Partidul Fatah obţine victoria în alegerile municipale din Cisiordania. Abbas, tot mai nepopular

Candidând practic fără nicio opoziţie, partidul de guvernământ Fatah al lui Mahmoud Abbas a obţinut victoria în alegerile municipale din Cisiordania. Urmărind să îşi reînnoiască legitimitatea, victoria a fost umbrită de prezenţa redusă la vot.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. (Thierry Charlier/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
15.05.2017

După ce mişcarea islamistă Hamas a confirmat că va recurge la boicot, alegerile municipale de sâmbătă din Cisiordania au servit ca un test decisiv pentru popularitatea preşedintelui Mahmoud Abbas şi a partidului său Fatah.

Deşi a câştigat alegerile cu uşurinţă, rezultatul obţinut de Partidul Fatah, care a fost anunţat duminică, reflectă nemulţumirea publică faţă de Abbas. Cisiordania a fost afectată ani de zile de o economie slabă, în timp ce Abbas aparent a permis nepotismului să înflorească în rândurile partidului său şi a eşuat să aducă Teritoriile Palestiniene mai aproape de independenţă, după aproape 10 ani de când se află la conducere.

Deşi alegerile de sâmbătă reprezintă primele alegeri legislative din Cisiordania de peste un deceniu, prezenţa la vot a fost scăzută, doar 53% dintre alegătorii eligibili depunându-şi buletinele de vot.

Partidul Fatah a reuşit victorii clare doar în două oraşe majore: Jenin şi Jericho. În Hebron, cel mai mare oraş din Cisiordania şi o fortăreaţă Hamas, partidul lui Abbas a reuşit să obţină 7 din cele 15 locuri.

“Rezultatul nu a fost mulţumitor pentru noi”, a declarat, pentru Associated Press, Tayseer Abu Sneineh, numărul unu pe lista de candidaţi Fatah în Hebron.

Partidul de guvernământ a reuşit să obţină 11 din cele 15 locuri în Nablus, un alt oraş major, dar numai după ce a format alianţe cu candidaţii islamişti. Prezenţa la vot a fost de doar 21% în Nablus.

Guverne divizate

Cele două teritorii palestiniene au rămas divizate politic de când Hamas a învins Fatah în alegerile legislative din 2006 în Fâşia Gaza. Ulterior, Fatah a fost alungat din zonă iar Abbas a rămas doar la controlul unor zone din Cisiordania.

Câteva încercări de reconciliere au eşuat şi, de atunci, fiecare parte a permis celeilalte să îşi conducă efectiv teritoriul într-o manieră autonomă.

După alegerile de sâmbătă, preşedintele Comisiei Electorale Centrale palestiniene, Hanna Nasser, a declarat că va încerca să convingă Hamasul să permită în acest an desfăşurarea de alegeri în toate cele 25 de localităţi din Fâşia Gaza.

“Comisia se va întâlni cu Hamas în Gaza pentru a vedea dacă putem desfăşura alegeri suplimentare în acea zonă, astfel încât să avem alegeri în toate zonele ţării”, a precizat Nasser.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor