Ponta: Nu intenţionez să facem o lege a presei. Nu există un standard european în acest sens
alte articole
Premierul Victor Ponta a dat asigurări că nici Guvernul şi nici Parlamentul nu vor iniţia o lege a presei şi nu vor schimba prevederile actuale referitoare la activitatea jurnaliştilor. Clarificarea vine după ce în raportul pe justiţie al Comisiei Europene s-a atras atenţia asupra presiunilor pe care le pune o anumită parte a presei asupra magistraţilor, care s-au plâns în repetate rânduri de această situaţie.
"Nu intenţionez, ca şef al Guvernului şi nici ca lider al majorităţii, să facem o lege a presei. Este o discuţie de foarte mulţi ani, nu există un standard european în acest sens şi nu cred că România trebuie să înceapă cu aşa ceva. Când vor exista nişte standarde clare la nivel european, le aplicăm şi noi", a declarat Ponta.
Premierul a mai precizat că nu este de acord să existe o diferenţă între presa scrisă şi audiovizual, în ceea ce priveşte modul în care sunt reflectate ştirile din justiţie.
"Nu vreau să se înţeleagă că la televizor nu ai voie să critici o decizie judecătorească, dar în presa scrisă ai voie. Ori ai voie peste tot, ori nu ai voie nicăieri", a afirmat Ponta.
Care este viziunea CE
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a menţionat, după ce a văzut interpretările care s-au dat raportului pe justiţie, că CE apără presa liberă şi nu intenţionează să propună modificarea reglementărilor. Intenţia CE a fost de a atrage atenţia asupra plângerilor primite din partea CSM şi CC referitoare la campanii de presă împotriva magistraţilor.
"Pentru noi, liberatea presei este sfântă şi Comisia va apăra întotdeauna această libertate, nu avem absolut nicio intenţie să propunem reglementarea presei şi am fi primii care am condamna orice atac împotriva jurnaliştilor. Nu putem însă să nu ţinem cont că am primit plângeri de la Curtea Constituţională şi Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu campanii orchestrate în media împotriva independenţei magistraţilor, fie judecători, fie procurori, iar aici avem o problemă din punct de vedere al independenţei justiţiei", a precizat Barroso.
Preşedintele CE a explicat că instituţia pe care o conduce nu a recomandat o soluţie concretă legată de problema semnalată şi aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să facă acele corecţii pe care le consideră necesare.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat, la prezentarea raportului pe justiţie, că au fost primite plângeri de la reprezentanţi ai CC, CSM şi ICCJ în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media şi că au existat multe cazuri, nu doar unul sau două, în care reprezentanţi de înalt nivel au fost supuşi presiunii prin intermediul presei.
Băsescu: Raportul MCV nu cere o lege a presei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că raportul CE nu cere adoptarea unei legi a presei, ci subliniază necesitatea menţinerii libertăţii presei şi, în acelaşi timp, solicită reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, linşaţi, discreditaţi.
„Raportul nu cere o lege a presei, dimpotrivă subliniază necesitatea menţinerii libertăţii presei şi în acelaşi timp cere instituirea unor soluţii de sancţionare şi reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, discreditaţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru negarea, discutarea hotărârilor judecătoreşti definitive”, a declarat preşedintele.
Traian Băsescu a precizat că CNA ar trebuie să facă reguli pentru evitarea unor eventuale linşaje mediatice.
„S-a indus o dezinformare a opiniei publice şi poate chiar a jurnaliştilor care nu au citit raportul. Raportul nu spune "îngrădiţi presa, puneţi botniţa presei". Instituţia care reglementează audiovizualul ar trebui să facă nişte reguli pentru evitarea linşajelor mediatice. Nu vreau să mă bag în acest subiect, doar citesc corect raportul. Spun doar că au fost oameni care nu meritau să fie linşaţi. Aceste lucruri se aud la Bruxelles, iar instituţia care trebuie să reglementeze aceste lucruri este CNA şi desigur justiţia”, a mai declarat preşedintele Traian Băsescu.
CE despre presă: În unele cazuri, a depăşit limita
La prezentarea raportului MCV, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a explicat de ce documentul CE include trimiteri la presa din România.
"Am avut numeroşi jurnalişti care şi-au exprimat îngrijorări faţă de situaţia din România. Sunt numeroase cazuri acolo unde judecători au fost supuşi unor atacuri, hărţuieli, intimidări de către presă. Nu e o noutate. Preşedintele Băsescu a ridicat şi el această problemă. Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei au ridicat şi ele aceste probleme. Noi am primit reclamaţii de la Curtea Constituţională, Înalta Curte, printre altele. De aceea am ridicat această problemă, cred că există câteva cazuri în care s-a depăşit limita. Nevoia de presă liberă şi cazul în care presa este folosită pentru a intimida", a declarat Mark Gray.