Andrei Năstase: Dodon dă cu bâta în baltă când afirmă că Băsescu nu are dreptul la cetăţenia RM
alte articole
„Aşa cum declarasem anterior, Dodon îi poate retrage cetăţenia RM lui Traian Băsescu doar ilegal; doar prin concursul lui Plahotniuc şi al deputaţilor săi de buzunar”, a declarat liderul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPPDA), Andrei Năstase după ce a aflat că preşedintele Dodon l-a lăsat pe fostul şef de la Cotroceni fără cetăţenie.
Năstase consideră că Igor Dodon „continuă să scindeze ţara şi cetăţenii acesteia, antrenându-se în jocuri puerile, de esenţă pseudo-geopolitică. Bine că n-a decretat şi deportarea acestuia, aşa cum procedau pe timpuri înaintaşii lui Plahotniuc, astăzi - deţinător al Ordinului Republicii, fără vreun disconfort pentru preşedintele geopolitic”.
„În loc să se adreseze instituţiilor internaţionale de investigaţie cu solicitarea de a interveni şi a aduce miliardele furate acasă, în loc să ceară alegeri anticipate pentru a schimba o putere compromisă iremediabil, urâtă de circa 90 la sută din concetăţeni, în loc să ia atitudine faţă de majorarea galopantă a preţurilor şi tarifelor, acesta şi-a făcut de lucru şi a semnat un decret de retragere a cetăţeniei moldoveneşti fostului preşedinte al României, Traian Băsescu”, a adăugat Andrei Năstase.
Totodată, preşedintele PPPDA a mai opinat că Dodon dă cu bâta în baltă când afirmă că Băsescu nu ar avea dreptul la cetăţenie, deoarece prin apelurile sale unioniste, ar fi atentat la „lichidarea statalităţii”. „O asemenea abordare intră în contradicţie cu principiile fundamentale ale dreptului omului, în principal cu dreptul la libera exprimare şi dreptul la libertatea de convingere. Or, în asemenea caz, Dodon ar putea, ipotetic vorbind, să retragă cetăţenia tuturor cetăţenilor Republicii Moldova care se declară unionişti”, se mai arată în comunicatul PPPDA.
„Avocaţii lui Traian Băsescu vor putea combate cu uşurinţă aceste inepţii, deoarece în perioada mandatului său preşedintele Băsescu a militat public pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, proiect pe care Dodon de asemenea nu-l susţine. Astfel, pentru a salva statalitatea pe care Dodon o scoate la mezat prin proiecte geopolitice dubioase, sute de mii de moldoveni, care susţin parcursul european al ţării, ar putea rămâne fără cetăţenie. Aceste abuzuri vor face, conform declaraţiilor fostului preşedinte român, obiectul unui ruşinos proces judiciar pentru statul Republica Moldova”, a specificat Năstase.
Noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, unul dintre adversarii ideii de reunificare a Moldovei cu România, a şocat prin retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu. Dodon a semnat marţi, 3 ianuarie, decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova fostului preşedinte român, Traian Băsescu.