Partida Ungaria-România: Este decizia de a juca fotbal cu porţile închise cu adevărat o pedeapsă? (Independent)
alte articole
Lupta împotriva rasismului în fotbal continuă în acest weekend, în contextul în care calificările pentru Campionatul Mondial (CM) din Brazilia înlocuiesc competiţia internă. De data aceasta, Ungaria a fost pedepsită pentru faptul că suporterii unguri au scandat împotriva echipei Israelului sloganuri antisemite, în ultimul meci amical internaţional din luna august. Pedeapsa a fost că FIFA a decis ca meciul cu România, de vineri 22 martie, din preliminariile pentru CM, grupa D, să se joace cu porţile închise, relatează cotidianul britanic The Independent.
Este această măsură suficientă pentru a pedepsi un incident pe care care FIFA l-a etichetat drept 'ofensator, denigrator şi discriminator'?, se întreabă cotidianul menţionat.
Meciul este unul dintre cele mai importante din încercarea echipei naţionale a Ungariei de a se califica la CM - gazdele ocupă locul al doilea în clasamentul grupei D, după Olanda, în timp ce România se situează pe locul al treilea, deşi ambele echipe au nouă puncte. Din cauza naturii cruciale a meciului, Federaţia Ungară de Fotbal a făcut recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, dar sancţiunea acordată Ungariei se menţine.
Comparativ cu sancţiunea posibilă a unei deduceri de puncte, care a fost propusă la scurt timp după incident, ar trebui ca Ungaria să se considere norocoasă pentru acest rezultat. FIFA a declarat că, dacă comportamentul viitor al suporterilor va semăna cu scenele îngrozitoare din vara anului trecut, Ungaria poate fi descalificată de la competiţiile viitoare.
Logica din spatele unei astfel de pedepse este că echipa gazdă nu va beneficia de avantajul teritorial, fără suporteri vocali sau care intimidează - de multe ori o modalitate de a distrage atenţia de la joc a echipei aflate în vizită. Dintr-un punct de vedere mai practic, o lipsă de spectatori va elimina cu totul posibilitatea unor incidente din partea suporterilor.
Desigur, lovitura financiară va fi resimţită, dar este ea, oare, un dezavantaj mare pentru echipa sancţionată?, se întreabă The Independent. Au sugerat, oare, rezultate anterioare că pedeapsa este încununată de succes?, se mai întreabă cotidianul, care aminteşte trei evenimente similare: partida Inter - AC Milan din Liga Campionilor 2005, partida Zenit Sankt-Petersburg - Anji Mahacikala (decembrie 2012) şi partida Fenerbahce - BATE, Europa League (2013).
Inter a fost sancţionată să joace cele trei meciuri din grupa sa, acasă, cu porţile închise, după incidentele izbucnite în timpul unui meci pierdut în sferturile de finală în faţa rivalilor de la AC Milan, în competiţia precedentă. În pofida pedepsei, italienii au câştigat toate cele trei meciuri, marcând şapte goluri împotriva Rangers, Porto şi Artmedia Bratislava.
Ruşii de la Zenit Sankt-Petersburg au fost sancţionaţi după ce portarul echipei adverse Dinamo Moscova a fost rănit de o petardă în timpul meciului. În decembrie 2012, ei au fost penalizaţi să joace cu echipa Anji Mahacikala din Daghestan cu porţile închise. In pofida lipsei de atmosferă, jocul a fost aprig contestat, în timp ce managerul Anji, Gus Hiddink, a sugerat că pedeapsa a afectat şi echipa lui: 'E foarte greu să joci pe o astfel de vreme rece şi fără spectatori'.
Turcii de Fenerbahce au fost pedepsiţi după ce suporterii lor au aruncat cu petarde pe teren în timpul unui meci cu Borussia Monchengladbach. În pofida faptului că stadionul a fost gol, suporterii au reuşit să arunce petarde în teren şi chiar dacă echipa a jucat cu zece oameni timp de peste 87 de minute, turcii au reuşit o remiză 0-0, care a contribuit la victoria turcilor în urma rezultatelor înregistrate în ambele partide.