Poliţiştii acuză MAI-ul că dă 65 milioane euro pentru uniforme de proastă calitate

Politist cu pantalonul de uniforma rupt (Europol, Facebook)
Ana Ion
17.08.2024

Reprezentanţii Sindicatului Europol acuză că, deşi noile uniforme contractate de poliţie sunt „sub orice critică” prezentând grave probleme de calitate, Poliţia se pregăteşte de noi „trei contracte mamut” în valoare de 65 de milioane de euro pentru uniforme.

De partea sa, Poliţia Română transmite că produsele s-au încadrat în specificaţiile din contract şi dacă apar neconformităţi, articolele de îmbrăcăminte sunt schimbate fără costuri suplimentare pentru poliţişti. Precizările vin în condiţiile în care pe pagina Europol poliţiştii au postat în ultima vreme fotografii cu uniforme care se descos/rup la scurtă vreme după purtare.

Redăm postarea Europol:

"Au trecut cei doi ani în care, conform termenelor prevăzute de lege, acordul cadru privind achiziţionarea uniformei Poliţiei Române era valabil. Uitându-ne înapoi acum, la rece, putem face o analiză a tot ceea ce a însemnat această schimbare la faţă a Poliţiei Române prin prisma echipamentului îmbrăcat de orice poliţist.

Ce s-a schimbat în bine? Tehnic, aproape toată uniforma. Avem un echipament nou, alte culori, altă croială, alt aspect. E de bine? Da şi nu. Considerăm că în proporţii sensibil egale, privind obiectiv la acest moment, noua uniformă aduce un plus de imagine şi „se aşează” altfel. Conferă o altă utilitate, aparent tactică, tuturor celor care o îmbrăcă… şi cam atât.

Ce nu s-a schimbat? Sau mai bine zis ce a rămas la fel? Plecând de la materialele folosite care sunt unele de cea mai slabă calitate, continuând cu modul de croire a reperelor de echipament, modul de asamblare al acestora care este deplorabil şi ajungând la produsul finit care arată bine doar în ambalajul în care este livrat, totul este sub orice critică.

Încă de la primele articole distribuite, poliţiştii au criticat drastic calitatea materialelor, însă doar pe la colţuri în cadrul unităţilor din care provin. Credeţi că s-a întâmplat ceva? Absolut nimic. După care „urletele” de disperare s-au mutat în spaţiul public şi într-o oarecare măsură, şefii din IGPR au transmis să se schimbe articolele care au sucombat după primele purtări sau chiar după prima spălare. Problemele au fost cu miile, nu cu zecile, în toată ţara. Şi continuă să fie: pantaloni care se rup în zonele de tensiune, tricouri de pe care se dezlipesc accesoriile, geci şi bluze din care ies aţele ş.a.m.d.

În plus, a părut faptul că IGPR-ul a uitat că are poliţişti, atât femei, cât şi bărbaţi, înalţi. Nu mică ne-a fost mirarea să vedem colegi în stradă cu pantaloni la nivelul gleznei sau bluze ale căror mâneci lăsau, din start, ceasul la vedere sau abia intrau în pantaloni.

Care a fost rezolvarea? După ce IGPR şi-a însuşit „concluziile” ruşinoase ale producătorului din care a rezultat că poliţiştii nu ar şti cum să îşi spele uniforma şi cum să o poarte, directorul Direcţiei de Logistică a fost înaintat la gradul de chestor de poliţie, probabil şi cu „magna cum laude” aferente şi împuternicit ca adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române.

Ce s-a mai întâmplat? Unul dintre cei mai puternici promotori ai propagandei IGPR care se simţea în noua uniformă „precum un poliţist american” şi-a dat demisia din Poliţia Română. Altceva? DNA a executat câteva percheziţii la nivelul Direcţiei de Logistică în cadrul unui dosar despre care nici până acum nu se ştie ce e cu el sau ce vizează.

Aceasta ar fi, foarte pe scurt, retrospectiva unei schimbări ce se anunţa a fi eşuată din start. Şi aşa a fost. Ce urmează? Trei licitaţii mamut în valoare de 324.249.060 de lei, echivalentul a aproximativ 64,85 milioane euro, pentru asigurarea uniformei cadrelor IGPR în perioada 2025-2027.

Se va schimba ceva? Absolut nimic. Niciun poliţist nu a fost întrebat cu privire la utilitate, niciun sondaj nu a fost realizat printre efectivele Poliţiei Române pentru ca „inginerii” să înţeleagă ce anume e bine şi ce nu. Vom arunca iarăşi zeci de milioane de euro pe nişte articole de echipament care vor îndeplini mult prea puţine cerinţe ale poliţiştilor.

Dar, cum ştim că ne citesc toţi factorii de conducere din cadrul Poliţiei Române, vă punem aici doar o mică parte din observaţiile poliţiştilor care chiar îmbrăcă această uniformă şi care nu sunt „fake news-uri” aşa cum răspândiţi pe „surse”:

  • Măsurile să fie unitare pentru toate reperele. Puteţi încerca, în anul 2024, să renunţaţi la măsurile vechi şi să începeţi să lucraţi pe standardul internaţional. Aşa ar fi pentru toţi mult mai uşor să ştie ce articole sunt bune pentru ei;
  • Materialele folosite să fie cele bune, nu imitaţii ieftine aduse cu baloţii din fabrici obscure chinezeşti sau turceşti. Să ştiţi că în China şi Turcia se produc şi lucruri de calitate premium, nu numai ciurucuri;
  • Încercaţi să înţelegeţi faptul că pentru tricouri există ţesătură numită „CoolMax”. Încercaţi să o găsiţi. Vedeţi că o folosesc polonezii şi slovacii în confecţionarea de uniforme pentru poliţie/armată (surpriză!);
  • Forţaţi producătorii să utilizeze „ripstop” adevărat, teflonat, nu imitaţii laminate deoarece nu interesează pe nimeni să fie lucios pe stradă, ci să poată fi ventilată pielea. De asemenea, faceţi cumva să nu mai curgă aţele din echipament şi să nu se mai descoasă instantaneu;

Salutăm introducerea după 20 de ani a taliei 00, pentru personalul mai înalt de 185 cm. Salutăm introducerea tricoului alb pentru efectivele de Poliţiei Rutieră, chiar dacă nu a fost distribuit peste tot, încă.

Ca de fiecare dată, vom urmări extrem de atenţi toate aceste proceduri de achiziţie. Nu de alta, dar la aproape 65 de milioane de euro, a doua oară, nu cred că îşi mai permite nimeni să dea chix. Sau cine ştie, poate după plata acestor sume se vor plăti comisioane „grase”, toate pe spatele poliţiştilor care vor trebui să poarte materiale de proastă calitate plătite „premium”.

Poziţia Poliţiei Române

De partea sa Poliţia Română susţine că uniformele livrate poliţiştilor corespund specificaţiilor tehnice şi că cele deteriorate, aflate în garanţie, vor fi schimbate fără costuri suplimentare pentru poliţist.

„Precizăm faptul că, în cadrul procedurii de achiziţie, cât şi la momentul recepţionării produselor, furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii determinaţi prin acestea s-au încadrat în specificaţiile tehnice de produs. În situaţia în care au fost sesizate anumite neconformităţi, au fost efectuate verificări suplimentare la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie Bucureşti, pentru determinarea caracteristicilor materialelor din care sunt confecţionate articolele de echipament, rezultând că produsele au parametrii conform celor din specificaţiile tehnice de produs. (...)

De asemenea, pentru orice situaţie privind deteriorarea elementelor de uniformă, poliţiştii au în permanenţă posibilitatea să se adreseze structurii de profil a unităţii din care fac parte, în vederea înlocuirii acestora”, a transmis IGPR.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor