PAS îl critică pe Dodon: În loc să ceară retragerea trupelor ruse, el face promisiuni iresponsabile
alte articole
Biroul Permanent Naţional al Partidului Acţiune şi Solidaritate a constatat că poziţia preşedintelui Dodon, luată de acesta la întrevederea cu Vadim Krasnoseliskii din 4 ianuarie, contravine art.1 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova potrivit căruia „Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Membrii PAS consideră că prin acţiunile sale de miercuri, Dodon a încălcat şi art.77 din Legea Supremă, care stipulează clar că Preşedintele Republicii Moldova „este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”.
„La întrevederea din 4 ianuarie, în calitatea sa de Preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon nu s-a delimitat de poziţia PSRM, exprimată la Congresul acestei formaţiuni din 18 decembrie 2016, care prevede federalizarea ţării şi nu cere retragerea trupelor Federaţiei Ruse, ce staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă remis Epoch Times.
PAS a mai calificat acţiunile şefului statului ca fiind iresponsabile, întrucât Dodon anunţă soluţii false pentru probleme a căror soluţionare nici nu ţine de competenţa Preşedinţiei. Mai mult decât atât, prin acţiunile şi declaraţiile sale, Igor Dodon recunoaşte, în mod implicit, legitimitatea structurilor anticonstituţionale din stânga Nistrului, devenind astfel portavocea acestui regim anticonstituţional.
„Un exemplu este promisiunea de recunoaştere de către autorităţile constituţionale a diplomelor eliberate de către instituţiile de învăţământ superior din stânga Nistrului. În orice sistem educaţional care se respectă, recunoaşterea diplomelor unei instituţii se face doar după evaluarea calităţii programelor. În situaţia în care instituţiile din stânga Nistrului nu acceptă să fie evaluate de organele competente din Republica Moldova, le-a fost propusă alternativa să fie evaluate de oricare agenţie străină de asigurare a calităţii, cu condiţia ca aceasta să fie înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior. Ministerul Educaţiei nu are dreptul să pună ştampila pe diplome emise de instituţii care nu vor să facă dovada îndeplinirii unor standarde minime de calitate”, explică Partidul condus de Maia Sandu.
Membrii PAS au mai menţionat că Igor Dodon îşi permite să acţioneze astfel din cauză că este preşedintele unui stat captiv, aflat la cheremul lui Plahotniuc, cu un guvern implicat în afaceri obscure şi ilegale cu clanurile conducătoare din stânga Nistrului.
Partidul Acţiune şi Solidaritate l-a avertizat pe Igor Dodon, punctând că încercările sale de a promova politici antistatale sub acoperirea paravanului demagogic şi cinic de preocupare faţă de „problemele oamenilor simpli” vor fi urmate de consecinţe grave. „Suveranitatea aparţine poporului şi nu escrocilor politici ajunşi la putere prin manipularea cinică a propriilor cetăţeni”, se arată la sfârşitul comunicatului.