Preda Buzescu, eroul de la Teişani

Între eroii care au lăsat urme de neşters în istoria noastră se numără şi celebrii fraţi Buzeşti, vrednici tovarăşi ai lui Mihai Viteazul pe toate câmpurile de luptă. Aproape sigur, viitorul domn al tuturor românilor i-a cunoscut pe aceşti viteji boieri olteni pe când era ban al Craiovei.

Faptele de arme ale Buzeştilor au fost consemnate de istorici, atâtea câte s-au aflat, iar poporul, impresionat de eroismul lor i-a pomenit în balade şi legende. Una dintre aceste legende este cea în care, după sfârşitul tragic al lui Mihai Viteazul, Preda Buzescu se luptă cu mai marele tătarilor, când aceştia năvăliseră în ţară, pe vremea domniei lui Radu Şerban.

Comandantul oastei româneşti trimise împotriva năvălitorilor era Preda Buzescu. Oastea românească s-a întâlnit cu cea tătărească, la Teişani, pe râul Neajlov. Ca să nu se piardă ostaşi în luptă, căci domnului îi trebuia în lupta ce începuse cu turcii, Preda Buzescu, ca să cruţe o vărsare de sânge, ieşi în fruntea armatei sale şi îi zise căpeteniei tătarilor: - O, tătare! De nu ţi-e frică şi ai milă de ostaşii tăi, vino şi te luptă cu mine, şi cine va învinge acela să fie biruitor!

Zis şi făcut. Căpetenia tătarilor primi provocarea şi se încinse atunci o luptă în doi, de scăpărau săbiile încovoindu-se, până ce se făcură fărâme, fără ca lupta să se decidă. S-au învoit atunci să se ia la luptă dreaptă, voinicească. Se încordară amândoi, bărbăteşte, strângându-se unul pe altul în braţe, aruncându-se peste cap, fără ca lupta, şi de data aceasta, să se hotărască.

Tătarul, simţind că-i slăbesc puterile şi că românul este mai vânjos în luptă, vroi să întrebuinţeze o viclenie, lovind pe Buzescu cu o secure ce o avea la şold. Românul, văzând aceasta, se înfurie, apucă îndată buzduganul, şi-l lovi cu toată puterea pe tătar, în frunte, încât i-a despicat-o în două, lăsându-l mort pe loc.

Oastea tătărească, văzându-se fără comandant, o luă la sănătoasa. Românii se luară după ei şi-i vânară până la unul. Astfel îşi făceau datoria faţă de ţară şi de domn comandanţii români. După lupta cu tătarul, Preda Buzescu nu a mai trăit nici el mult, şi din pricina rănilor se sfârşi şi el, iar domnul a pus să-l înmormânteze cu mare cinste, luând şi el parte la înmormântare, iar deasupra mormântului a poruncit să se pună o piatră pe care se pomeneşte, cu slove de aur, vitejia lui Preda Buzescu.

Din această legendă populară s-a inspirat şi înzestratul poet Dimitrie Bolintineanu, pentru poezia sa, ”Preda Buzescu”, din volumul ”Legende istorice”. Generaţii întregi de elevi români au fost vrăjite de muzicalitatea versurilor lui Bolintineanu şi de mesajul lor patriotic:

... Ei se bat în spade – spadele se frâng;

Şi se iau la braţe – se smucesc, se strâng.

Când tătarul scoate o secure mică

Şi lovind pe Preda, pavăza îi strică.

Dar el cu măciuca astfel îl lovi

Încât deodată căzu şi muri. //

Iar după aceasta, oastea românească

Pleacă şi învinge oastea tătărască.

Astfel de poezii nu se mai studiază astăzi în şcolile României. De fapt, poezia patriotică a fost gonită de peste tot, inclusiv din emisiunile culturale (?) ale posturilor de radio şi televiziune. Astăzi, patriotismul este suspect, iar poeţii (?) scriu orice, dar niciodată despre izbânzile românilor, atâtea câte au fost. Oare de ce? Ne-a impus vreun străin acest lucru? Dacă da, e de rău. Dacă nu, e şi mai rău!