Podul regal de la Cernavodă, în beznă

Motto:

”Podul este braţul de oţel pe care România îl întinde Dobrogei , ca un simbol de veşnică unire şi de puternic sprijin”

(Gheorghe Duca)

Am întrezărit, foarte recent, în mrejele nopţii, impresionantul pod de peste Dunăre, de la Cernavodă, capodoperă a inginerului român Anghel Saligny, pod care a purtat numele de Regele Carol I, sub conducerea căruia fusese obţinută Independenţa României şi revenirea Dobrogei la Patria-Mamă.

Ce mare lucru ar fi montarea unor reflectoare care să pună acest pod în lumină, mai ales că în preajmă se află destule surse de curent, între care Centrala Nucleară şi instalaţiile eoliene? Dezinteresul autorităţilor faţă de acest simbol naţional întrece orice măsură.

La inaugurarea lui, acest pod era cel mai lung din Europa continentală şi al treilea din lume. Pe de altă parte, însăşi istoria lui se îmbină fericit cu istoria României moderne. Autorul acestui miracol tehnic, românul Anghel Saligny, s-a născut la 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, fostul judeţ Tecuci, actualmente judeţul Galaţi.

Saligny a fost academician, inginer constructor, ministru şi pedagog, fiind considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti. Este realizatorul unor multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale pentru fundaţia cheiurilor portuare precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.

Anghel Saligny a proiectat şi liniile ferate Adjud – Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate – şosea şi cale ferată – din ţara noastră (1881 – 1882). Tot el a construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, cum ar fi podul de peste Siret, la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Între anii 1889 şi 1909, a condus lucrările de amenajare a portului Constanţa.

Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu – Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Mostiştei, podul Ramadan, de la Giurgiu, şi altele. Dar cea mai izbutită şi frumoasă lucrare a lui Anghel Saligny rămâne, fără îndoială, podul peste Dunăre, de la Cernavodă, capodoperă a ingineriei naţionale, care, la început, era şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.

Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi şi console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. Povestea acestui pod începe în anul 1885, când, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginereşti publice, Guvernul României a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă, care să lege Dobrogea de Ţara-Mamă.

Nemulţumite de ofertele prezentate de firmele străine, atât Comisia de Adjudecare a Ofertelor, alcătuită din specialişti români şi străini, cât şi Direcţia Generală a Căilor Ferate Române au luat hotărârea de a încredinţa complexa lucrare inginerului Anghel Saligny şi colaboratorilor lui. Astfel, la 21 octombrie 1890, de faţă fiind şi regele Carol I, era marcat începutul lucrărilor pentru noul pod.

La doar cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezenţa regelui şi a unui numeros şi entuziast public, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, proiectat şi construit sub conducerea lui Anghel Saligny şi purtând numele regelui Carol I. Reţeaua cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 şi 190 m şi cu o înălţime liberă de 30 m, precum şi o serie de alte lucrări.

Dintre multele soluţii absolut originale, aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, trebuie reamintită aici numai întrebuinţarea, în premieră mondială la asemenea lucrări, a oţelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestui pod, demonstrată vreme de un secol. Originalul complex de poduri de la Cernavodă era alcătuit dintr-un pod peste Borcea, un braţ al Dunării, unul peste fluviul propriu-zis şi un viaduct peste balta Iezerului, desfiinţat în anul 1960, în urma desecării acestei bălţi, şi înlocuit cu un terasament de rambleu.

La capătul podului dinspre Cernavodă, în amintirea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă, a fost înălţat un impresionant monument de bronz, reprezentând doi dorobanţi. Aceştia şi stemele au fost înfăptuite de sculptorul Leon Pilet (1836 – 1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la Bucureşti, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, şi însuşi regele a ales modelul de dorobanţi pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon, în Franţa, şi mai apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul dinspre Miazănoapte poartă semnătura artistului, alături de anul realizării, 1895.

Podul a fost inaugurat la 14/26 septembrie 1895, în cadrul unor mari serbări, la care a luat parte şi regele. După ce Carol I a bătut ultimul nit, nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a oficiat serviciul religios. Un prim convoi de încercare, alcătuit din 15 locomotive, a trecut peste pod cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea tren, rezervat oaspeţilor, cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de şefii echipelor de muncitori care lucraseră acolo, într-o şalupă, sub pod, pentru a garanta rezistenţa podului. Alţii au spus că Saligny a stat atunci sub pod, fiindcă era foarte timid şi se ferea de admiraţia mulţimii de oameni.

În prezent, această minune a ingineriei noastre, simbol al ingeniozităţii naţionale, dar şi al Independenţei României, zace în beznă. Cine a călătorit prin ţările occidentale a văzut că, acolo, monumentele, cât ar fi de mici, nemaivorbind de cele mari, strălucesc toată noaptea, oferind un superb spectacol de umbre şi lumini. E respectul fiecărui popor pentru trecutul şi realizările sale. Din păcate, autorităţile române par a prefera întunericul.