PAID: Numai 5,7% din locuinţe au asigurare obligatorie după aproape 2 ani de la startul programului

Epoch Times România
03.06.2012

Gradul de acoperire a asigurării obligatorii a locuinţelor este de aproximativ 5,7% după aproape doi ani de la startul programului, rezultat sub aşteptările iniţiale, în condiţiile în care la 31 mai 2012 erau în vigoare circa 475.200 de poliţe.

La 15 iulie se împlinesc doi ani de la startul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor, care a fost dat oficial la 15 iulie 2010. În România sunt circa 8,4 milioane de proprietăţi cu destinaţia de locuinţe.

În ceea ce priveşte distribuţia pe regiuni, în Muntenia mai mult de un sfert (27%) din locuinţe erau asigurate în mai 2012, Moldova ocupă locul al doilea, cu 19,1% din locuinţe asigurate, iar Bucureşti se află pe locul al treilea cu 12,3% din locuinţe asigurate. Pe următoarele locuri se situează Transilvania şi Dobrogea cu câte 8,7% din locuinţe asigurate, Oltenia (7,4%), Crişana (6,2%), Banat (4,9%), Bucovina (3,4%) şi Maramureş cu 2,3%, arată datele Pool-ui de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

PAID administrează asigurarea obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii şi aluneări de teren. Pool-ul s-a constituit ca societate comercială, în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 13 societăţi de asigurare. Activitatea efectivă a PAID a început în luna februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe a fost 15 iulie 2010.

În cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi(sau chimic), prima obligatorie este de 10 euro, iar suma maximă asigurată de 10.000 euro.

Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi)sau chimic), iar valoarea maximă asigurată este de 20.000 euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor