Prezenţă inedită la parada de 1 Decembrie la Suceava: Şerifi americani participă în costume de ceremonie

Şerifi americani participând la parada organizată la Suceava cu ocazia Zilei Naţionale a României. (Aktual 24)
D.B.
03.12.2023

Parada de 1 Decembrie desfăşurată la Suceava cu ocazia Zilei Naţionale a României a avut parte de o prezenţă inedită, respectiv participarea a şase şerifi americani, informează Aktual 24 News.

Potrivit sursei citate, cei şase şerifi au ajuns în zonă luni, pe 27 noiembrie, şi au participat la parada de la Suceava îmbrăcaţi în costum de ceremonie.

Ei fac parte dintr-un proiect de colaborare cu poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Ofiţerii americani au participat alături de poliţiştii de frontieră români la o sesiune de antrenament tactic profesional poliţienesc.

”Acţiunile de antrenament comun au debutat acum câţiva ani, datorită conaţionalului nostru, Traian Breabăn, plecat din Marginea şi în prezent unul dintre şerifii americani. Adam Rubin, Juan Thomas, James Pedre, Jason Hendrick şi Steven Chin fac echipă cu Traian Breabăn în această sesiune”, a spus primarul municipiului Rădăuţi, Bogdan Andrei Loghin, citat de Suceava News.

„Cei care au mai participat în misiunile anterioare au adus aprecieri pozitive oraşului şi zonei noastre, ba chiar s-au arătat foarte interesaţi să revină cu familiile sau să se retragă aici la pensionare. Împreună pentru diplomaţie, împreună pentru viitor!”, a mai spus Bogdan Loghin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor