Ponta vrea să-l înlocuiască pe şeful DNA Daniel Morar cu procurorul Marian Drilea, cercetat pentru falsificarea unor documente

Premierul Victor Ponta doreşte să-l schimbe pe Daniel Morar, aflat în prezent la conducerea DNA, cu procurorul Marian Drilea, care este suspectat de falsuri, relatează B1 Tv.
Premierul Victor Ponta. (Epoch Times România)
Ana Petrescu
05.09.2012

Premierul Victor Ponta doreşte să-l schimbe pe Daniel Morar, aflat în prezent la conducerea DNA, cu procurorul Marian Drilea, care este suspectat de falsuri, relatează B1 Tv.

Victor Ponta i-a cerut public ministrului PNL al Justiţiei, Mona Pivniceru, să demareze procedurile de numire a unui nou procuror general şi al unui nou şef la DNA, în locul Codruţei Kovesi şi respectiv Daniel Morar.

"Sper ca în perioada imediat următoare, conform angajamentului pe care ni l-am luat faţă de Comisia Europeană, pe baza unei proceduri transparente, să declanşaţi procedura de propunere a unui nou şef la DNA şi, sigur, de la 1 octombrie, a unui nou procuror general" , i-a spus Ponta lui Pivniceru.

Marian Drilea, actualmente procuror la DIICOT- Serviciul Teritorial Braşov, va preda la Institutul Naţional al Magistraturii din Bucureşti, disciplinele Drept penal şi Drept procesual penal, pentru a se apropia de premier.

În momentul de faţă, Drilea este anchetat penal pentru falsificarea unor documente la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Dosarul său face referire la şantajarea lui Ioan Gliga, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Căpitanul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Daniel Diaconu, a fost acuzat în 2009 că a falsificat, împreună cu finul său Marian Drilea, un document clasificat „strict secret”. Actul părea să fi fost emis de DGIPI, fiind semnat de chestorul Virgil Ardelean, şeful din acea perioadă. În document erau relatate ilegalităţile care ar fi fost comise de Ioan Gliga.

Ulterior, ca urmare a acestui scandal, Gliga şi-a dat demisia şi a intrat în avocatură, funcţia sa fiind preluată de Marian Drilea. Procurorul Drilea este şi un apropiat al lui Ponta, amândoi fiind legaţi prin pasiunea pentru cursele de raliuri, la unele dintre ele participând împreună.

Discuţiile despre schimbarea din funcţie a Codruţei Kovesi şi a lui Daniel Morar au început imediat după suspendarea lui Traian Băsescu, ei fiind percepuţi de USL drept oameni de încredere ai preşedintelui suspendat.

La începutul acestui an, actualul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru s-a pronunţat împotriva prelungirii mandatului procurorului şef Daniel Morar, la conducerea DNA.

Deşi USL a dorit să-i schimbe mai repede din funcţii pe cei doi, atât fostul preşedinte interimar Crin Antonescu, cât şi premierul Victor Ponta au recunoscut că şi-au asumat faţă de CE obligaţia de a face numirile noilor persoane printr-o procedură cât mai transparentă.

La întâlnirea de la Bruxelles, de pe 12 iulie, cu premierul, José Barroso şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la evoluţiile politice din România referitoare la respectarea Curţii Constituţionale, a independenţei justiţiei şi a principiilor statului de drept.

USL a fost acuzată că doreşte desfiinţarea DNA, după ce a fost făcută publică o înţelegere secretă semnată de liderii partidelor din USL şi liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Semnatarii actului au stabilit drept obiectiv desfiinţarea instituţiilor care luptă împotriva corupţiei: Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de integritate, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii şi Curtea Constituţională.

La vremea respectivă, liderii USL au respins faptul că ar fi semnat pentru desfiinţarea acestor instituţii şi au spus că au fost de acord doar cu demararea discuţiilor pe această temă.

Premierul Victor Ponta a mărturisit că nu i-a plăcut niciodată "în mod special" pe procurorul general al României, Codruţa Kovesi, şi pe şeful DNA, Daniel Morar, dar nu i-a schimbat din funcţii pentru că aşa i-a promis preşedintelui CE, José Barroso.

Mandatul procurorului general Codruţa Kovesi expiră pe data de 1 octombrie, iar cel al lui Daniel Morar, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, expiră în luna februarie a anului viitor. Kovesi a declarat recent că odată cu expirarea mandatului de la şefia Ministerului Public pe data de 1 octombrie se va reîntoarce în structura DIICTOT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor