Palatul Cotroceni, încărcat de istorie

Pe B-dul Geniului nr. 1 din Bucureşti, răsare peste gardul impunător, dintr-o bogată vegetaţie, un palat ce aminteşte de cele veneţiene, înnobilând cu frumuseţea lui Capitala României. Palatul Cotroceni, actualmente sediu al Preşedinţiei României, are în urmă aproape patru veacuri de istorie, de pe când dealul pe care se înalţă mai era încă înconjurat de Codrii Vlăsiei. Numele dealului, preluat şi de palat, vine din verbul a cotroci, care încă nu a ieşit din limbă, şi înseamnă ”a căuta cu de-amănuntul; a scotoci; a cotrobăi; a scormoni; a adăposti; a înveli”. Desigur, dintre aceste sensuri, i se potrivesc ultimele două, căci şi Codrii Vlăsiei erau un adăpost sigur în vremuri de răstrişte. De altfel, rădăcina verbului a cotroci se regăseşte în lexemul tracic atestat KEDROS, din care provine şi cuvântul românesc codru. În actele medievale, alături de forma Cotroceni apar frecvent variantele Cotrociani, Cotrăceni, şi Cotroceani.

Vestigiile descoperite aici, printre care fragmente de unelte din Neolitic, demonstrează că istoria zonei este de fapt multimilenară. De asemenea, la Cotroceni s-au descoperit fragmente de vase din ceramică aparţinând culturii Glina III, prima sinteză culturală a Epocii Bronzului, înfloritoare prin 1.800 – 1.600 î.e.n. Înainte de a deveni reşedinţă domnească, la sfârşitul veacului al XVII-lea, Cotrocenii reprezentau o zonă aparte din vecinătatea Bucureştiului, cuprinzând păduri dese din vestiţii Codri ai Vlăsiei, terenuri agricole şi un sat de moşneni. Satul şi moşia sunt atestate pentru prima oară într-un hrisov domnesc, din 27 noiembrie 1614, sub forma Cotroceni. Se poate spune că istoria palatului începe la leatul 1679, când Şerban Cantacuzino, voievodul Ţării Româneşti, a înălţat pe dealul Cotrocenilor un lăcaş de cult şi casă domnească.

Lucrarea lui Şerban Cantacuzino a fost continuată de voievodul Constantin Brâncoveanu, căruia îi plăcea să poposească deseori aici. Având oaspeţi importanţi din străinătate, diplomaţi şi cărturari, luminatul domn a dat la Cotroceni recepţii strălucitoare. După informaţiile din cronicile vremii, casele domneşti, aflate pe latura de miazănoapte a curţii, aveau patru încăperi la parter, iar prin mijlocirea a doua scări de piatră – una mai mare, cu grilaj de fier, şi una mai mică – se făcea legătura cu catul care avea 10 încăperi ce duceau spre două săli. La parter se afla uriaşul beci domnesc, împărţit în două compartimente, care slujea la depozitarea unor mari cantităţi de hrană şi vinuri, şi, ocazional, ca temniţă.

În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decis să-şi instaleze reşedinţa de vară la casele domneşti de la Cotroceni. Apoi, la începutul domniei, principele Carol I al României primeşte ca reşedinţă de vară aceleaşi case. El a hotărât să ridice acolo un palat, în folosinţa moştenitorilor coroanei, care să slujească şi ca reşedinţă oficială în Bucureşti. Zis şi făcut. Planurile clădirii au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau, în stil clasic veneţian. În mai 1883 se deschide Guvernului un credit de 1.700.000 de lei pentru dărâmarea vechilor case domneşti şi ridicarea palatului de la Cotroceni. Construirea a început în anul 1888. Mai târziu, arhitectul Grigore Cerchez a reconceput aripa de miazănoapte în stil neoromânesc, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra şi două foişoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foişor de la Hurez.

Carol I şi Elisabeta au folosit palatul ca reşedinţă de vară până la construirea castelului Peleş. Principele Ferdinand şi principesa Maria s-au mutat la Cotroceni în martie 1896. La începutul secolului XX, din dorinţa principesei Maria, viitoare regină, s-au efectuat modificări la unele interioare, de pildă salonul de aur, dormitorul argintiu, camera pentru pictură şi pirogravură, salonul norvegian etc. La sugestia regelui Carol I, palatul a fost mărit prin noi construcţii. Ferdinand şi Maria au locuit constant aici, ultima până la moartea ei, în 1938.

Între anii 1949 şi 1976, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor! Avariat de cutremurul din anul 1977, a intrat în restaurare, vreme de 10 ani, lucrările fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu. În anul 1984, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, a fost dărâmată ctitoria lui Şerban Cantacuzino. După evenimentele din Decembrie 1989, Palatul Cotroceni a devenit reşedinţa oficială a Preşedinţiei României. O bună parte din el cuprinde Muzeul Naţional Cotroceni. Ideea organizării şi valorificării culturale a respectivului spaţiu o avusese regina Maria sau cineva din anturajul ei, prin anul 1913. Într-un referat din anul 1949, arhitectul Ştefan Balş preciza că la Cotroceni se contura înfiinţarea unui Institut de Artă. În anul 1988, restaurările, completările, remodelările spaţiale erau încheiate, totodată fiind rezolvată şi amenajarea muzeală, cu excepţia celei de artă medievală.

Muzeul Naţional Cotroceni s-a deschis public la 27 decembrie 1991. Istoria multiseculară a acestui spaţiu înregistrează, începând chiar cu ctitorul locului, voievodul Şerban Cantacuzino, un şir de personalităţi de prim rang, care iau hotărâri şi conduc destinele neamului românesc. Între cei legaţi, prin diferite feluri, de Cotroceni se numără: Constantin Brâncoveanu, Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Constantin Gheorghe Hangerli, Alexandru Moruzi, Tudor Vladimirescu, Barbu Ştirbei, fraţii Golescu, Ion Ghica, Ion Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand I şi mulţi alţii. În timpul domniei lui Carol I şi a Elisabetei, dar mai ales în cel al lui Ferdinand şi al Mariei, în rândul personalităţilor creşte ponderea artiştilor, literaţilor, îndeosebi a pictorilor şi muzicienilor. Printre oamenii de marcă, se numără şi istorici, diplomaţi, militari, oameni politici, atât români cât şi străini.

În acest spaţiu s-au luat cele mai importante hotărâri pentru destinul naţiunii noastre, s-au petrecut fapte de cel mai mare interes, printre care: declararea intrării României în primul război mondial la 14 august 1916; semnarea Păcii de la Bucureşti – Buftea la 27 aprilie / 7 mai 1918; întâiul consiliu de coroană după revenirea Casei Regale în Bucureşti, la 28 noiembrie 1918; primirea delegaţiilor bucovinenilor, basarabenilor şi apoi a transilvănenilor care aduceau Declaraţia de la Alba Iulia, din decembrie 1918, consfinţind astfel Reîntegirea României Mari.

Oricum l-am privi şi cu toată actuala funcţie prezidenţială, prin istoria şi prin înfăţişarea sa majestuoasă, Palatul Cotroceni evocă mai degrabă monarhia, vremea când Pajura de pe stema noastră purta coroană, lămurind astfel deplina suveranitate a României.