Ucraina: ”Extremiştii străini” au provocat revolte în 8 regiuni pentru a oferi un pretext Rusiei
alte articole
Ministrul ucrainean al Apărării, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Andrei Parubi, a declarat, duminică 23 martie 2014, că extremiştii ”străini” au provocat revolte violente în 8 regiuni ucrainene pentru a-i oferi Rusiei un pretext înaintea invaziei, notează Kiev Post.
Aceştia depun eforturi pentru a cuceri clădirile guvernamentale şi ”să provoace o invazie a Rusiei în Ucraina continentală”, a anunţat Parubi în faţa miilor de oameni adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev.
La scurt timp după înlăturarea preşedintelui pro-Kremlin, Viktor Ianukovici, guvernul de la Kiev a fost nevoit să refacă departamentul defensiv al Ucrainei, practic, de la zero. Garda Naţională nou formată a recrutat aproximativ 40.000 de bărbaţi cu experienţă militară anterioară pentru a proteja ţara de ameninţările din interior şi exterior.
”La momentul acela ştiam că Ianukovici ne va vinde lui Putin. Preşedintele rus nu va accepta că Ucraina are o politică externă independentă. Bărbaţii trebuie să se înroleze în Garda Naţională şi nimeni nu ne va spulbera”, a adăugat Parubi.
Duminică, oficialii de la Casa Albă au avertizat că trupele ruseşti adunate la graniţele dinspre est şi sud ale Ucrainei sunt pregătite de invazie, în timp ce guvernul de la Kiev a anunţat că posibilitatea unui război cu Moscova devine din ce în ce mai reală.
”Ucraina nu va fi niciodată o colonie rusească. Acum trebuie să ne unim împotriva forţelor ruseşti care stau de la graniţele de lângă Doneţk până la cele din Cherniv”, a spus Parubi.
Serviciile ucrainene au capturat, de la începutul invaziei în Crimeea, mai mulţi agenţi ruşi care ar fi participat la organizarea şi înarmarea activiştilor pro-Moscova de pe teritoriul Ucrainei.
”Uniţi-vă pentru siguranţă, înţelegeţi că armele şi criminalii nu pot fi printre noi. Ar trebui să ne susţinem reciproc şi să preluăm controlul asupra situaţiei”, a declarat Valentin Nalivaicenko, şeful Serviciului de Securitate ucrainean.
Sub ameninţările şi presiunile armatei ruseşti, preşedintele interimar de la Kiev, Olexandr Tucinov a anunţat, luni, că soldaţii şi familiile acestora de pe teritoriul Crimeei vor fi evacuaţi.