Peste 20.000 de medici lucrează în România, potrivit Colegiului Medicilor din România
alte articole
Peste 20.000 de medici lucrează în România, în 396 de spitale, a declarat joi, cu prilejul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, prof. dr.Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.
El a menţionat că dintre aceştia un număr de 235 de medici au peste 60 de ani, 4.358 au între 50 şi 60 de ani, 5.359 între 40 şi 50 de ani, iar 6.100 între 30 şi 40 de ani.
Preşedintele CMR a accentuat că toate specialităţile sunt deficitare în ceea ce priveşte numărul de medici, însă unele dintre ele sunt extrem de afectate.
Astfel, radioterapia are doar 48 de medici specialişti, geriatria - 54, alergologia şi imunologia clinică - 63 de medici, chirurgia toracică - 81 de medici, chirurgia cardiovasculară - 85 de medici.
În ceea ce priveşte terapia intensivă, specialitate vitală oricărui spital, numărul medicilor este de 624, cu rezidenţi ajungând la 1052, în vreme ce necesarul este de minim 1.500.
Prof. dr. Astărăstoae a menţionat că spitalele din 27 de judeţe funcţionează fără a avea acoperite toate specializările. Situaţia cea mai dificilă este în judeţele Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa.
"De exemplu, spitalul judeţean Slatina ar trebui să aibă un număr de 359 de persoane angajate, dar lucrează doar 160. Secţia de chirurgie generală ar trebui să aibă 700 de persoane angajate şi are doar 9. Secţia de terapie intensivă din 26 de posturi are doar 10 acoperite, iar unitatea de primiri urgenţe, la un necesar de 15 medici, are doar 6. Printre cauzele actuale ale situaţiei din sistemul sanitar se numără blocarea posturilor, tăierea salariilor, asimilarea medicilor cu bugetarii şi funcţionarii publici, condiţiile de muncă, migraţia medicilor, lipsa respectului pentru profesia medicală. Medicul din spitalele româneşti lucrează peste limita normală de siguranţă proprie şi a pacientului. Chiar libertatea, demnitatea şi independenţa profesională a medicului sunt afectate. Dacă în România un medic rezident câştigă doar 200 de euro, iar un specialist în medie 495 de euro, în ţările Uniunii Europene media este 1100 de euro pentru un medic rezident şi 7995 euro pentru un specialist", a spus preşedintele CMR.
Prof. dr. Astărăstoae a arătat că deşi s-a decis de curând deblocarea posturilor din sănătate, aceasta nu rezolvă mare lucru pentru că, potrivit normelor legale, cheltuielile cu personalul nu trebuie depăşească 70% din bugetul unităţii.
Nici în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori situaţia nu este mai bună. Media la 1.000 de locuitori a scăzut de la 1,9 la 1,85. Aceasta este neuniformă în ceea ce priveşte repartiţia pe judeţe, multe fiind sub medie. Cea mai mare inechitate este între mediul rural şi urban. Deşi 44 % dintre cetăţeni locuiesc în rural, numai 9% dintre medici îşi desfăşoară activitatea în această zonă şi dintre aceştia 97,2 % sunt medici de familie.
"Accesul cetăţenilor este îngrădit la servicii medicale, asta dovedeşte că până în prezent politicile nu au reuşit să ducă la diminuarea acestei situaţii", a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Prof. dr. Vasile Astărăstoae a spus că foarte mulţi medici aleg să plece în ţările OECD(Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), unde lucrează 11.200 de medici români care au plecat începând cu 2007. "Numai costurile pentru educaţie făcute de statul român minim sunt de 3 miliarde euro, iar medicii pleacă", a afirmat Astărăstoae.
În Marea Britanie lucrează 3.500 de medici români care s-au constituit într-o asociaţie susţinută de autorităţile britanice, iar în Franţa peste 5.100 de medici sunt români.
Preşedintele CMR s-a referit şi la faptul că în ţări precum Franţa, Germania, Ungaria nu s-au diminuat salariile doctorilor, în ciuda crizei economice, dar în România veniturile au scăzut.
Vasile Astărăstoae a evidenţiat că libertatea şi independenţa profesională a medicului implică siguranţă juridică, materială şi socială, dar şi solidaritate şi acţiune, inclusiv demisia în masă.
Ca măsuri pe care CMR le are în vedere pentru a remedia situaţia se află deblocarea posturilor din sistemul sanitar, renunţarea la orice barieră în ceea ce priveşte fondul pentru plata personalului, excluderea din categoria de bugetari a medicilor, precizarea în mod expres că medicul nu este funcţionar public şi nici echivalent al acestuia, majorarea veniturilor medicilor, astfel încât venitul minim al unui medic rezident să fie echivalent cu 3 salarii medii pe economie, condiţii de muncă decente pentru a putea asigura un act medical de calitate şi implicit siguranţa pacientului, necondiţionarea calităţii de membru al Colegiului de încheierea asigurării de malpraxis.
Prof. dr. Astărăstoae a făcut apel să se renunţe la blamarea medicilor, iar aceştia să se bucure de respect din partea decidenţilor.