Premierul Rusiei ameninţă Republica Moldova cu sancţiuni economice
alte articole
Moscova ar putea sancţiona economic Republica Moldova, reiese din afirmaţiile efectuate luni de premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, conform Mediafax.
Decizia Kremlinului ar fi fost provocată de autorităţile de la Chişinău, care au confiscat cutiile cu buletinele de vot de la referendumul ilegitim organizat în Transnistria. Oficialii ruşi prezenţi la Tiraspol intenţionau să transporte cutiile în Rusia.
Rusia ar putea ţine cont de acest incident „în cadrul cooperării economice”, a declarat Medvedev.
Chişinăul a confiscat mai multe cutii ce conţineau „liste cu semnături pentru recunoaşterea Transnistriei”, a anunţat, sâmbătă, ministerul moldovean de Externe.
Ameninţările Kremlinului la adresa Republicii Moldova au fost transmise şi de către vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, în timpul vizitei sale la Tiraspol de sâmbătă.
„Avertizăm în mod direct că (semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană) ar putea avea consecinţe foarte grave asupra Republicii Moldova şi a populaţiei sale”, a declarat Rogozin.