Poroşenko nu „va negocia cu teroriştii”, va negocia cu Moscova
alte articole
Noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis, luni, că nu va „negocia cu teroriştii” din estul Ucrainei, ci va susţine financiar armata pentru a grăbi operaţiunea de eliberare şi va demara un dialog direct cu Moscova, a notat Kiev Post.
„Ei vor să păstreze un stat bandit care este menţinut cu forţa armelor. Aceştia sunt simpli bandiţi. Nimeni în lumea civilizată nu va negocia cu teroriştii”, a declarat Poroşenko.
Ales duminică cu o majoritate covârşitoare din electorat, 57% din voturi, noul preşedinte ucrainean este determinat să investească în armată şi să dizolve miliţiile civile formate în timpul protestelor anti-guvernamentale din Kiev.
„Operaţiunea anti-teroristă nu va dura şi nu poate dura luni de zile, va dura numai ore”, a declarat Poroşenko.
În ciuda faptului că s-a arătat dispus să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a căuta o soluţie paşnică la conflictele susţinute de Kremlin, Poroşenko vrea să grăbească operaţiunile „anti-teroriste” din regiunile ocupate. Acesta a promis de asemenea că nu va recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi că va căuta îndreptarea situaţiei în tribunalele internaţionale.
„Sper că Rusia va susţine eforturile de a aborda situaţia din est”, a declarat Poroşenko, adăugând că se va întâlni cu oficiali ruşi în prima jumătate a lunii iunie.
Moscova este dispusă să stabilească un „dialog pragmatic, egal în bazele existente deja – implementarea acordurilor existente, inclusiv comerciale şi economice, sectorul gazelor cât şi în căutarea soluţiilor în limitele relaţiilor existente dintre Rusia şi Ucraina”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Misiunea lui Poroşenko este deosebit de dură, ţara confruntându-se cu o criză financiară, mişcări separatiste, conflicte armate orchestrate de Moscova şi ocupaţia militară a peninsulei Crimeea.
Luni, paramilitarii afiliaţi Kremlinului au ocupat aeroportul din Doneţk. La numai câteva ore, armata ucraineană a lansat un atac terestru şi aerian, izolând zecile de paramilitari pro-Rusia.
Forţele armate ucrainene au purtat un război lung de două luni cu paramilitarii pro-Rusia din estul Ucrainei, Kremlinul trimiţând frecvent întăriri peste graniţele ucrainene.
Oficialii ucraineni spun că s-au abţinut de la a desfăşura o forţă masivă deoarece nu vor să provoace o invazie masivă din partea trupelor ruse masate la graniţa Ucrainei.