PNL contestă votul pe legea vizând majorări salariale

Liberalii acuză că votul la adoptarea legii privind ordonanţa ce aduce, în prag de alegeri, măriri salariale, a fost fraudat şi cer oprirea parcursului actului normativ.
Loredana Diacu
08.11.2016

alte articole

Eugen Nicolăescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
08.11.2016

Deputaţii liberali au depus marţi la Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea de a se stopa parcursul proiectului de lege privind adoptarea OUG 20/2016 - act normativ ce aduce măriri salariale - precum şi a celorlalte proiecte adoptate în şedinţa de plen de luni, pe motiv că votul ar fi fost fraudat. Concret, potrivit liberalilor, PSD a anunţat un număr mai mare de deputaţi decât au fost efectiv în sală.

"Grupul parlamentar PNL a depus deja la preşedintele Camerei Deputaţilor solicitarea — şi, spunem noi, cu probe incontestabile — de a stopa parcursul legii la care facem referire şi anume cea cu creşterile salariale, dar şi al celorlalte acte normative votate în şedinţa din 7 noiembrie. Acestea sunt probele pe care discutăm şi anume veţi vedea capturi după un film făcut chiar în timpul votului la legea privind creşterile salariale, vi le punem la dispoziţie, veţi ajunge şi dvs. la concluzia că în sală, de la început până la sfârşit, au fost 168 de deputaţi, nu mai mulţi, ceea ce este mai mult decât clar că s-a fraudat votul", a declarat marţi liderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu, citat de Agerpres.

Nicolăescu a mai opinat că ceea ce s-a întâmplat luni în plenul Camerei Deputaţilor este "un eveniment extraordinar de grav şi de complicat".

"PSD fură, minte şi adoptă legi prin fraudă. Eu cred că nu se poate invoca niciun motiv rezonabil pentru a încălca legea şi a frauda votul chiar în Parlamentul României, care ar trebui să fie forumul democratic autentic în care noi toţi trebuie să trăim mai bine şi într-un stat de drept. Aţi văzut la şedinţa de plen PSD-ul mincinos, arogant şi hoţ, care se consideră din nou deasupra legii", a susţinut Nicolăescu.

Solicitarea va fi discutată miercuri dimineaţă în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Liberalii susţin că PSD "a viciat prin minciună" votul la legea privind majorările salariale din educaţie şi sănătate, minţind în privinţa cvorumului. Potrivit PNL, la momentul votului, în sală erau prezenţi 168 de deputaţi, şi nu 184 câţi au fost anunţaţi.

"Votul din Camera Deputaţilor asupra Legii privind majorările salariale în educaţie şi sănătate a fost viciat prin minciună. PSD a minţit că are suficienţi oameni în sală pentru a vota legea, anunţând o prezenţă de 184 de parlamentari. Imaginile arată că în sală nu se aflau decât 168", precizează liberalii pe pagina de Facebook a partidului. Mesajul este însoţit de imagini cu sala de plen în care majoritatea locurilor sunt goale.

Reamintim că luni, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ordonanţa 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, act normativ ce prevede majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%. Liberalii au lipsit de la vot şi, o zi mai târziu, au acuzat că PSD a minţit în privinţa cvorumului. Potrivit liberalilor, la momentul votului, în sală erau prezenţi 168 de deputaţi, şi nu 184 câţi au fost anunţaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor