Prima fraudă masivă din istorie

Folosind bogăţiile Americii ca ''momeală'', un englez şi un scoţian au pus la cale, în secolul al XVIII-lea, o fraudă la scară mare care, nu numai că a ruinat pe mulţi, dar a destabilizat economia acelei epoci. Cantităţi exorbitante de aur, mine inepuizabile de argint, şi fructe exotice capabile să impresioneze palatele cele mai luxoase. Istoria vorbeşte despre bogăţia ţării de peste mări ce se va multiplica în secolul al XVIII-lea în ceea ce se cheamă Exchange Alley, în Londra.

Pe acea stradă îngustă a oraşului, negustorii de carne, peşte sau fructe ce făceau comerţ de când se ştiau, au început să se vadă înlocuiţi de speculanţi, care au înfiinţat case de jocuri cu speranţa de a deveni milionari. În această goană nebună de a câştiga bani cu uşurinţă, în fiecare zi se înregistrau zeci de companii ce promiteau un beneficiu rapid, întotdeauna în relaţie cu bogăţiile din cealaltă parte a Atlanticului. Oferta de titluri era amplă şi foarte variată: firme de asigurări, companii de transport, dar înainte de toate, companii ce făceau invenţii de tot felul, neavând nici măcar produsul pe piaţă.

Printre aceste ultime firme, erau cele ce produceau maşini pentru extragerea de aur şi pietre preţioase. Au fost două companii aparent comerciale care au rămas în istorie pentru aceste speculaţii financiare: The South Sea Company condusă de John Blunt, şi The Mississippi Company, înfiinţată la Paris de scoţianul John Law. Începând de la Regele Jorge I, Isaac Newton, până la familii modeste de servitori, mulţi au căzut în capcana acestor companii de acţiuni. Aceste două companii au obţinut finanţe generoase din partea guvernelor Angliei şi Franţei, fiind autorizate să scoată acţiuni.

Atât Blunt cât şi Law au pus în mişcare o perfidă strategie pentru a se îmbogăţi. În realitate era o mare fraudă. Comerţul de bunuri de consum cu America era minim, dar aceste două companii lansau zvonuri despre cum se puteau multiplica banii depuşi, aşa că publicul a căzut în această capcană fugind după îmbogăţire. Aşa s-a ajuns ca lumea să plătească din zi în zi mai mulţi bani pentru acţiuni, această febră cuprinzând toate clasele sociale. Banca Angliei a devenit acţionar la The South Sea Company, dar au rămas documente care atestă că şi familii modeste au cumpărat acţiuni în speranţa de a ieşi din sărăcie.

Edward Chancellor, expert în istorie financiară, în cartea sa despre crizele financiare ''Să se salveze cine poate'' (2001), vorbeşte despre aristocraţia pariziană capabilă să-şi ''vândă orice parte din corp pentru a prinde acţiuni la The Mississippi Company''. Sistemul acestor doi şarlatani (Blunt şi Law) era foarte complex:''cu cât confuzia este mai mare, este mai bine ( ...) lumea nu trebuie să cunoască ce facem''. Această declaraţie i se atribuie lui John Blunt.

În definitiv, ceea ce vindeau era fum. Timp de 8 luni a fost alimentată această nebunie de îmbogăţire, astfel că, în 1720, acţiunile de la The South Sea Company au ajuns să depăşească 1.000 de lire, echivalentul a 1 milion de lire sterline actuale. După un timp, situaţia devenise atât de tensionantă, încât chiar Blunt a început să-şi vândă acţiunile, văzând că era imposibil ca valoarea acestora să mai crească. El găseşte repede un mod de îmbogăţire, cumpărând tot mai mult teren.

Ministrul Economiei din acea vreme, John Aislabie, a fost avertizat chiar de Blunt că situaţia va exploda. Regele Jorge I este şi el avertizat la rândul lui de ministru dar el nu poate rezista tentaţiei, ca şi celebrul fizician Isaac Newton, care pierde peste 20.000 de lire. Nu peste mult timp au şi început să circule zvonuri că ceva merge rău în Compania Mississippi, atât la Londra cât şi la Paris.

Micii investitori au început să-şi vândă acţiunile, preţul se prăbuşeşte iar micile companii şi băncile ce susţineau aceste două companii nu au mai putut returna banii. Mii de familii s-au ruinat, iar la poarta Băncii Regale au fost înregistrate 15 sinucideri într-o singură zi. La puţin timp după dezvăluirea proporţiilor dezastrului, toată economia europeană a fost afectată. Ghiar Newton a pronunţat o frază ce a rămas celebră în istoria speculaţiilor: ''Pot prevedea mişcarea corpurilor celeste, dar nu şi nebunia oamenilor''.

Şarlatan sau geniu? Omul care a inventat bacnotele de hârtie, a fost un personaj controversat al sec. XVIII-lea. John Law, jucător de ruletă şi asasin, s-a transformat într-un geniu financiar, devenind în scurt timp cel mai bogat om al timpului său. La începutul acestui secol o încercare nu prea bine elaborată se transformă într-un eşec: sistemul financiar francez, constituit din monede de aur şi argint, ar fi trebuit să fie înlocuit cu bani de hârtie şi acţiuni, dar s-a prăbuşit.

John Law, cel ce a descoperit bancnotele, este ridiculizat de opinia publică. Moralistul francez Charles de Montesquieu îl ironizează pe Law numind sistemul său financiar ''un regat al fanteziei''. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, ideile lui sunt recunoscute ca geniale, după cum declară filozoful şi economistul britanic Adam Smith. Elogiile încep să curgă, iar politologul austriac Joseph Schumjeter îl aşează pe Law în rândul celor mai mari teoreticieni fiscali ai tuturor timpurilor. Cum devine un cartofor înrăit, condamnat pentru crimă, un geniu al finanţelor şi, în cel mai scurt timp, cel mai bogat om al vremii?

John Law era fiul unui bijutier scoţian din Edinburgh. Avea abilităţi matematice şi era îndrăgostit de ruletă. Căştigă mult, ceea ce-i va permite să ducă o viaţă libertină, păstrându-şi nealterată firea generoasă. După o dispută pentru o femeie, îşi ucide rivalul într-un duel ilegal, faptă care-i aduce o condamnare. Stă în închisoare o mică perioadă, apoi îşi va pierde nopţile prin cazinouri, iar ziua face tot felul de teorii financiare, spunând că banii trebuie să circule pentru a determina o creştere economică.

Ideea sa că banii aflaţi în circulaţie nu trebuie să aibă acoperire în metale preţioase este revoluţionară pentru acea vreme. Cere sprijinul monarhilor şi miniştrilor din Europa pentru a pune în practică tipărirea bancnotelor de hârtie. Moartea lui Ludovic al XIV-lea îi deschide uşile către succes.

În 1716 Law obţine permisiunea şi înfiinţează Banca Generală. Aceasta este prima bancă din Franţa ce oferea bancnote de hârtie a căror acoperire consta doar în promisiunea statului de a garanta pentru activităţile băncii. Apare şi se dezvoltă activitatea de întreprinzător privat, se consumă, se produce şi se investeşte mult. Law primeşte monopol pe teritoriile franceze din Louisiana şi Mississippi ce se presupuneau că deţin rezerve de aur şi argint. Law emite acţiuni pentru Mississippi. Oamenii s-au repezit, este o isterie generală, pentru prima dată acţiunile erau disponibile şi pentru oamenii obişnuiţi. Acum Law capătă dreptul de a scoate bancnote garantate de stat.

Folosindu-şi imaginaţia şi inteligenţa, Law provoacă prima criză cauzată de speculaţiile financiare. În 1719, cursul acţiunilor Mississippi a crescut de la 500 la 10.000 de lire pe acţiune. La puţin timp se dovedeşte că Louisiana nu are aur, iar terenurile valorau mai nimic; în rândul acţionarilor apare neîncrederea, cu toate că circulaţia banilor este în creştere.

În iulie 1720, compania Mississippi intră în faliment, iar majoritatea francezilor sunt ruinaţi financiar. John Law fuge în străinătate, murind în mizerie la Veneţia, în anul 1729. Istoricii nu vor ca J. Law să fie clasificat ca ticălos sau nebun. Jurnalistul scoţian Charles Mackay scrie că vinovat pentru prăbuşirea sistemului speculativ nu a fost Law, ci oamenii în jurul cărora a fost construit sistemul. Law nu a luat în calcul lăcomia isterică a unei întregi naţiuni.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.