Peste 300 de persoane ar fi fost reangajate, fără concurs, la Nuclearelectrica Cernavodă după ce, în 2024, s-au pensionat [G4Media]

O sursă din cadrul Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă a dezvăluit pentru G4Media.ro că, în perioada 2024-2025, peste 300 de angajaţi s-au pensionat pentru a fi reîncadraţi câteva luni mai târziu, fără concurs, cumulând, în acest fel, pensia cu salariul.
Contactat de publicaţia citată, preşedintele sindicatului din CNE, Dorel Liviu Baranga, a confirmat situaţia, dar a menţionat că numărul celor reangajaţi este mai mic – ”în jur de 80-100” şi că, fără aceştia, ar fi fost afectată securitatea nucleară a României.
Referitor la faptul că bugetul de stat a fost grevat de cheltuieli în plus prin aceste reangajări/plata pensiilor, Baranga a afirmat că toată procedura a fost legală, iar dreptul la muncă este garantat prin Constituţie.
”(…) peste 300 de persoane – directori, ingineri şefi, şefi de servicii şi birouri, personal tehnic, financiar şi administrativ – beneficiază simultan de pensie şi salariu din bani publici, printr-un mecanism intern care sfidează spiritul legii şi principiile de echitate”, a transmis, în această dimineaţă, pe email-ul redacţiei, o sursă din cadrul CNE.
Aceasta a explicat mecanismul: ”Aceşti angajaţi şi-au depus dosarele de pensionare înainte de intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor din septembrie 2024, pentru a beneficia de prevederile mai favorabile. Imediat după ce au primit deciziile, şi-au suspendat pensiile, neexistând la acel moment un cadru legal care să le permită reangajarea.
În 2025, în baza unui protocol intern semnat între directorul general Ghiţă Cosmin şi Doru Baranga – o persoană cu influenţă internă, care anterior a activat în Feteşti şi beneficiază deja de o altă pensie din acea perioadă – a fost permisă punerea în plată a pensiilor şi reangajarea acestor persoane pe exact aceleaşi funcţii, fără concurs, cu atribuţii neschimbate.”
Contactat de G4Media.ro, Doru Baranga a confirmat reangajările, dar a precizat că implicarea sa a avut loc în calitatea sa de şef de sindicat, iar ”protocolul intern” a fost, în fapt, o renegociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) parafată alături de directorul general al CNE, Cosmin Ghiţă. Prin această modificare, a fost permisă reangajarea mai multor tipuri de specialişti, în vechiul CCM această posibilitate fiind menţionată doar pentru cei cu licenţă din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).
Baranga a justificat decizia prin faptul că toţi cei reangajaţi sunt specialişti de înaltă calificare, iar o analiză a arătat că lipsa acestora ar fi putut duce la ”afectarea securităţii nucleare a României”, inclusiv în contextul demarării unor investiţii de amploare în cadrul CNE. Baranga a adăugat că toţi cei pensionaţi ”ar fi putut pleca la arabi unde ar fi primit salarii mai mari decât dublul” încasat la CNE.
Articolul integral poate fi citit aici.