.

Prima locomotivă cu abur de la noi a fost construită în 1872 la Reşiţa. Locomotiva, denumită Reşiţa 2 (Resicza), avea ecartament îngust (948 mm) şi a fost construită după proiectul lui John Haswell. Ca şi alte locomotive din seria 40, aceasta a fost folosită doar pentru transportul în interiorul uzinei sau pe distanţe mici, concentrate în regionala Bucureşti.

În 1926, Uzinele Reşiţa construiesc prima locomotivă din seria 50.100 în România. Prima locomotivă construită de UDR va fi înmatriculată ca 50.243 şi va purta numele "Regele Ferdinand". Doi ani mai târziu, locomotiva 50.340 părăsea Uzinele Malaxa, purtând numele "Regele Mihai". Acest eveniment marchează terminarea comenzilor făcute în străinătate pentru locomotivele din această serie.

Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală şi trei tipuri pentru cale îngustă. În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980, fiind casate în proporţie de 98% în perioada 1980-1998.

În 1939, România se putea mândri cu trenuri ce prindeau peste 100 km/h

Anul 1939 este unul de referinţă în istoria României Mari nu doar fiindcă a fost ultimul dinaintea calamităţii aduse de marele război. Indicatorii economici ating atunci maximul istoric pentru acea vreme, iar în multe sectoare ţara noastră era printre primele în Europa. Căile ferate erau unul dintre domeniile de care România putea fi mândră în Occident, atât la parcul total de vagoane şi locomotive, cât şi la vitezele medii, la densitatea reţelei şi la frecvenţa trenurilor.

Astfel, CFR-ul avea peste 2.000 de locomotive cu aburi ale căror viteze maxime erau de 60-70 km/h, dar existau şi peste 100 de automotoare, cele mai noi fiind de ultima generaţie, fabricate la Malaxa Bucureşti. Acestea aveau performanţe excelente chiar şi pentru zilele noastre, atingând 110 km/h şi făcând posibil un drum Bucureşti- Constanţa în două ore şi jumătate.

Pare greu de crezut, dar sunt distanţe pe care câteva trenuri "de top" le parcurgeau în mai puţin timp acum trei sferturi de veac, iar un exemplu ar fi Bucureşti-Buzău unde cel mai bun automotor făcea 88 de minute, cu 20 mai puţin decât acum.

Este adevărat că, per total, trenurile româneşti erau atunci mult mai lente decât acum, personalele (Regio în prezent) aveau pe multe rute viteze medii de sub 25 - 30 km/h, iar acceleratele erau mai lente decât cele din prezent. În 1939 cel mai lung parcurs era al personalului care făcea 21 de ore de la Bucureşti la Oradea. În prezent nu mai există personale pe rute atât de lungi, însă dacă ar fi existat ar fi făcut probabil cu 4-5 ore mai puţin.

Cât priveşte locomotivele cu aburi, la începutul anilor '90 se mai aflau doar câteva exemplare la serviciul de manevră, în diverse complexe feroviare din ţară. Din cele 804 exemplare produse, doar 50.378 (aflată în Muzeul de locomotive din Reşiţa) a fost expusă publicului. În ţară, se mai găsesc alte câteva exemplare aflate în diverse stadii de degradare.