Pleşu: Nu ştiu cum se face că retorica patriotică încape, de regulă, pe mâna unor mediocrităţi patente

E tot mai vocal şi - s-ar zice - tot mai apreciat de popor discursul naţionalist, în varianta lui cea mai trivial-previzibilă: suntem dirijaţi din afară (Bruxelles-SUA-Soros-unguri-masoni-oculta mondială), ni se cumpără ţara centimetru cu centimetru (nu e clar cine o vinde), România e în pragul dezmembrării, a scris Andrei Pleşu într-un articol publicat luni în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul, intitulat "Stupori cotidiene".

"Dovada: un filmuleţ american, care explică unui public neştiutor unde e locul nostru pe hartă, care sunt cele trei mari diviziuni ale teritoriului naţional pe linia Carpaţilor şi în ce fel a fost marcată istoria noastră de aspiraţia spre unitate. Ergo: filmuleţul anticipează, perfid, o mare împărţeală a României în cel puţin trei regiuni distincte, în beneficiul unor venetici hrăpăreţi. OK! Să fim cu ochii-n patru! Oricine "simte româneşte" pendulează între lacrima amară a victimei eterne (toată planeta are ceva contra noastră) şi strigătul de luptă al vitejiei strămoşeşti, gata să dea o lecţie definitivă duşmanilor.

Emiţătorii acestui tip de discurs nu par să-şi dea seama că aduc românilor un mare prejudiciu de imagine: rezultă că suntem nişte veşnici perdanţi ai istoriei, mereu oprimaţi, furaţi, hărţuiţi, fraieriţi, ameninţaţi. Suntem un fel de îngeraşi trişti, prost plasaţi, mânaţi din urmă spre exterminare. Tot ce putem spune în favoarea noastră e că, din cînd în cînd, devenim isterici: mămăliga explodează. Suntem gata să ne jertfim, să ne apărăm "sărăcia şi nevoile şi neamul" şi, în orice caz, îl avem pe Dumnezeu de partea noastră. Dumnezeu e atât de înamorat de calităţile noastre, încât putem fi siguri că, într-un tîrziu, ne va ajuta să învingem. (...)", a scris, în stilul său ironic caracteristic, Andrei Pleşu.

Scriitorul a remarcat, cu stupoare, că retorica patriotică încape, de regulă, pe mâna unor mediocrităţi patente.

"Altă stupoare: nu ştiu cum se face că retorica patriotică - neîndoielnic legitimă dacă e practicată cu înţelepciune şi dreaptă măsură, fără chiote de mahala, fără romanţe de mîna a doua, fără sloganuri de ţaţe - încape, de regulă, pe mîna unor mediocrităţi patente: inşi care se exprimă prost sau inexpresiv în limba maternă, care sunt vădit străini de cultura naţională, care sunt lipsiţi de anvergură reală şi îşi exercită volubilitatea doar pe latura cea mai convenţională a "ataşamentului" naţional.

Câte un actor talentat, dar, năpădit, la senectute, de ispita show-ului patriotic şi convins, probabil, că e un fel de reincarnare a lui Tudor Vladimirescu, câte un avocăţel cvasi-anonim, cu diplomă de la Universitatea "Spiru Haret" şi de la Academia de Poliţie, câte un nătărău şmecher cu CV dubios (nu degeaba milionar în euro) şi tot soiul de alte "feţe palide" se agită pe mai toate canalele de televiziune fără prea mult spor: n-au contur, n-au consistenţă, n-au carismă. Şi, mai ales, n-au de raportat nimic din care să rezulte că binemerită de la patrie: vreun sacrificiu nobil, vreo ispravă decisivă, vreo performanţă impozantă. Nimic. Doar "papagal" şi gălăgioase jocuri de gleznă. Cu asemenea "lideri", "românismul" nu poate sfîrşi decît cu oiştea-n gard", a afirmat Andrei Pleşu.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.