Pelicula “Lupul de pe Wall Street” finanţată cu bani furaţi dintr-un fond malaezian

Într-o situaţie ruptă parcă dintr-un film pe tema corupţiei din sectorul financiar, binecunoscutul film "Lupul de pe Wall Street", în care joacă actorul Leonardo DiCaprio, a fost finanţat parţial cu bani furaţi dintr-un fond de dezvoltare din Malaezia.
Leonardo di Caprio într-o scenă a filmului "Lupul de la Wall Street", o satiră a vieţii corupte a magnaţilor lumii financiare, care descrie putreziciunea Noii Rome (Captură video)
Denisse Moreno
22.07.2016

Departamentul american de Justiţie (DOJ) susţine că “Viaţa bate filmul” când peste 3,5 miliarde de dolari au fost furaţi dintr-un fond de dezvoltare malaezian şi parţial investiţi pentru finanţarea filmului “The Wolf of Wall Street” (Lupul de pe Wall Street) printr-un sistem de spălare de bani.

DOJ a declarat la 20 iulie că banii care au aparţinut fondului 1Malaysia Development Berhad (1MDB), aparent, au fost furaţi de oficiali de rang înalt de la 1MDB şi asociaţii lor. Fondul a fost lansat de guvernul malaezian pentru a promova dezvoltarea economică şi trebuia să fie folosit pentru a îmbunătăţi traiul cetăţenilor ţării.

DOJ a luat măsuri pentru a încerca să confişte peste 1 miliard de dolari însuşiţi în mod ilegal, sumă despre care a declarat că a fost spălată prin SUA.

Banii furaţi au fost spălaţi printr-o “serie de tranzacţii complexe şi companii paravan frauduloase”, ce aveau conturi bancare în Singapore, Elveţia, Luxemburg şi SUA, conform DOJ.

Plângerea susţine că banii furaţi ce au fost spălaţi în SUA au fost folosiţi de complici pentru a achiziţiona şi investi în diferite active. Aceste active includ “proprietăţi şi hoteluri de lux în New York şi Los Angeles, un avion în valoare de 35 milioane de dolari, lucrări de artă semnate Vincent Van Gogh şi Claude Monet, un profit în drepturile de publicare ale companiei EMI Music şi în producţia filmului din 2013 “The Wolf of Wall Street”.

“Conform acuzaţiilor din plângere, acesta este un caz unde viaţa bate filmul”, a declarat asistentul procurorului general, Leslie R. Caldwell.

“Asociaţii acestor oficiali corupţi din 1MDB aparent au folosit o parte din câştigurile ilicite ale sistemului lor de fraudă pentru a finanţa producţia The Wolf of Wall Street, un film despre un agent de bursă corupt care a încercat să îşi ascundă propriile profituri ilegale într-un paradis fiscal străin”, a adăugat Caldwell.

Filmul regizat de Martin Scorsese, în care joacă Leonardo DiCaprio, câştigător al premiului Oscar, a avut încasări de aproximativ 400 milioane de dolari la nivel mondial.

Fondul 1MDB a răspuns la mişcarea DOJ, afirmând că nu este o parte a procesului civil, nu are active în SUA şi nu a beneficiat de pe urma diverselor tranzacţii descrise în plângere.

În acelaşi timp, 1MDB a declarat că va coopera deplin cu orice autoritate legală străină, pe baza protocoalelor internaţionale care guvernează astfel de probleme.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor