Polonia îşi mobilizează rezerviştii
alte articole
Recent, cel puţin 7.000 de muncitori polonezi plecaţi peste graniţe au fost chemaţi în armată, din rezervă, pentru a a participa ”imediat în exerciţii militare”.
Cel puţin 7.000 de soldaţi în rezervă aflaţi în interes propriu în afara graniţelor Poloniei au fost rechemaţi pentru a participa ”imediat la exerciţii” militare ce vor dura între 10 şi 30 de zile. Autorităţile de la Varşovia au catalogat chemarea soldaţilor din rezervă ca fiind ”de rutină”.
Bărbaţii rechemaţi susţin că n-au mai întâlnit o astfel de situaţie până acum dar sunt conştienţi de neliniştea de la Varşovia, stârnită în urma agresiunilor comise de preşedintele rus, Vladimir Putin.
”Lumea stă acum pe marginea conflictului iar consecinţele acestui nu sunt previzibile... Nu toată lumea din Europa este conştientă de această situaţie”, a anunţat premierul polonez Donald Tusk, în urmă cu trei săptămâni.
Polonia este una din ţările învecinate enclavei de la Kalinigrad, locul unde s-au desfăşurat o mare parte din exerciţiile militare ruseşti. Nici una din graniţele ţării nu se bazează pe vreo barieră naturală, precum munţii sau râurile şi Polonia a suferit deja un precedent dramatic în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Statele Unite vor începe exerciţiile militare alături de Polonia, România, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Cehia şi ţările baltice, în baza militară Lask din centrul Poloniei. În timpul invaziei ruseşti din Crimeea, Polonia a masat armata la graniţa cu Ucraina şi era pregătită să intervină.