Popularii europeni îşi caută candidat pentru Comisia Europeană

Liderii de centru-dreapta vor trebui să se pună de acord, înainte de convenţia Partidului Popular European (PPE) din 6 martie, pentru a-şi desemna candidatul la preşedinţia Comisiei Europene. PPE, care regrupează forţele de centru-dreapta, a lansat deja procesul de desemnare, dar până acum nu are nimic precis. Desemnarea oficială a candidatului se va face la Convenţia de la Dublin, notează marţi ziarul ABC.

Când cancelarul german, Angela Merkel, a spus anul trecut că - potrivit Tratatului de la Lisabona - 'nu este obligatoriu' ca partidele să vină la alegerile pentru Parlamentul European cu un candidat explicit pentru a prezida Comisia Europeană, a fost pentru că era conştientă de dificultăţile acestei desemnări pe care trebuia să o facă formaţiunea ei, PPE.

Ultima dată când a fost ales un preşedinte al Comisiei 'după metoda veche' s-a întâmplat în iunie 2004, când portughezul José Manuel Barroso a intrat în sediul Consiliului European ca prim-ministru al Portugaliei şi a ieşit ca preşedinte al executivului comunitar. Atunci, votul Parlamentului European era considerat garantat. După cinci ani nu a mai fost nevoie, având în vedere că portughezul şi-a convenit realegerea cu liderii ţărilor membre, dar a trecut totuşi prin emoţii pentru a obţine încrederea eurodeputaţilor.

Acum, regula Tratatului de la Lisabona prevede ca membrii Consiliului European să fie cei care numesc preşedintele Comisiei, 'ţinând cont de rezultatul alegerilor', având în vedere că el trebuie aprobat apoi de Parlament. Actualul preşedinte al Parlamentului European, socialistul german Martin Schulz, a fost primul care s-a lansat pe arena electorală, profitând şi de acordul marii coaliţii pentru a guverna Germania. Ceea ce în ultimul instanţă îi garantează sprijinul lui Merkel, dacă socialiştii câştigă alegerile europene.

Însă Merkel şi ceilalţi şefi de guvern de centru-dreapta (11 în total) preferă să câştige ei alegerile şi să aibă un preşedinte al Comisiei de culoarea lor politică. Cineva cu experienţă executivă (ceea ce Schulz nu are) şi, dacă este posibil, unul din actualii şefi de guvern. Primul care a ridicat mâna a fost luxemburghezul Jean-Claude Juncker, care a rămas fără şefia guvernului în toamna trecută, după una din cele mai longevive cariere politice. Dar a fost şi ţinta celor mai multe atacuri.

Surprinzător, acestea au venit de la succesorul său în fruntea Eurogrupului, ministrul olandez de finanţe, Jeroen Dijsselbloem, care a făcut aluzie la presupusa slăbiciune pentru alcool a fostului premier luxemburghez. Se dă însă drept cert că Dijsselbloem a făcut aceste aluzii în numele cancelarului Merkel, care se ştie că nu l-a plăcut niciodată pe Juncker.

Se ştie că Angela Merkel are o preferinţă pentru actuala directoare a Fondului Monetar Internaţional (FMI) Christine Lagarde, ceea ce din start ar face imposibilă candidatura francezului Michel Barnier, actual comisar pentru piaţa internă şi servicii. Luxemburgheza Viviane Reding, comisar pentru justiţie, este considerată o candidatură tentantă, dar ea aşteaptă momentul potrivit.

În privinţa limbilor străine, candidatul care stă cel mai prost la acest capitol este premierul polonez, Donald Tusk, care vorbeşte doar propria limbă. El întruchipează însă aspiraţiile noilor parteneri est-europeni ai UE, care până acum nu au avut ocazia să conducă principala instituţie comunitară. Alte teorii arată însă că Tusk vizează de fapt o compensaţie, care să-i permită să-l plaseze pe ministrul său de externe, Radoslaw Sikorsky, în postul de Înaltul Reprezentant.

Premierilor finlandez, Jyrki Katainen, şi irlandez, Enda Kenny, li se atribuie şi lor astfel de aspiraţii, însă deocamdată niciunul dintre ei nu le-a prezentat oficial. Până la urmă, irlandezul Kenny ar putea avea unele şanse, având în vedere că proclamarea va avea loc la Dublin. Iar dacă ceea ce se urmăreşte este un gest care să marcheze apropierea de alegători, nimic mai potrivit decât ca acesta să aibă loc acasă.