Prim-miniştrii RM şi României au convenit să se întâlnească în scurt timp

Premierul Republicii Moldova a avut joi, o discuţie telefonică cu omologul său român, Victor Ponta. Discuţia dintre cei doi oficiali a vizat aprofundarea şi diversificarea colaborării bilaterale dintre Moldova şi România, procesul de integrare europeană a ţării noastre şi realizarea proiectelor energetice comune.
Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ (gov.md)
Maria Maevschi
13.08.2015

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a avut joi, o discuţie telefonică cu omologul său român, Victor Ponta, vizând aprofundarea şi diversificarea colaborării bilaterale dintre Moldova şi România, procesul de integrare europeană a Moldovei şi realizarea proiectelor energetice comune.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului RM, Prim-ministrul român i-a dat asigurări lui Valeriu Streleţ că România va susţine Republica Moldova în realizarea reformelor, implementarea Acordului de Asociere RM-UE şi continuarea agendei europene.

Astfel, prim-ministrul moldovean şi-a exprimat recunoştinţa pentru asistenţa şi implicarea României în procesul de modernizare a ţării şi aliniere la standardele europene, menţionând încă o dată importanţa împărtăşirii experienţei ţării vecine în realizarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE.

Şeful Executivului de la Chişinău a mai subliniat şi necesitatea implementării proiectelor energetice, în special cu privire la Gazoductul Iaşi-Ungheni şi a celor prevăzute în Memorandumul între Guvernele Republicii Moldova şi României privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică. Potrivit sursei citate, cei doi premieri au convenit asupra unei întrevederi bilaterale, în cel mai apropiat timp.

Amintim că ultima vizită la Chişinău a premierului român Victor Ponta a avut loc în luna mai a acestui an, când a avut o întrevedere cu premierul de atunci, Chiril Gaburici. Cei doi oficiali au semnat Memorandumul cu privire la realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi de energie electrică între Republica Moldova şi România.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor