Parchetul General începe urmărirea penală in rem în cazul Ursu

Parchetul General decide începerea urmăririi, ca urmare a deciziei Curţii Militare de Apel, care a infirmat soluţia Tribunalului Militar Bucureşti, ce prevedea că Marin Pârvulescu, suspectat că l-ar fi omorât pe dizidentul anti-comunist Gheorghe Ursu nu va fi cercetat penal.

Andrei Ursu, fiul victimei, a atacat decizia la Curtea Militară de Apel şi a obţinut câştig de cauză. Anul trecut Andrei Ursu a intrat 20 de zile în greva foamei din cauza nepăsării cu care erau tratate demersurile sale legale.

Aflat în greva foamei, Andrei Ursu a avut întâlniri cu Robert Cazanciuc, care a promis că va acorda atenţia cuvenită cazului Ursu.

Gheorghe Ursu, inginer în construcţii şi poet, iniţial atras de promisiunile false ale unei societăţi echitabile făcute de regimul comunist, a intrat în atenţia Securităţii după 1977, când a trimis o scrisoare postului Europa Liberă, pentru a protesta faţă de politica Partidului Comunist Român şi a cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

O apropiată a lui Ursu a dezvăluit Securităţii un jurnal intim în care Gheorghe Ursu îşi ţinea notiţe, adesea critice faţă de regim.

Ursu a fost arestat pentru deţinerea ilegală de valută – într-un sertar al său i s-au descoperit 17 dolari SUA, lucru interzis pe vremea comuniştilor. A fost anchetat de miliţie pentru această faptă - pe care a şi recunoscut-o - după care a intrat pe mâna Securităţii, care era interesată să smulgă de la el numele persoanei care i-a transmis scrisoarea către Europa Liberă.

Anchetatorii Securităţii mai erau interesaţi şi de faptul că Gheorghe Ursu avea strânse legături cu cercurile literare româneşti, regimul temându-se de o mişcare anticomunistă care să coaguleze intelectualii români.

Securitatea l-a torturat pe Ursu în numeroase anchete. După ultima anchetă în care a fost bătut de maiorul de securitate Marin Pârvulescu, Gheorghe Ursu a fost adus înapoi în celulă într-o pătură, pentru că nu se mai putea deplasa. Intestinul subţire i-a fost spart, probabil sub impactul loviturilor. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.

Dosarul Gheorghe Ursu reprezintă una dintre cele mai negre pete pe obrazul Justiţiei române de după Revoluţie – fiind tergiversat timp de peste 20 de ani.

Dosar nesoluţionat din 1990

Rudele lui Gheorghe Ursu, în baza unor probe consistente, au susţinut că de moartea inginerului Ursu se fac vinovaţi ofiţerii de miliţie Tudor Stănică, Creangă Mihail, Burcea Ştefan şi Marian Clită - deţinut de drept comun la vremea aceea.

În 2000 Marian Cliţă a fost condamnat de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare pentru moartea lui Gheorghe Ursu, însă a beneficiat de prevederile unei legi comuniste şi pedeapsa i-a fost redusă la 10 ani.

Pe 22 noiembrie 2000, prin rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, foştii ofiţeri de miliţie Tudor Stănică şi Creangă Mihail, şi fostul subofiţer Burcea Ştefan sunt trimişi în judecată pentru infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav, respectiv complicitate la omor deosebit de grav, săvârşite împotriva lui Gheorghe Ursu. Cei doi ofiţeri fiind şefii arestului unde a decedat Gheorghe Ursu.

Stanică a fost eliberat “din motive de sănătate” în octombrie 2004, după nici un an de închisoare. În 2008, a fost eliberat şi Creangă, în baza unui decret de graţiere dat de Nicolae Ceauşescu, din 1988, prin care pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. De prevederile acestui decret s-a bucurat şi Marian Cliţă.

Însă, principalul vinovat pentru moartea lui Gheorghe Ursu este fostul său anchetator Marin Pârvulescu, după cum au arătat şi declaraţiile din dosar.

Faptele imputate lui Marin Pârvulescu - tortură pe motive politice - cad sub incidenţa Codului Penal (infracţiuni contra păcii şi omenirii) şi a Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii. Cu toate acestea este singurul care nici până azi nu a fost cercetat de procurori, fiind beneficiarul a numeroase NUP-uri.