Poliţiştii anunţă "forme extreme de acţiune sindicală". Ameninţare fără echivoc pentru guvernanţi

Protest al poliţiştilor
Loredana Diacu
09.12.2023

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă noi proteste faţă de politicile fiscal bugetare şi ameninţă coaliţia la putere cu "forme extreme de acţiune sindicală"

Reprezentanţii puterii le transmit politicienilor la putere că în cazul în care nu se vor găsi soluţii pentru solicitările lor legitime, Poliţia va boicota cele patru sesiuni de alegeri din 2024, respectiv nu va asigura paza, ordinea şi siguranţa publică la alegerile europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale.

"Domnilor guvernanţi, domnilor parlamentari, nu uitaţi: dacă strada nu va fi ocupată de poliţişti, va fi ocupată de infractori!", mai transmit poliţiştii.

Redăm integral comunicatul sindicaliştilor:

Începând de săptămâna viitoare, vom protesta, în Bucureşti, la sediile Guvernului, MAI, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii, împotriva politicilor fiscal-bugetare discriminatorii şi ineficiente, prin care actuala coaliţie de guvernare încă ne amână acordarea unor drepturi restante şi ne ignoră revendicările pentru 2024, sfidând, în continuare, Sistemul de Ordine Publică şi familia bugetară ocupaţională din care facem parte (vom anunţa, în timp util, locaţiile şi orele de desfăşurare a protestelor).

Argumente care ne determină să ieşim în stradă (am notificat deja Primăria Capitalei):

- cerem aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, respectiv acordarea sporurilor şi indemnizaţiilor la valorile salariale din iunie 2023, şi nu la cele aflate acum în plată, care sunt mult mai mici; în fapt, familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI şi VIII, care privesc poliţiştii, militarii şi personalul contractual din SAOPSN;

- cerem includerea în bugetul public aferent anului 2024 a sumelor pentru plata personalului MAI care va fi implicat în cele două scrutine de alegeri de anul viitor, similar membrilor birourilor electorale de circumscripţie;

- se impune actualizarea salariilor, de la 1 ianuarie 2024, în raport cu indicele de inflaţie stabilit oficial de către INS, dar şi cu preţurile principalelor produse de consum şi ale utilităţilor (minim 13,8%);

- vrem actualizarea salariului de grad în raport cu salariul minim pe economie, stabilit prin HG, nu cu valorile de referinţă actuale, diminuate şi discriminatorii faţă de alte categorii bugetare;

- cerem asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii);

- se impune modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesia de poliţist, în concordanţă cu realităţile actuale;

- cerem actualizarea normei de hrană (pentru poliţişti şi PC) şi a normei de echipare, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;

- se impune actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţiştilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, şi nu la valoarea minimă, aflată în plată;

- cerem actualizarea, la preţul pieţei, a compensaţiei pentru chirie, care se plăteşte şi în prezent la cuantumul stabilit în urmă cu 14 ani (2009);

- cerem indexarea pensiilor militare de stat conform celor din sistemul de pensii publice;

- vrem obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul.

Reiterăm avertismentul SNPPC din ultima perioadă: pe fondul războiului de la graniţa României şi a UE, PREDICTIBILITATEA în CARIERĂ, în SALARIZARE şi în PENSIONARE asigură fundamentul unui serviciu eficient de ordine publică, apărare şi securitate naţională, adecvat realităţii actuale, dar şi o bază pentru recrutarea viitorilor poliţişti şi militari, activitate care a ajuns la cote alarmante în acest an, prin neocuparea, decât în proporţie de aprox. 50%, a locurilor din şcolile de agenţi şi subofiţeri.

Le-am notificat din nou, astăzi, prim-ministrului României, miniştrilor Afacerilor Interne, Finanţelor şi Muncii, preşedinţilor Camerelor parlamentare (urmând să notificăm, în cel mai scurt timp, şi parlamentarii din circumscripţiile teritoriale), faptul că, cităm:

,,Vă informăm că, în situaţia în care revendicările noastre nu vor fi luate în seamă, ne rezervăm dreptul de a organiza acţiuni de protest, respectând litera legii, cu stricteţe, fără efectuarea de ore suplimentare din partea funcţionarilor publici cu statut special - poliţişti din MAI/Poliţia Română/Poliţia de Frontieră/Imigrări, Paşapoarte ş.a. -, care vor soluţiona prioritar doar urgenţele şi apelurile la 112, inclusiv în perioada apropiată, a Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, când concetăţenii din diaspora urmează să revină în ţară sau să se deplaseze peste graniţă, în scop turistic.

De asemenea, în cazul în care nu se vor găsi soluţii, pentru solicitările noastre legitime, având în vedere faptul că Poliţia este entitatea care poate asigura echidistant, imparţial, obiectiv şi eficient paza secţiilor de votare, vă informăm că vom boicota cele 4 sesiuni de alegeri din 2024, ADICĂ IN ANUL URMĂTOR NU VOM ASIGURA PAZA/ORDINEA/SIGURANŢA PUBLICĂ LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE, LOCALE, PARLAMENTARE SI PREZIDENTIALE!

Domnilor guvernanţi, domnilor parlamentari, nu uitaţi: dacă strada nu va fi ocupată de poliţişti, va fi ocupată de infractori!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor