Paralizia cerebrală: simptome, cauze, tratamente şi abordări naturale

În Franţa, se estimează că aproximativ 125 000 de persoane (copii şi adulţi) trăiesc cu paralizie cerebrală, dintre care 10 000 până la 15 000 de copii, cu aproximativ 1 500 de cazuri pediatrice noi în fiecare an (adică ~4 nou-născuţi pe zi). La nivel mondial, până la patru bebeluşi din 1 000 se nasc cu această afecţiune.

Paralizia cerebrală (PC) este principala cauză a dizabilităţii motorii la copii. Ea rezultă din leziuni neprogresive apărute la nivelul creierului în dezvoltare, de obicei înainte de vârsta de 2 ani. Este cea mai frecventă cauză a dizabilităţii fizice la copii.

Paralizia cerebrală este o afecţiune neurologică care afectează tonusul muscular, motricitatea şi postura. Ea rezultă dintr-o afecţiune a creierului în dezvoltare, survenită înainte sau după naştere. Această leziune afectează regiunile creierului responsabile de controlul mişcărilor musculare, ducând la dizabilităţi permanente care limitează activitatea şi funcţiile.

Uneori, sunt afectate şi alte părţi ale creierului, ceea ce duce la tulburări asociate, precum tulburări senzoriale, dificultăţi auditive şi vizuale, tulburări de comunicare şi de învăţare, deficienţă intelectuală şi epilepsie.

Care sunt simptomele şi semnele timpurii ale paraliziei cerebrale?

Simptomele paraliziei cerebrale variază considerabil în funcţie de partea creierului afectată. Simptomele principale sunt tulburări ale funcţiei motorii, de la uşoare până la severe. Semnele şi simptomele se pot chiar modifica pe măsură ce sistemul nervos se maturizează.

Semne timpurii

Semnele pot să nu fie perceptibile imediat după naştere, dar apar, de obicei, înainte ca copilul să împlinească 2 ani. Semnele timpurii includ:

- Întârziere în dezvoltare: copilul prezintă întârzieri sau nu atinge etapele legate de mişcare, cum ar fi târârea, întoarcerea pe burtă, întinderea braţelor, aducerea mâinilor la gură, apucarea obiectelor, aşezarea sau mersul. În schimb, atingerea acestor etape prea devreme, cum ar fi întoarcerea pe burtă sau ridicarea în picioare la vârsta de 2 luni, poate, de asemenea, indica un tonus muscular anormal şi constituie, de asemenea, un semn timpuriu.

- Tonus muscular anormal: copilul poate fi moale, cu capul care se înclină înapoi atunci când este ridicat, sau, dimpotrivă, prea rigid, cu picioarele încrucişate şi gâtul şi spatele în hiperextensie. Unii încep cu un tonus slab (hipotonie) la nivelul gâtului şi trunchiului, care evoluează treptat către un tonus crescut (hipertonie) la nivelul mâinilor şi picioarelor în primul an de viaţă.

- Preferinţă pentru activitate manuală precoce: copilul manifestă o predominanţă manuală înainte de 12 luni.

- Iritabilitate: copilul se sperie uşor, plânge excesiv sau este nervos sau agitat.

- Nivel redus de conştienţă: copilul pare somnoros, prezintă un ritm de somn neregulat sau o lipsă de vigilenţă.

- Anomalii motorii orale: acestea includ dificultăţi precoce de alimentaţie, hipersensibilitate orală, salivare excesivă, precum şi dificultăţi la supt şi înghiţire.

- Postură neobişnuită: copilul se mişcă asimetric sau preferă să folosească o anumită parte sau o anumită parte a corpului.

- Reflexe anormale: un copil cu PC prezintă reflexe osteotendinoase hiperactive la examinarea neurologică. În plus, reflexele prezente la naştere pentru a favoriza supravieţuirea nu dispar în jurul vârstei de 4–6 luni, iar reflexele posturale mai mature, precum reflexele de protecţie, nu reuşesc să se dezvolte.

Semne şi simptome frecvente

În timp ce unele semne şi simptome apar timpuriu, altele devin perceptibile abia pe măsură ce copilul creşte. Simptomele pot continua să evolueze până când copilul are între 4 şi 5 ani. Un copil cu paralizie cerebrală poate prezenta următoarele tulburări motorii şi de coordonare:

• Spasticitate, adică muşchi încordaţi şi rigizi, observată la 80 % dintre copiii cu paralizie cerebrală.
• Slăbiciune musculară.
• Mişcări aleatorii, sacadate sau necoordonate.
• Lipsa coordonării musculare.
• Anomalii ale mersului, cum ar fi mersul în foarfecă sau mersul ghemuit.
• Dificultate în utilizarea mâinilor pentru mişcări fine şi precise, cum ar fi scrisul sau prinderea obiectelor mici.

Cauzele paraliziei cerebrale

Paralizia cerebrală rezultă dintr-o afecţiune a creierului în dezvoltare sau dintr-o dezvoltare cerebrală anormală, în special la nivelul regiunilor creierului care controlează mişcarea. Cauza exactă a afecţiunii rămâne adesea necunoscută, dar probabil rezultă din mai mulţi factori.

Leziunile sau evenimentele care stau la originea paraliziei cerebrale pot apărea înainte, în timpul sau la scurt timp după naştere, sau în primii ani de viaţă, perioadă în care creierul este încă în dezvoltare. Aproape 75 % din cazuri apar înainte de naştere. În plus, între 10 % şi 18 % apar imediat după naştere, iar un număr redus după primele 28 de zile de viaţă (perioada neonatală). Anumite cauze pot rezulta, de asemenea, din starea de sănătate şi condiţiile de viaţă ale mamei înainte de concepţie, precum infecţii, tulburări ale sistemului imunitar sau consumul de droguri.

Înainte de naştere

Problemele care apar în timp ce bebeluşul se află în uter includ:

- Leucomalacia periventriculară: leucomalacia periventriculară apare atunci când substanţa albă a creierului se deteriorează sau este modificată, ceea ce afectează transmiterea semnalelor de la creier către corp. Aceste structuri sunt mai sensibile între săptămânile 26 şi 34 de sarcină. Un studiu retrospectiv a arătat că aceasta este cea mai frecventă cauză de paralizie cerebrală la prematuri.

- Accident vascular cerebral fetal: irigarea sanguină a creierului poate fi întreruptă de o obstrucţie a unui vas de sânge (AVC ischemic) sau de o hemoragie (AVC hemoragic). Aceasta poate fi cauzată de cheaguri de sânge în placentă, de vase de sânge fragile în creier, de tulburări de coagulare a sângelui, de hipertensiune arterială maternă şi de malformaţii cardiace.

- Mutaţii genetice: mutaţiile din genele care controlează dezvoltarea cerebrală pot duce la o dezvoltare anormală a creierului. Studii recente au arătat, de asemenea, că până la 10 %–30 % din cazurile de paralizie cerebrală, în special la copiii care nu au fost expuşi la factori de risc de mediu, au cauze genetice.

- Febra şi infecţiile: febra şi infecţiile materne din timpul sarcinii determină producerea de citokine de către organism. Acestea provoacă inflamaţii la nivelul creierului bebeluşului, ceea ce poate duce la leziuni cerebrale. Printre infecţiile frecvente pe care mama le poate contracta şi care pot provoca leziuni cerebrale la făt se numără rubeola, varicela, citomegalovirusul, toxoplasmoza, herpesul, sifilisul şi virusul Zika.

În timpul travaliului şi al naşterii

O leziune sau o afectare cerebrală poate apărea ca urmare a unor evenimente survenite în timpul naşterii sau imediat după aceasta. Acestea pot include:

• O lipsă de oxigen la nivelul creierului (asfixie) cauzată de probleme legate de cordonul ombilical, uter sau placentă. O naştere prelungită sau dificilă, prezentarea pelviană, precum şi problemele cardiace şi respiratorii ale mamei pot afecta, de asemenea, aportul de oxigen către nou-născut.
• Infecţii în timpul travaliului, cum ar fi corioamniotita, o infecţie bacteriană cauzată de pătrunderea bacteriilor în membranele care înconjoară fătul.
• Traume craniene în timpul naşterii.

După naştere

Paralizia cerebrală poate fi, de asemenea, dobândită (paralizie cerebrală dobândită). Deşi majoritatea experţilor recunosc că incidentele care au loc după primele 28 de zile de viaţă stau la originea acestui tip de paralizie cerebrală, unii includ şi evenimentele care au loc în perioada neonatală şi înainte ca copilul să împlinească vârsta de 5 ani (paralizie cerebrală postneonatală). Iată câteva exemple:

• Infecţii precum meningita şi encefalita virală.
• Un nivel ridicat de bilirubină în sânge, care poate provoca o colorare galbenă a ochilor şi a pielii (icter) şi poate afecta nucleii gri centrali şi cerebelul, ducând la o paralizie cerebrală diskinetică.
• Un traumatism cranian, cum ar fi sindromul copilului zgâlţâit, care rezultă dintr-o formă gravă de maltratare a copiilor.
• Înecul.
• Otrăvirea.

Tipurile de paralizie cerebrală

Paralizia cerebrală se împarte în patru tipuri principale, în funcţie de anomalia tonusului muscular şi de distribuţia acestuia.

Spastică

Paralizia cerebrală spastică este cel mai frecvent tip, reprezentând 70 % până la 80 % din toate cazurile de PC. Aceasta provoacă o rigiditate musculară. Tipul spastic se subdivide în trei grupe, în funcţie de părţile corpului afectate de dificultăţile motorii:

• Diplegie: este cel mai frecvent tip de paralizie cerebrală spastică, afectând 35 % dintre copiii cu paralizie cerebrală. Aceasta afectează fie ambele picioare, fie ambele braţe; în general, picioarele sunt mai afectate decât braţele. Majoritatea persoanelor afectate au capacităţi cognitive normale şi pot, potenţial, să meargă autonom.
• Hemiplegie: acest tip, care afectează 25% dintre copiii cu PC, este frecvent observat la sugarii născuţi la termen şi rezultă dintr-un accident vascular cerebral survenit in utero sau în timpul naşterii. Este afectată doar o singură parte a corpului, braţul fiind mai grav afectat decât piciorul. Majoritatea persoanelor cu această formă au, de asemenea, capacităţi cognitive normale şi pot merge în mod autonom.
• Tetraplegie: este cea mai severă formă de paralizie cerebrală din punct de vedere al dizabilităţii motorii şi al tulburărilor asociate. Aceasta afectează 20 % dintre copiii cu PC şi rezultă din leziuni cerebrale extinse sau din malformaţii. Sunt afectate toate cele patru membre, precum şi trunchiul şi faţa. Persoanele cu tetraplegie sunt rareori capabile să meargă şi prezintă limitări funcţionale semnificative.

Diskinetică

Paralizia cerebrală diskinetică, denumită şi PC atetoidă sau PC extrapiramidală, rezultă din leziuni la nivelul structurilor cerebrale situate sub cortexul cerebral, precum nucleele gri centrale. Aceasta reprezintă aproximativ 15 % din cazurile de CP. Se caracterizează prin mişcări involuntare, lente, de torsiune, de târâre şi mişcări repetitive necontrolate ale braţelor, picioarelor, picioarelor şi mâinilor, însoţite de un tonus muscular fluctuant. CP diskinetică este uneori clasificată în următoarele subtipuri:

• Coreoatetozică: mişcări de torsiune rapide şi necontrolate, cu tonus slab, care afectează faţa, trunchiul, degetele de la picioare şi degetele de la mâini
• Distonică: postură asimetrică asociată cu un tonus crescut sau cu spasme.

Ataxică

PC-ul ataxic reprezintă între 5% şi 10% dintre copiii cu paralizie cerebrală. Acest tip rezultă din leziuni sau malformaţii ale cerebelului, partea creierului responsabilă de echilibru şi coordonare. Copiii cu PC ataxică prezintă un echilibru precar, o coordonare deficitară şi un control slab al trunchiului, tonus muscular scăzut şi tremurături. Persoanele cu PC ataxică merg cu o bază de sprijin largă şi au un mers instabil.

Mixtă

Unii copii pot prezenta simptome a două sau mai multe tipuri de paralizie cerebrală, din cauza leziunilor care afectează diferite părţi ale creierului.

Cine este expus riscului de paralizie cerebrală?

Anumiţi factori pot creşte riscul ca o femeie însărcinată să nască un copil cu paralizie cerebrală. Printre aceştia se numără:

• Expunerea la toxine: femeile însărcinate care consumă chiar şi cantităţi mici de metilmercur, o formă de mercur, pot da naştere la copii cu paralizie cerebrală şi întârzieri severe de dezvoltare. Pe lângă metalele grele, fumatul, consumul excesiv de alcool, consumul de substanţe şi anumite medicamente pot, de asemenea, creşte riscul de a avea un copil cu paralizie cerebrală.
• Naşterea în prezentaţie pelviană: naşterea pe cale vaginală în prezentaţie pelviană este acum evitată din cauza riscului de asfixie. Însă studiile arată că prezentaţia pelviană, indiferent de modul de naştere, creşte riscul de paralizie cerebrală la copil, ceea ce sugerează că această poziţie reflectă anomalii prezente înainte de începerea travaliului.
• Sarcini multiple: sarcina cu gemeni sau mai mulţi copii multiplică de patru ori riscul, din cauza unui risc crescut de naştere prematură.
• Incompatibilitate sanguină: dacă grupa sanguină Rhesus a mamei este incompatibilă cu cea a bebeluşului, acest lucru creşte riscul de paralizie cerebrală diskinetică la sugar. Factorul Rhesus este un tip de proteină prezentă la suprafaţa globulelor roşii.
• Probleme de sănătate: problemele de sănătate preexistente ale mamei, precum bolile cardiace, diabetul, obezitatea, tulburările tiroidiene şi epilepsia, pot creşte riscul de PC la copilul nenăscut.
• Tehnici de reproducere asistată medical (PMA): copiii concepuţi prin tehnici de reproducere asistată medical, precum fecundarea in vitro (FIV), prezintă un risc crescut de a dezvolta paralizie cerebrală, fiecare geamăn rezultat din FIV având un risc de paralizie cerebrală de peste patru ori mai mare.

Anumiţi factori legaţi de sarcină şi de naştere pot, de asemenea, să crească riscul ca un copil să dezvolte paralizie cerebrală. Printre aceştia se numără:

- Naşterea prematură: aproximativ jumătate dintre bebeluşii născuţi cu paralizie cerebrală au fost prematuri.

- Malformaţii congenitale: malformaţiile congenitale de origine neurologică, precum hidrocefalia (acumularea de lichid cefalorahidian în creier) şi anomaliile care nu afectează creierul, sunt strâns asociate cu paralizia cerebrală, atât în cazul prematurilor, cât şi al copiilor născuţi la termen.

- Greutate scăzută la naştere: bebeluşii cu o greutate sub 2,5 kg prezintă un risc ridicat de a dezvolta paralizie cerebrală. Conform unui articol de sinteză, bebeluşii cu o greutate la naştere cuprinsă între 1 kg şi 1,5 kg prezentau un risc mai mare cu 4,2 %, în timp ce cei cu o greutate la naştere extrem de scăzută (sub 1 kg) prezentau un risc mai mare cu 8,4 %.

- Scor Apgar scăzut: scorul Apgar permite o evaluare rapidă a stării unui nou-născut după naştere. Se acordă un scor de la 0 la 10 pe baza examinării pulsului, culorii pielii, respiraţiei, tonusului muscular şi reflexelor. Un scor mai mic de 3, atât la evaluarea din minutul al cincilea, cât şi la cea din minutul al zecelea, este asociat cu un risc crescut de paralizie cerebrală sau deces.

- Sexul: băieţii sunt puţin mai predispuşi la PC decât fetele, cu un raport de 1,3 la 1.

Cum se diagnostichează paralizia cerebrală?

Medicii diagnostichează paralizia cerebrală pe baza prezenţei unor caracteristici determinante. De obicei, copiii primesc diagnosticul în jurul vârstei de 2 ani, când caracteristicile clinice devin mai evidente. Cu toate acestea, un diagnostic definitiv poate fi amânat dacă simptomele copilului sunt uşoare.

Profesioniştii din domeniul sănătăţii pot observa semne de paralizie cerebrală în timpul vizitelor de control ale copilului şi îl pot îndruma către specialişti, cum ar fi neurologi şi pediatri specializaţi în dezvoltare, pentru o evaluare mai aprofundată.

Aceşti specialişti diagnostichează, de obicei, paralizia cerebrală pe baza istoricului medical, a unui examen fizic şi neurologic, precum şi a unor evaluări standardizate. De asemenea, pot recurge la examinări pentru a confirma diagnosticul, a identifica cauza PC şi a exclude alte patologii. Printre acestea se numără:

• Ecografia transfontanelară, care utilizează unde sonore de înaltă frecvenţă pentru a produce imagini ale creierului şi ale lichidului cefalorahidian care îl înconjoară. Aceasta este cea mai puţin invazivă metodă de imagistică; prin urmare, este utilizată de obicei în primul an de viaţă, în special la prematurii cu risc ridicat.
• Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM), care creează imagini tridimensionale sau secţiuni transversale detaliate ale ţesuturilor şi organelor cu ajutorul unui câmp magnetic puternic şi al undelor radio.
• Electroencefalograma (EEG), care constă în fixarea unor senzori pe scalp pentru a măsura şi înregistra undele cerebrale, adică semnalele electrice produse de creier.
• Tomografia computerizată (CT), care furnizează imagini ale organelor, oaselor şi altor ţesuturi din interiorul corpului prin combinarea datelor dintr-o serie de radiografii.
• Analizele de sânge, care constau în prelevarea unei probe de sânge pentru a exclude alte posibile patologii, cum ar fi tulburările genetice.
• Electromiograma (EMG), care utilizează o uşoară stimulare electrică pentru a verifica funcţionarea muşchilor scheletici şi a nervilor care îi controlează. Acest test constă în introducerea unuia sau mai multor ace sterile subţiri în muşchiul testat.

Un diagnostic precoce este esenţial pentru a permite copilului să beneficieze de o intervenţie timpurie, maximizând astfel impactul asupra neuroplasticităţii creierului în dezvoltare. Din fericire, examinările imagistice permit identificarea unei leziuni cerebrale, făcând posibilă stabilirea unui diagnostic încă de la vârsta de 6 luni.

Specialiştii pot pune un diagnostic provizoriu de „risc ridicat de PC” atunci când nu pot diagnostica cu certitudine o paralizie cerebrală.

Copiii care prezintă tulburări motorii, asociate fie cu un RMN anormal, fie cu antecedente clinice care indică un risc de PC, primesc, în general, acest tip de diagnostic. Aceşti copii fac obiectul unei monitorizări şi supravegheri şi pot beneficia de o intervenţie timpurie.

Posibilele complicaţii ale paraliziei cerebrale

Copiii cu paralizie cerebrală prezintă adesea numeroase tulburări asociate, care pot fi cauzate de leziunea cerebrală sau de dezvoltarea cerebrală anormală care stă la originea bolii. Printre acestea se numără:

• Crize epileptice.
• Probleme oculare, inclusiv strabism, vedere redusă şi mişcări oculare anormale.
• Tulburări de auz.
• Tulburări senzoriale şi de percepţie.
• Tulburări de învăţare.
• Deficienţe intelectuale şi tulburări de dezvoltare.
• Tulburări intestinale şi vezicale, precum incontinenţa şi constipaţia.
• Tulburări de vorbire şi de limbaj.
• Probleme nutriţionale.
• Tulburări de sănătate mintală, precum tulburările de comportament şi depresia.
• Tulburări de somn.

În acelaşi timp, tulburările motorii, precum spasticitatea şi slăbiciunea musculară, pot contribui la alte complicaţii, printre care:

• Probleme osoase: dezaxarea articulară şi presiunea asupra articulaţiilor pot duce la artroză. Lipsa mişcării, anumite medicamente şi o alimentaţie necorespunzătoare pot provoca osteopenie şi osteoporoză.
• Malnutriţie: dificultăţile de supt, de mestecat şi de înghiţit pot împiedica un copil să beneficieze de o alimentaţie adecvată.
• Probleme dentare: medicamentele, îngrijirea şi igiena orală limitate, alimentaţia necorespunzătoare şi salivarea excesivă pot creşte riscul de probleme dentare.
• Probleme respiratorii: tulburările de înghiţire pot provoca pătrunderea alimentelor şi a lichidelor în plămâni, ducând la pneumonie de inhalaţie.
• Tulburări musculo-scheletice secundare: un tonus anormal poate duce la dezechilibre musculare, care stau la originea diverselor afecţiuni, în special deformări ale coloanei vertebrale, cum ar fi scolioza, contracturi musculare şi anomalii ale piciorului, precum piciorul strâmb şi mersul pe vârfuri.

Tratamente pentru paralizia cerebrală

Nu există un tratament curativ pentru paralizia cerebrală. Tratamentul vizează îmbunătăţirea capacităţilor funcţionale ale persoanei, ajutând-o să rămână cât mai autonomă posibil şi prevenind complicaţiile. Tratamentul variază de la o persoană la alta, în funcţie de nevoile acesteia şi de tulburările asociate.

1. Medicamente

Medicamentele pot trata simptomele şi complicaţiile asociate paraliziei cerebrale. Printre cele prescrise frecvent se numără:

• Baclofenul, dantrolenul şi benzodiazepinele, precum diazepamul, pentru spasticitate.
• Injecţii cu toxină botulinică pentru relaxarea muşchilor sau a grupurilor musculare rigide pe o perioadă de câteva luni.
• Gabapentina, carbidopa-levodopa şi benztropina (neautorizată, „fără autorizaţie de punere pe piaţă” în Franţa) pentru distonie (contracţii musculare).
• Laxative şi emolienţi fecali pentru constipaţie.
• Analgezice pentru spasme şi durere.
• Medicamente antiepileptice pentru epilepsie.
• Medicamente pentru reducerea salivării excesive.
• Antidepresive pentru anxietate şi depresie.

2. Orteze, aparate de asistenţă şi dispozitive de mobilitate

Ortezele sunt dispozitive medicale portabile care stabilizează, susţin sau corectează anumite părţi ale corpului pentru a îmbunătăţi funcţia şi mişcarea. Printre acestea se numără, de exemplu, ortezele pentru gleznă şi picior (AFO), corsetele ortopedice şi atelele pentru braţe şi mâini. Acestea sunt utilizate, de obicei, împreună cu cadre de mers, cârje sau scaune cu rotile pentru a ajuta o persoană cu PC să se deplaseze atât în interior, cât şi în exterior.

Copiii cu paralizie cerebrală pot utiliza, de asemenea, diverse dispozitive de asistenţă pentru a-şi uşura viaţa de zi cu zi şi a-şi spori autonomia. Printre acestea se numără, de exemplu, cleştii de prindere, protezele auditive, ochelarii şi dispozitivele de comunicare.

3. Terapii

Diverse terapii pot ajuta la tratarea paraliziei cerebrale, printre care:

• Kinetoterapie: kinetoterapeuţii urmăresc să îmbunătăţească tonusul, forţa, flexibilitatea, echilibrul, schemele de mişcare şi mobilitatea copilului prin antrenamente musculare şi exerciţii.
• Consiliere psihologică.
• Psihoterapie.
• Sprijin educaţional.

4. Chirurgie

Diverse intervenţii chirurgicale pot ajuta la tratarea dificultăţilor motorii, printre care:

• Pompa intratecală: medicii pot recomanda administrarea de baclofen prin intermediul unei pompe implantate chirurgical în caz de spasticitate severă.
• Chirurgie ortopedică: acest tip de intervenţie poate ajuta la întinderea muşchilor şi a tendoanelor, la corectarea poziţiei articulaţiilor şi a coloanei vertebrale, la tratarea dezaxării şi la creşterea amplitudinii articulare.
• Rhizotomie dorsală selectivă: această intervenţie constă în secţionarea nervilor care inervează muşchii spastici, pentru a-i relaxa sau pentru a reduce mişcările anormale.

Cum influenţează starea de spirit paralizia cerebrală?

Deşi o stare de spirit pozitivă nu ameliorează direct paralizia cerebrală, ea poate influenţa modul în care o persoană face faţă bolii şi trăieşte în viaţa de zi cu zi. Un studiu mai vechi a arătat că o atitudine pozitivă faţă de propria afecţiune este corelată cu o mai bună adaptare şcolară şi cu rezultate şcolare bune.

Tulburările mentale, sociale, comportamentale şi emoţionale sunt frecvente la copiii şi adulţii cu paralizie cerebrală. Aceste persoane prezintă, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta anxietate şi depresie. Practica conştientizării depline poate ajuta la tratarea acestor probleme.

Un studiu randomizat controlat realizat în 2023 a arătat că reducerea stresului bazată pe conştientizarea deplină îmbunătăţea reglarea emoţională, starea depresivă şi nivelul de stres la adulţii cu PC. De asemenea, un studiu din 2024 a arătat că persoanele cu dizabilităţi fizice, inclusiv cu PC, care au urmat intervenţii bazate pe conştientizare deplină, prezentau mai puţine simptome de anxietate şi depresie, mai multă compasiune pentri sine şi de conştientizare, precum şi o calitate a vieţii legată mai bună în ceea ce priveşte sănătatea, în comparaţie cu cei care nu au urmat astfel de intervenţii. O analiză a literaturii de specialitate sugerează, de asemenea, că intervenţiile bazate pe conştientizare pot aduce beneficii funcţiei motorii şi comunicării la persoanele cu paralizie cerebrală.

Conştientizarea şi gândirea pozitivă pot aduce beneficii şi îngrijitorilor. Părinţii copiilor cu PC se confruntă adesea cu un nivel ridicat de stres, depresie şi anxietate. Un studiu de caz privind trei mame ale unor copii cu PC a arătat că terapia cognitivă bazată pe conştientizare le-a îmbunătăţit calitatea vieţii.

Abordările naturale ale paraliziei cerebrale

Există remedii naturale pentru tratarea PC, însă puţine studii susţin eficacitatea lor. Din acest motiv, vă rugăm să consultaţi medicul copilului dumneavoastră înainte de a le lua în considerare.

1. Acupunctura

O meta-analiză a studiilor clinice randomizate controlate a arătat că adăugarea acupuncturii la un program de reabilitare îmbunătăţea motricitatea globală, consolida activităţile vieţii cotidiene şi reducea spasmele la copiii cu paralizie cerebrală. Un studiu similar a arătat că asocierea medicinei tradiţionale chineze (MTC) — în principal acupunctura şi acupunctura scalpului — cu terapiile moderne de reabilitare îmbunătăţea dezvoltarea motorie, creştea independenţa funcţională şi reducea tonusul muscular la copiii cu paralizie cerebrală. Cu toate acestea, cercetătorii au precizat că rezultatele lor trebuie interpretate cu prudenţă, datorită variabilităţii mari a studiilor incluse.

Un studiu de mică amploare realizat pe 36 de copii cu paralizie cerebrală a arătat că acupunctura scalpului a dus la ameliorarea simptomelor, la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi chiar la dispariţia completă a simptomelor la unii copii. De asemenea, un studiu din 2019 realizat pe 52 de copii chinezi a arătat că asocierea acupuncturii scalpului cu kinetoterapia şi reabilitarea convenţională îmbunătăţea semnificativ motricitatea globală şi capacitatea de a desfăşura activităţile vieţii cotidiene, comparativ cu reabilitarea tradiţională singură.

2. Fitoterapia

Un studiu din 2018 care a analizat revizuirile sistematice ce evaluează utilizarea medicinei pe bază de plante orientale (MPO) a relevat că scorurile pe scala ADL ale copiilor cu paralizie cerebrală erau semnificativ mai ridicate în cazul celor care au primit MPO ca tratament complementar reabilitării tradiţionale. Însă autorii au subliniat că sunt necesare studii de o calitate superioară înainte ca MPO să poată fi recomandată ca terapie complementară.

3. Suplimente alimentare

Următoarele suplimente alimentare beneficiază de un anumit sprijin ştiinţific:

• Băutură nutritivă: un studiu din 2020 realizat pe 30 de copii a examinat efectele unui supliment nutriţional sub formă de băutură, conţinând fructe, legume, cereale şi peşte, precum şi vitamine, minerale şi adaosuri precum spirulina. Cercetătorii au constatat că copiii care au primit acest supliment, asociat cu un tratament antiparazitar, au prezentat îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte menţinerea poziţiei în picioare şi mersul, atribuite unei reduceri a spasticităţii. Subiecţii au fost supuşi unui tratament antiparazitar pentru a se asigura că nu erau purtători de paraziţi care să concureze pentru nutrienţi. Aceste îmbunătăţiri au fost mai pronunţate decât cele observate în grupurile care nu au fost supuse tratamentului antiparazitar, precum şi în cele care au fost supuse tratamentului antiparazitar şi au primit terapia nutriţională recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
• L-triptofan: un studiu pe animale din 2019 a arătat că paralizia cerebrală afectează masticarea şi că suplimentarea cu L-triptofan, un aminoacid esenţial, a redus deficienţele de masticare la şobolanii cu paralizie cerebrală.
• L-arginina: într-un alt studiu care a analizat datele a 96 de copii chinezi, suplimentarea cu L-arginină, un aminoacid implicat în producţia de oxid nitric, sinteza proteinelor şi circulaţia sanguină, a îmbunătăţit semnificativ starea nutriţională, precum şi funcţiile imunitare şi motorii ale copiilor cu paralizie cerebrală hipotonică.

Cum se poate preveni paralizia cerebrală?

Majoritatea cauzelor care stau la originea paraliziei cerebrale nu sunt pe deplin înţelese sau evitabile. Cu toate acestea, puteţi lua anumite măsuri înainte şi în timpul sarcinii pentru a reduce riscul de complicaţii, iar după naşterea copilului există măsuri pe care le puteţi lua pentru a reduce riscul de paralizie cerebrală dobândită.

Înainte de sarcină

• Trataţi problemele de sănătate subiacente.
• Luaţi în considerare vaccinarea: un studiu din Bangladesh din 2020 a arătat că mamele copiilor cu PC prezentau rate de vaccinare sub media naţională. În plus, o analiză din 2022 a arătat că mamele vaccinate împotriva citomegalovirusului şi a virusului Zika pot preveni transmiterea verticală a infecţiilor care pot provoca anomalii de dezvoltare şi dizabilităţi pe tot parcursul vieţii la copiii lor.
• Transferaţi un singur embrion odată atunci când apelaţi la tratamente pentru infertilitate.
• Daţi prioritate alimentelor integrale, evitaţi pe cât posibil alimentele procesate şi corectaţi orice carenţă nutriţională.

În timpul sarcinii

• A respecta consultaţiile prenatale de rutină.
• Asiguraţi-vă o alimentaţie adecvată şi evitaţi alimentele cu un nivel ridicat de contaminare cu metale grele, cum ar fi peştii bogaţi în mercur (de exemplu, peştele-ţiglă, peştele-spadă, macrou regal, ton). Peştii mari de adâncime care se hrănesc cu alţi peşti au, în general, un conţinut mai ridicat de mercur.
• Trataţi afecţiuni precum preeclampsia.
• Evitaţi tutunul, alcoolul şi drogurile ilegale.
• Reduceţi riscul de infecţii printr-o igienă personală corespunzătoare.
• Aflaţi-vă grupa sanguină pentru a minimiza riscul de incompatibilitate a grupei sanguine şi a factorului Rhesus. Medicii pot administra tratament mamei pentru a preveni icterul nuclear, o formă de leziune cerebrală, la bebeluş.

După sarcină

• Asiguraţi-vă că locuinţa este sigură pentru a evita traumatismele craniene care pot duce la PC.
• Luaţi în considerare vaccinarea copilului dumneavoastră. Meningita şi encefalita pot duce la PC la sugari; vaccinurile care previn aceste infecţii includ vaccinul împotriva Haemophilus influenzae de tip B (HiB) şi vaccinul împotriva Streptococcus pneumoniae (pneumococ).
• Folosiţi scaune auto adaptate vârstei şi înălţimii copilului.
• Nu lăsaţi niciodată copilul nesupravegheat.

Reducerea riscurilor specifice

- Naşterea prematură: un tratament medicamentos poate reduce complicaţiile în cazul riscului de naştere prematură. Studiile arată că administrarea sulfatului de magneziu poate reduce riscul de paralizie cerebrală la copil în cazul riscului de naştere prematură. În plus, o analiză din 2023 a studiilor clinice randomizate controlate a prezentat rezultatele unui studiu conform căruia administrarea a 20 de miligrame pe kilogram de citrat de cafeină la nou-născuţii prematuri sau cu greutate mică la naştere a redus riscul acestora de a dezvolta paralizie cerebrală.

- Asfixie: hipotermia terapeutică are ca scop scăderea temperaturii corporale sau cefalice a nou-născuţilor cu aproximativ 2°C timp de 48 de ore, pentru a reduce riscul de paralizie cerebrală la cei care au suferit o privare de oxigen în timpul travaliului şi al naşterii.

Sursa: Epoch Times Franţa