Pierderile CFR Marfă au crescut uşor în primul semestru, la 80,5 milioane lei

Epoch Times România
19.08.2012

CFR Marfă a raportat în primul semestru o creştere uşoară a pierderilor brute, la 80,5 milioane lei, faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 79,1 milioane lei, în condiţiile scăderii veniturilor, potrivit datelor transmise de companie.

Astfel, în intervalul ianuarie-iunie, CFR Marfă a avut venituri de 478,2 milioane lei, în scădere comparativ cu primul semestru al anului anterior, când au fost de 547,7 milioane lei.

În schimb, cheltuielile din aceeaşi perioadă s-au diminuat, de la 626.952.000 lei în primul semestru din 2011 la 558.816.000 lei în semestru I al anului în curs.

"Nivelul veniturilor din activitatea de bază realizate în semestrul întâi a fost influenţat atât de condiţiile meteo nefavorabile din luna februarie, de ploile abundente din luna mai care au determinat trecerea pe furnizarea energiei din surse hidro în detrimentul energiei obţinută din arderea cărbunilor (de aici o reducere a transporturilor de cărbune realizate de CFR Marfă), dar şi de condiţiile economice care arată că România a intrat în recesiune tehnică, după ce a înregistrat scăderi timp de doua trimestre consecutive (conform INS), şi care afectează clienţii CFR Marfă", potrivit CFR Marfă.

Volumul de mărfuri transportate de companie în primele şase luni a fost de 14,8 milioane tone, sub nivelul de 17,5 milioane tone din primul semestru 2011.

Totodată, datoriile CFR Marfă au crescut în primul semestru la 1,61 miliarde lei, de la un nivel raportat în perioada de referinţă 2011 de 1,59 miliarde lei

”La 30 iunie 2012, datoriile pe termen scurt preliminate ale societăţii sunt în valoare de 1.616,8 milioane lei. În perioada similară a anului trecut, acestea au fost de 1.591,2 milioane lei, cea mai mare datorie fiind înregistrată la bugetul consolidat al statului”, au precizat reprezentanţii companiei.

În ceea ce priveste datoriile comerciale, cea mai mare datorie se înregistrează către CN CFR SA.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Ioan Silaghi, a anunţat la finalul ultimei întâlnirii cu reprezentanţii misiunii comune FMI, CE şi BM, că MTI îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în decembrie, subliniind că şi în cazul celui mai pesimist scenariu acest deziderat va fi atins.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor