Păun: O profesoară din Iaşi e şicanată de universitate, de ANCOM şi de poliţie pentru că a folosit la examene un sistem de bruiaj

Cristian Păun, profesor de economie de la Academia de Studii Economice, a reacţionat dur, joi, după ce în presă a "explodat" cazul unei profesoare din Iaşi care s-a ales cu o plângere penală după ce a folosit un dispozitiv de bruiaj pentru a împiedica studenţii să copieze la examen.
"O profesoară din Iaşi este şicanată de universitate, de ANCOM şi de poliţie pentru că a folosit la examenele sale un sistem de bruiere a semnalului GSM şi internet pe telefoanele mobile aduse de studenţi. Folosea dispozitivul din 2022. Practic, este singura metodă prin care să îi laşi efectiv fără telefoane pe studenţi, o metodă mai sofisticată dar foarte bună de închidere a telefoanelor şi colectare a lor într-un coş la intrarea în sala de examen.
Aflu cu surprindere că utilizarea acestor dispozitive, într-un astfel de context, ar fi ilegal, fapta ar fi pedepsită de Codul Penal din România. A fost reclamată de studenţii săi care, chipurile, nu au avut cum să îşi sune rudele grav bolnave, la 112. În timpul examenului. Eu ştiu că nu ai voie să faci asta. Dacă vrei să suni pe cineva în timpul examenului, predai lucrarea şi ieşi din examen. Nu poţi folosi telefonul care, teoretic, ar trebui să stea închis pe toată perioada examenului", a declarat Cristian Păun.
Potrivit economistului, atât timp cât adoptăm reguli şi legi care favorizează comportamente anapoda, favorizează şmecheria, furtul, inegalitatea de şansă, nu avem cum să ne facem bine. Atât timp cât invocăm legea pentru a vulnerabiliza sistemul, nu pentru a-l întări în faţa potenţialelor fraude, nu avem cum să ne facem bine.
"Aveam şi eu în minte să îmi iau aşa ceva. Acum stau în banca mea. Îmi văd de treabă. E mai periculos să încerci să prinzi un student copiind, cu telefonul sau cu căştile în ureche. Nu sunt organ de anchetă. Nu sunt organ de poliţie. Mereu prinderea unui infractor va fi viciată pe partea de procedură. Şi, în final, cel care va cădea mereu în picioare va fi studentul. Aşa că... ne vedem de treabă. Puterea a fost disproporţionat redistribuită anapoda astăzi. Raportul profesor - elev / student este astăzi în defavoarea profesorului indubitabil. Eu nu ştiu ce învaţă bun studenţii corecţi din acest exemplu.
Totuşi, aş fi curios ce rezultate ar avea un proiect pilot în care să antifonăm complet o sală de examinare de semnalul telefonic şi internet şi să comparăm apoi rezultatele la teste între o astfel de locaţie şi una normală. Surprizele cred că ar fi totale. Dar... mai bine fără astfel de idei. Păcat!", a afirmat Cristian Păun.