Încercările şi necazurile refugiaţilor din Ucraina

Ucraina este o poartă spre Europa pentru refugiaţii din Afganistan, Orientul Mijlociu şi Africa. Cu toate acestea, refugiaţii din ţara est-europeană descoperă de multe ori că este dificil să obţină statutul de refugiat şi să înceapă o nouă viaţă.

În 2012, 1.860 de persoane au aplicat pentru statutul de refugiat, dar doar 63 l-au obţinut. O lege din 2011 privind refugiaţii, menită să extindă protecţia lor, a făcut acest lucru doar pentru 89 de persoane în 2012.

Începând cu 1 ianuarie 2013, au fost recunoscuţi 2500 de refugiaţi în Ucraina şi 5875 de oameni apatrizi, potrivit statisticilor Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Majoritatea refugiaţilor provin din Afganistan.

Karima Mohammad, şefa Centrului Naţiunilor Unite pentru Integrarea Refugiaţilor din Kiev, este o refugiată afgană. Ea a spus că Biroul Migraţie din Ucraina nu acordă statutul de refugiat solicitanţilor care provin din ţări prietene cu Ucraina, deoarece aceasta ar însemna o recunoaştere a faptului că guvernele din aceste ţări se fac vinovate de persecutarea poporului lor.

Documentarul "Noi ziduri: femeile refugiate din Europa de Est", realizat de Al Jazeera şi povestit de Barbara Hendriks, ambasadorul bunăvoinţei pentru ICNUR, a constatat că solicitanţii din ţările prietene cu Ucraina nu au primit azil.

"Ei întreabă din ce ţară provine persoana, iar dacă nu se potriveşte cu lista lor, ei refuză să îi acorde azil", a declarat Mohammad. Ea a explicat că refugiaţii cu care lucrează se află de multe ori în imposibilitatea de a-şi găsi locuri de muncă pentru a se întreţine.

Ca mulţi imigranţi din întreaga lume, refugiaţii din Ucraina descoperă că diplomele lor nu le oferă de multe ori pregătirea necesară pentru a găsi un loc de muncă în noua lor patrie. Adesea angajatorii nu ştiu ce prevede legea şi resping aceste persoane, fără să realizeze că certificatele de refugiaţi le oferă aceleaşi drepturi de muncă ca cele ale cetăţenilor, a afirmat Mohammad.

"A avut loc un război în Abhazia şi am venit în Ucraina în 2005, cu fiul meu", a spus Nana, unul dintre refugiaţi de la centrul de integrare, care a preferat să îşi dea doar numele mic. "Eu nu îmi pot găsi de muncă în profesia mea - sunt dentist - pentru că documentele mele au fost arse [în Abhazia]. Rudele noastre ne găzduiesc aici." Ei au venit imediat după ce războiul a început. "Am crezut că lucrurile vor deveni mai bune şi ne vom putea întoarce, dar asta nu s-a întâmplat."

Abhazia, pe coasta de est a Mării Negre, a încercat să-şi câştige independenţa faţă de Georgia după destrămarea URSS. Aceasta rămâne o regiune disputată.

Mohammad a explicat că mulţi dintre refugiaţii de la centrul ei sunt bine educaţi, unii fiind ingineri sau medici. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre oameni ajung să lucreze în pieţele locale, iar femeile fac fel de fel de obiecte de artizanat.

Jumătate din venitul lor este de obicei cheltuit pe cazare şi taxele din piaţă. Ei trăiesc în spaţii mici pentru a economisi bani - este obişnuit ca doi sau trei chiriaşi să împartă acelaşi dormitor sau ca două familii să trăiască într-un apartament cu două dormitoare.

Documentaţia nu îi ajută, a afirmat Mohammad.

"Oamenii obţin paşapoarte ucrainene, dar nu primesc nici un beneficiu – singurul beneficiu este că au documente", a declarat Mohammad. Ea a criticat ajutorul financiar unic oferit refugiaţilor – aceştia primesc 17 grivne (2.09 dolari) – cei mai mulţi dintre ei renunţând la el, deoarece transportul public pentru ridicarea banilor costă mai mult.

Cu toate acestea, documentele împiedică solicitanţii de azil să fie deportaţi în ţara lor de origine, unde unii dintre ei s-ar putea confrunta cu un mare pericol.

O altă problemă cu care se confrunta refugiaţii din Ucraina este xenofobia - deşi Karima raportează că atitudinea ucrainenilor faţă de străini s-a îmbunătăţit mult în ultimele două decenii.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale ucrainene, reprezentanţii statului şi reprezentanţii comunităţii de migranţi s-au adunat la Kiev pe 28 septembrie 2012, pentru a discuta despre rasismul şi xenofobia din ţară.

Ei au descoperit că încă există probleme când vine vorba de prezentarea unor discursuri de ură în mass-media şi de o lipsă de raportare oficială privind infracţiunile motivate de ură. Prejudecăţile împotriva africanilor, musulmanilor şi romilor (de asemenea cunoscuţi sub numele de ţigani) sunt deosebit de răspândite.

Vanno Noupech, reprezentantul adjunct regional al ICNUR pentru Belarus, Moldova şi Ucraina, este citat de site-ul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie ca afirmând la o conferinţă: "Ceea ce de multe ori începe ca o expresie uşoară de antipatie şi intoleranţă se poate dezvolta în discriminare instituţionalizată, ură, abuzuri verbale şi fizice, crime motivate de ură, constituind o ameninţare gravă la adresa protecţiei globale şi împiedicând integrarea refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi migranţilor în societatea gazdă."

Astfel de prejudecăţi se întâlnesc cel mai frecvent în mediul rural. Alexander din Gorodok, un orăşel din vestul Ucrainei, a declarat pentru The Epoch Times că îşi face griji cu privire la bolile străine aduse în ţară de refugiaţi.

"Sau vedem la ştiri că un cetăţean din altă ţară a ucis o femeie", a spus Alexander. "Eu sunt împotriva acordării de azil în Ucraina. Există ţări mai avansate din Europa – n-au decât să ofere acele ţări adăposturi [pentru refugiaţi]."

Volodymyr din Dnipropetrovsk, în centrul Ucrainei, a afirmat: "Eu cred că dacă vorbim despre scandalagii politici, atunci atitudinea mea este negativă. Dar dacă oamenii pleacă din ţările lor din cauza unor condiţii speciale (război, foamete etc) şi respectă legea noastră, atunci sunt bineveniţi."