Portughezii ocolesc autostrăzile cu taxe care îi ard la buzunare

În toamna anului 2011, guvernul portughez căuta modalităţi diferite de a face faţă datoriei şi deficitului public pentru a convinge 'troica' că va respecta cele convenite după solicitarea a peste 78 de miliarde de euro care au ţinut departe ţara de un faliment sigur. Într-un discurs televizat, premierul portughez, conservatorul Pedro Passos Coelho, a anunţat atunci prima serie de reduceri şi restructurări care aveau să dureze fără întrerupere timp de trei ani, informează ziarul El Pais în ediţia sa online.

El Pais publică reportaje din fiecare din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o populaţie de 500 de milioane de cetăţeni, chemaţi să aleagă, între 22-25 mai, 751 de eurodeputaţi care vor face parte din Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

Portughezii începeau să înţeleagă ce înseamnă să trăiască 'după troica'. În acea apariţie televizată, Passos Coelho a anunţat între altele că funcţionarii şi pensionarii vor rămâne fără prima de concediu pe timp de vară, că vor creşte impozitele şi că TVA va fi majorată de la 13% până la 23%, că anumite consultaţii medicale vor fi plătite începând din ianuarie, inclusiv urgenţele, şi că pe majoritatea autostrăzilor se va circula cu plată din decembrie.

Iar din decembrie aceste autostrăzi moderne cu trei benzi pe sens, construite în marea lor majoritate în urmă cu un deceniu graţie fondurilor europene, au încetat să mai fie gratuite. Aveau un nume destul de desuet, SCUT, prescurtarea de la Sem Cousto Para el Utilizador (fără cost pentru utilizator), care de la această dată a încetat să mai aibă sens.

Între aceste autostrăzi se numără şi A-22, cunoscută şi ca Via do Infante, lungă de peste 100 de kilometri care coboară paralel cu litoralul sud-atlantic portughez până la Algarve şi la frontiera spaniolă Ayamonte, trecând prin localităţile Portimao şi Faro. Operatorii turistici au protestat pentru că se temeau de faliment, iar automobiliştii şi comercianţii din zonă au anunţat proteste. Au avut loc într-adevăr manifestaţii şi blocări ale autostrăzii. Dar decizia guvernului a prevalat, iar autostrada a rămas cu taxă pentru a spori încasările la vistieria ţării.

Pe autostradă traficul a scăzut cu 50%, iar turismul s-a resimţit de ambele laturi ale frontierei. De partea portugheză pierderile sunt estimate la 30 de milioane de euro pe an, iar de cea spaniolă sunt estimate la o reducere a activităţii economice cu 25%, potrivit datelor Comisiei Utilizatorilor rutei Via do Infante, obţinute cu sprijinul Primăriei din Loulé.

În paralel cu autostrada se întinde şi vechea şosea naţională EN-125. Cu două benzi pe sens şi cu bretele de ieşire nu foarte bine marcate, este drumul clasic pentru orice zonă de coastă care trece prin mai multe localităţi şi care are pe margine ateliere de reparaţii la fiecare kilometru.

Conducătorul auto care trece acum pe aici are impresia că s-a întors cu mai multe decenii în urmă, în mijlocul anilor 70, şi simte cum ţara întreagă a luat-o înapoi. Altfel spus, Portugalia se încovoaie, bate în retragere şi brusc este lipsită de medii suficiente pentru a-şi menţine între altele propriile investiţii, pentru a face să funcţioneze propriul motor, notează El Pais.

Autostrada modernă şi acum fără trafic, care şerpuieşte la câţiva kilometri distanţă la nord, a devenit prea scumpă şi prea bună pentru ţara care a construit-o şi care acum nu se mai poate bucura liber de ea. Este un fel de simbol pentru Portugalia ai cărei tineri bine pregătiţi (ingineri, arhitecţi sau medici) preferă să plece să lucreze în ţări precum Angola, Brazilia sau Mozambic pentru a-şi clădi un viitor care pentru ei nu mai există în Europa.

Şi totuşi în ultimele luni datele macroeconomice par să se îmbunătăţească: Portugalia şi-a îndeplinit anul trecut angajamentul privind deficitul (circa 5% din PIB) după ce a strâns serios cureaua şi a redus cheltuielile şi totul arată că anul acesta va reuşi din nou o nouă performanţă în acest sens, cu un deficit de 4% din PIB, aşa cum a promis Europei. Dar şomajul nu scade sub 15%, iar oamenii trăiesc mai rău decât în 2011 fără să vadă deocamdată o schimbare a tendinţei, conchide El Pais.