Preşedintele PPE, Joseph Daul, alături de exponenţii dreptei în România

Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a ajuns marţi în România unde va avea o serie de întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu precum şi cu alţi oameni politici, lideri de partide şi exponenţi ai societăţii civile.
Joseph Daul, preşedintele PPE, în vizită în România (Epoch Times Români)
Loredana Diacu
11.11.2014

Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a ajuns marţi în România unde va avea o serie de întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu precum şi cu alţi oameni politici, lideri de partide şi exponenţi ai societăţii civile.

Întâlnirea lui Joseph Daul cu cu şeful statului este programată pentru marţi, la ora 8, la Palatul Cotroceni, după care preşedintele PPE va avea întrevederi cu liderii PNTCD, UDMR, PMP şi ACL, precum şi întâlniri cu Monica Macovei, Klaus Iohannis, Vasile Blaga şi Anca Boagiu.

Daul, unul din marii susţinători ai candidaturii lui Klaus Iohannis la preşedinţie, va avea în intervalul orar 11.15 – 12.00 o întâlnire cu liderii ACL, la care vor participa prezidenţiabilul Iohannis, Vasile Blaga şi Anca Boagiu. După această întâlnire, Daul va susţine alături de liderii ACL o conferinţă de presă, în intervalul orar 12 - 12.30.

În cursul acestei dimineţi, preşedintele PPE va avea întâlniri la PNŢCD, UDRM şi PMP, intervalul orar 09.30 – 10.00 fiind rezervat unei întâlniri cu Monica Macovei.

În intervalul orar 14.00 – 15.00, alături de Klaus Iohannis, preşedintele PPE va avea o întâlnire cu fermierii români la Complexul Ilya-Agro, comuna Vâlcele, sat Floroaica, Călăraşi iar în intervalul orar 17.30 – 18.30 va lua parte la o dezbatere cu studenţii români la Sala Arcub, str. Batistei nr. 14.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor