Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 8 (2)

3. Criza Strâmtorii Taiwan-ului

În jurul Anului Nou 1996 a izbucnit a treia criză a Strâmtorii Taiwan-ului. Pe 23 martie 1995 Taiwan-ul a organizat primele alegeri democratice. Împreună cu câştigătorul Li Denghui, printre candidaţii la preşedinţie erau incluşi pe independenţii Chen Lu’an şi Lin Yanggang, precum şi candidatul Partidului Democrat Progresist, Peng Mingmin.

Jiang era teribil de îngrijorat de alegerile din Taiwan. Îi era teamă că reverberaţiile alegerilor democratice din Taiwan vor stârni dorinţe de democratizare în China continentală. Pentru a diminua riscul unor eventuale alegeri democratice în China, PCC, reprezentat de Jiang, a născocit o serie de idei ciudate, pretinzând că forma în care se găsea naţiunea, calitatea cetăţenilor săi nu erau suficiente pentru standardele necesare alegerilor democratice. O altă idee promovată afirma că nici cultura tradiţională chineză nu se potrivea cu alegerile democratice. Dar Taiwan-ul şi China continentală împărtăşesc aceeaşi cultură şi aceeaşi moştenire etnică fiind conectaţi prin carne şi sânge. După ce alegerile din Taiwan s-au terminat cu succes, afirmaţia PCC, potrivit căreia China continentală era improprie pentru democraţie nu mai stătea în picioare. Acesta era motivul pentru care Jiang Zemin - dictator ajuns la putere prin uzurparea puterii de stat fără alegeri era scufundat în anxietate.

La începutul lui 1995, Jiang a ţinut un discurs, intitulat "Avansând în continuare marea cauză a unităţii în patria mamă", care a fost ulterior considerat de lumea din afară ca "cele opt concepte ale lui Jiang". Se poate afirma că "cele opt puncte" sunt lipsite de orice înţelegeri noi. La momentul respectiv relaţia dintre Taiwan şi China continentală nu era tensionată, iar Hong Kong-ul era pe punctul de a se întoarce la China. Forţa care propulsa din spatele lucrurile era faptul că Jiang dorea să realizeze ceva în sfera relaţiilor dintre China continentală şi Taiwan, pentru a rămâne în cărţile de istorie. Jiang era mediocru şi împiedicat la superlativ în materie de afaceri externe şi de guvernare internă a Chinei şi total lipsit de inovaţie. Situaţia neplăcută în care se afla poate fi rezumată foarte bine de un proverb chinez, "Cel care nu are instrumente de diamant n-ar trebui să promită că poate şlefui porţelanul". Rezultatul ambiţiilor lui Jiang a fost prin urmare, nu numai ruinarea preţiosului porţelan, ci aproape începerea unui război.

De când a devenit preşedintele Taiwanului în 1988, Li Denghui a practicat o diplomaţie pragmatică. A făcut de exemplu o excursie de "vacanţă" în Singapore în 1989 şi a vizitat Filipine, Indonezia, Tailanda în 1994. Jiang ştia ce doreşte Li - să promoveze recunoaşterea internaţională a Taiwan-ului ca naţiune suverană. Evenimentul cel mai insuportabil pentru Jiang a fost vizita privată a lui Li la Universitatea Cornell, din statul New York, în mai 1995 în calitate de absolvent. Vizita lui Li a fost aprobată de Guvernul SUA sub presiunea Camerei Reprezentanţilor şi a Senatului. Li a ţinut un discurs la Cornell, intitulat "Dorinţa poporului de multe ori îmi ocupă inima", în care şi-a exprimat idealurile democratice. A mers apoi un pas mai departe pregătind primele alegeri democratice prezidenţiale din Taiwan. Jiang în schimb, incitat de comandanţii armatei a decis să-şi "etaleze muşchii". Dar vom reveni în scurt timp la acest subiect.

Până la momentul respectiv, Jiang fusese prudent cu privire la exerciţiile militare, cu toate că era în fruntea armatei, deoarece îi lipsea experienţa militară elementară. Niciodată n-a condus o bătălie, ca să nu mai vorbim de vreun război. În probleme militare era complet pe dinafară. Cea mai avansată "gândire militară" a lui a fost, probabil de a insufla loialitate şi supunere în rândul armatei. Confruntat cu presiuni din partea militarilor, Jiang, trebuia să numească un lider, care în mod ideal să-i fi fost un adept înflăcărat şi subordonat de încredere. Prin urmare, Jiang s-a gândit la vice-preşedintele Comisiei Militare, Zhang Wannian.

4. Reprezentantul militar a lui Jiang

Promovarea lui Zhang Wannian a fost dramatică. În 1992, când Jiang inspecta regiunea militară Jinan, Zhang era comandantul regional de acolo. Zhang nu dorea să nu piardă nici o şansă pentru a-şi arăta loialitatea şi devotamentul faţă de Jiang. A mers până într-acolo, încât a strigat sloganuri cu voce tare: "Sprijin ferm Comitetul Central al Partidului şi Comisia Militară Centrală avându-l pe Jiang Zemin în centru". Implicaţia fiind aceea că Jiang nu era numai centrul Comitetul Central al Partidului, ci şi al Comisiei Militare.

La acea dată, poziţia lui Jiang în Partid nu era stabilă. Avea nevoie urgentă să-şi sporească numărul urmaşilor pe care să se poată baza în cadrul armatei. Chiar dacă Jiang Zemin şi Zhang Aiping aveau o relaţie strânsă şi Corpul al Treilea de Armată condus de Zhang Aiping nu îi simpatiza pe fraţii Yang, acestora nu le prea păsa de Jiang. Jiang, la rândul lui, se simţea ca un junior în prezenţa comandanţilor seniori şi nu se simţea în stare să le ordone nimic. Ştia că numai cineva care putea să-i preia ordine putea fi omul lui cheie în armată.

Sloganul strigat de Zhang Wannian l-a extaziat pe Jiang. Întors la Beijing, Jiang l-a promovat imediat pe Zhang pe poziţia de Şef de Stat Major General al Comisiei Militare Centrale. Apoi, în 1993 l-a promovat la gradul de general plin. Zhang nu l-a dezamăgit pe Jiang. Odată, el şi-a adunat întregul personal în biroul Şefului de Stat Major şi a ordonat să se cânte în faţa lui Jiang, piesa "Armata va asculta întotdeauna comanda Partidului." Jiang era în culmea fericirii. Piesa, adaptată după un citat din Mao Zedong, echivala cu declaraţia că puterea va urma pentru totdeauna comanda preşedintelui Jiang.

Linguşeala lui Zhang s-a dovedit a fi destul de eficientă, iar oamenii au început în curând să calce pe urmele sale, pentru a se bucura de beneficii. Yu Yongpo a fost o astfel de persoana. Flatându-l pe Jiang fără oprire, Yu a fost numit Director al Departamentului Politic General Militar al Chinei în 1992, iar mai târziu, în 1993, avansat la gradul de general. La începutul lui 2001, la un banchet găzduit de Jiang în Sala Huairentang din complexul Zhongnanhai, menit să-i distreze conducătorii militari, Yu Yongpo a strigat "Trăiască preşedintele Jiang!". Acest gest a atras ironia tuturor, dar Jiang nu vedea lucrurile în felul acesta.

Un alt maestru al linguşirii este Guo Boxiong. Guo era comandant de armată şi general-maior în armata 47. La începutul anilor 1990 Jiang a mers să inspecteze provincia Shanxi. Pe drum a vizitat şi Armata 47. Lui Jiang, îi plăcea de obicei să tragă un pui de somn după o masă mai copioasă. Ştiind acest lucru, Guo a surprins o oportunitate prea bună pentru a o lăsa să treacă. După ce Jiang a servit cina, Guo l-a eliberat pe soldatul din faţa uşii lui Jiang şi a stat el însuşi de pază. Jiang a dormit timp de peste două ore, ceea ce l-a plictisit pe Guo la culme. Dar în acest timp, timp Guo nu a îndrăznit să utilizeze nici măcar baia, de teamă să nu piardă şansa de aur la trezirea lui Jiang. După ce Jiang s-a trezit, a ieşit din cameră şi a fost încântat să vadă un soldat de pază, stând în picioare. Se mira în sinea lui, de ce soldatul de pază era atât de bătrân. Uitându-se mai bine, a văzut că paznicul era însăşi generalul-maior Guo Boxiong! Nici un general-maior nu îl mai protejase vreodată înainte, aşa Jiang l-a simpatizat instantaneu pe Guo. La scurt timp Guo a fost transferat la Regiunea Militară Beijing în funcţia de comandant adjunct. După aceea a fost promovat de trei ori, devenind la un moment dat vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale şi i s-a acordat gradul de general plin.

Confruntându-se cu un asemenea preşedinte militar şi cu asemenea comandanţi ai armatei, nu este surprinzător faptul că liderul taiwanez Li Denghui nu a luat în serios ameninţările Chinei.

5. Exerciţiile militare

Partidul Comunist Chinez a organizat trei manevre militare. Una a fost lansarea de rachete în Marea Chinei de Est, în perioada 15-25 august 1995 şi a avut loc la 145 km nord de coastele Taiwan-ului; a implicat tragere de rachete în direcţia Taiwan-ului. Pentru a influenţa alegerile legislative din Taiwan de pe 2 decembrie 1995, PCC a aranjat alte manevre militare, de data aceasta implicând operaţiuni ale marinei şi amfibii în insula Dongshan, în perioada 15-25 noiembrie. La începutul lui 1996, PCC a transferat trupe din diferite regiuni, pe zonele sale de coastă din apropierea Taiwan-ului.

Exerciţii militare frecvente ale PCC şi desfăşurările de trupe au făcut Statele Unite să creadă că situaţia era gravă. Până la sfârşitul lunii februarie, John Deutch, directorul agenţiei de Informaţii americane (CIA) şi-a exprimat îngrijorarea că rezultatul ar putea fi un calcul greşit sau un accident din eroare.

Strategia iniţială a PCC includea tragerea cu muniţie reală, traversând linia mediană a strâmtorii Taiwan-ului, folosirea submarinelor şi atacarea şi cucerirea insulelor din jurul Taiwan-ului. Bugetul pentru exerciţiile militare a fost de peste patru miliarde de yuani (488 milioane USD) şi scara la care au fost făcute exerciţiile a fost şocanta. Administraţia Clinton a trimis un mesaj "clar şi fără ambiguităţi" care spunea că exerciţiul a fost o decizie neatentă şi prostească. China a fost avertizată că în cazul comiterii vreunui accident în timpul manevrelor, consecinţe care ar rezulta sunt imprevizibile. Între timp, Statele Unite au desfăşurat două nave de luptă, "Independence" şi "Nimitz" - pentru a patrula în strâmtoarea Taiwan-ului.

Jiang ştia că radicalii din cadrul armatei nu vor renunţa la manevre, dar pe de altă parte nu îndrăznea să strice relaţiile Chinei cu SUA. Chiar mai înfricoşătoare pentru el era probabilitatea ca în cazul izbucnirii vreun război, armata să profite de posibilitatea de a-şi extinde puterea. Un asemenea incident ar fi transformat probabil poziţia sa de preşedinte al Comisiei Militare într-un titlu gol.

Jiang a aplicat sugestia lui Deng Xiaoping de "a-şi ascunde capacităţile" şi a făcut trei sugestii: ca rachetele să nu treacă pe deasupra Taiwan-ului, ca navele marinei să nu treacă de linia mediană a strâmtorii Taiwan şi ca trupele să nu atace sau cucerească insulele de la periferia apelor teritoriale ale Taiwan-ului.

Aceste decizii luate la o întâlnire plenară a Biroului Politic i-au fost raportate lui Li Denghui de către Liu Liankun, general-maior din Armata Populară de Eliberare, care avea funcţie dublă fiind pe cealaltă parte agent sub acoperire al Taiwan-ului. În scopul de a calma populaţia tensionată din Taiwan, Li a declarat unele lucruri pe care le aflase de la Liu, anume că rachetele erau oarbe (fără focoase) şi oricum erau aşa de proaste încât nici nu funcţionau pe vreme proastă.

În 1998, doi agenţi taiwanezi au fugit la Beijing. Informaţiile pe care le-au divulgat au dus la arestarea lui Liu Liankun şi execuţia sa.

6. Jiang se lăuda

La sfârşitul lui 1995, Jiang Zemin şi-a încropit teoria celor "Trei puncte importante" în timp ce inspecta Beijing-ul. Cele trei puncte ar putea fi considerată prima creaţie teoretică a lui Jiang. Dintre cele trei puncte importante, Jiang a accentuat cel mai mult importanţa care trebuie acordată politicii, subliniind: "Politica pe ce trebuie pus accent include orientarea politică, disciplina politică, discernământul politic şi sensibilitatea politică".

Cele trei lucruri importante nu sunt nimic altceva decât un mijloc de a-şi construi propria autoritate. Aşa-numitul "accent pus pe politică" nu însemna altceva decât loialitate absolută faţă de conducerea Partidului Comunist, sau cu alte cuvinte, faţă de nucleul partidului - nimeni altul decât Jiang Zemin şi acoliţii săi. La acea vreme, Deng Xiaoping era încă în viaţă şi postul de Secretar General al Partidului, deţinut de Jiang nu era încă foarte consolidat. Când teoria acestor puncte importante a fost publicată, n-a existat niciun răspuns din partea publicului. Pieptănatul lui Jiang Zemin în momente nepotrivite crea oricum mai multă agitaţie.

La sfârşitul lunii iunie 1996, Jiang a vizitat Spania. Regele Spaniei, Juan Carlos, l-a invitat pe Jiang Zemin să treacă în revista gărzile de onoare, lucru care consta în 3 servicii militare. Spre surprinderea Regelui Carlos, în acel moment oficial, Jiang şi-a scos un pieptene şi a început să-şi aranjeze părul în prezenţa Regelui. În timpul banchetului oficial dat în onoarea lui în acea noapte, Jiang s-a aşezat în partea dreaptă a reginei. Încă o dată el şi-a pieptănat părul chiar în faţa camerei. Pe 25 iunie, cel mai mare ziar din Spania, El Pais, alături de multe alte ziare, publica pe prima pagină o fotografie şi comentarii despre incident, sub titlul "Regele Carlos îl observă pe Jiang Zemin pieptănându-şi părul." Fotografia a fost preluată de ziarele din întreaga lume. Mulţi chinezi care trăiau în afara Chinei s-au simţit umiliţi de incident.

Regele Carlos, evident nu se simţea prea confortabil faţă de comportamentul lui Jiang Zemin, care era în dispreţ total faţă de protocolul diplomatic. Surprinzător însă, Departamentul de Protocol din Ministerul Afacerilor Externe al Chinei nu a ridicat niciodată problema comportamentului său ofensator.

De mai multe ori, Jiang şi-a pieptănat părul în faţa camerelor TV. În martie 1993, la Congresul Naţional al Poporului care a avut loc la Beijing, Jiang, care stătea în centrul scenei a scos pieptenul şi a început să se pieptene cu atâta fervoare de parcă lumea din afară dispăruse din mintea lui. Agenţia France Press a surprins momentul pe o cameră de luat vederi, punându-l la dispoziţia întregii lumii. Pe 24 octombrie 1995, Jiang a ţinut un discurs la „Nava preţuită a centenarului”, eveniment prezentat de China la Naţiunile Unite. În faţa cameramanilor şi reporterilor din întreaga lume, încă o dată Jiang a scos dintr-un buzunar interior al costumului său un pieptene şi a început să se aranjeze.

Jiang Zemin este poreclit "clovnul". Majoritatea vizitelor sale externe au fost mai mult spectacole de teatru decât reuniuni diplomatice. În 1996, Jiang a vizitat Filipine. În timpul călătoriei el a propus să oprească disputa referitoare la jurisdicţiea asupra Insulelor Nansha (cunoscute sub numele de Insulele Spratly) şi să dezvolte o economie în comun cu Filipine. În aceeaşi noapte, preşedintele filipinez Ramos l-a invitat pe Jiang la un banchet pe un iaht. Jiang era cu gândul încă la încântătoarea senatoare Gloria Macapagal Arroyo pe care tocmai o cunoscuse. Pe iaht, Jiang încă pierdut în visurile sale, spre surprinderea tuturor a luat un microfon şi a început să cânte melodia lui Elvis "Love Me Tender".

Pasiunea lui Jiang pentru incidentele diplomatice a atins culmi de multe ori alarmante. El putea recita poezii, cânta cântece, sau se putea da mare cu cunoştintele sale de limba engleză fără a ţine cont de ocazie. În 2000, Jiang s-a întâlnit cu chinezii din America la Waldorf Astoria Hotel în New York. Când un chinez a întrebat despre planurile de dezvoltare a regiunii de vest a Chinei, Jiang a răspuns recitând două versuri dintr-un poem de pe vremea dinastiei Tang:

"Mai bea o ceaşcă, te rog,

Dincolo de garnizoana Yangguan nu vei mai găsi prieteni".

Când o altă persoană l-a întrebat pe Jiang dacă se va retrage, Jiang a răspuns recitând un vers dintr-un poem din vremea dinastiei Song: "Mă voi întoarce mai degrabă cu vântul de vest." Răspunsurile, dacă acestea ar putea fi numite aşa sunt toate spectacol şi nu arată nici o substanţă. În timp ce vizita Statele Unite ale Americii, Jiang, a recitat preşedintelui Clinton un pasaj dintr-un discurs al lui Lincoln fără nici un motiv aparent. Atunci când în anul 1999 Jiang Zemin s-a oprit în Marea Britanie, în drum spre Franţa, el stârnit râsete cu următoarea propoziţie în limba engleză: "Aerul aici este foarte bun. Există gaze naturale pretutindeni". Poate a vrut să spună că aerul era curat, lucru care, desigur, nu avea nimic de a face cu gazele naturale. În ziua următoare, citatul a fost preluat de un ziar în limba chineză, făcându-l pe Jiang Zemin subiectul bancurilor. Glumele despre engleza şchiopătă a lui Jiang datează din zilele în care acesta era primar în Shanghai. La un moment dat Jiang însoţea vizitatori străini într-un parc. Jiang a vrut să arate oaspeţilor că Shanghaiul a devenit oraş deschis şi că tinerii îndrăznesc să-şi dea întâlniri deschis în parcuri. A arătat spre un cuplu tânăr şi a spus nonşalant "Fac dragoste!", spre disconfortul vizitatorilor săi.

Pe 24 octombrie 1999, Jiang vizita un muzeu în Franţa. Cuprins de o emoţie subită, Jiang a apucat mâinile primei doamne Bernadette Chirac şi a început să danseze un vals, în timp ce preşedintele Jacques Chirac privea surprins. Când alarma s-a aprins pentru preşedinte, Jiang a apucat din nou mâinile Bernadettei şi a râs tare, în mod ostentativ. Preşedintele Chirac era evident neplăcut surprins de acest spectacol, gândind că Jiang Zemin se umplea de penibil. Incidentul i-a exasperat pe francezi, care s-au simţit insultaţi.

Pe 19 aprilie 2000, preşedintele turc Suleyman Demirel trebuia să-i acorde lui Jiang o medalie naţională, în timpul vizitei acestuia în Turcia. În astfel de ocazii se obişnuieşte ca preşedintele ţării gazdă să înmâneze el însuşi medalia. Spre surprinderea tuturor, un Jiang nerăbdător a sărit în faţă şi şi-a conferit singur medalia, spre şocul celor de faţă.

Pe 21 februarie 2002, Jiang l-a întâmpinat pe preşedintele George W. Bush în Sala Mare a Poporului. Cu această ocazie a cântat "O Sole Mio" în faţa a peste o sută de oaspeţi. Preşedintele Bush a răspuns cu aplauze şi pe jumătate în glumă a cerut Secretarului american de stat Colin Powell să cânte o serenadă. Powell a zâmbit şi a refuzat politicos. La dineul din seara respectivă Jiang a apucat mâna Laurei Bush pentru un dans. Apoi, nesatisfăcut a cerut mâna consilierului de Securitate, Condoleezza Rice şi soţiei ambasadorului SUA din China, Sarah Randt, pentru alte dansuri. În acelaşi an, Jiang a creat o scenă şi mai jenantă la o cină oferită în timpul unei vizite în Islanda. În timp ce toţi cei prezenţi mâncau, Jiang s-a ridicat în mod neaşteptat şi început să cânte, lăsând oaspeţii şi gazdele buimaci. Soţia lui Jiang, Wang Yeping părea extrem de jenată. Scena a fost ulterior detaliată de cel mai mare cotidian islandez împreună cu o fotografie mare.

Atunci când şeful unei naţiuni vizitează o ţară străină, există anumite protocoale diplomatice şi etichetă. Lipsa de etichetă nu se reflecta doar asupra individului implicat, ci şi asupra naţiunii sale. Dacă Jiang n-au fi fost acolo în calitate de lider al Chinei, atunci abordarea sa de a captiva atenţia liderilor străini nu ar fi contat mult, deoarece ar fi fost privit ca un bufon de la curtea altui suveran. Dar în calitate de lider al naţiunii chineze, actele exagerate ale lui Jiang şi nerespectarea protocolului diplomatic nu s-au reflectat în mod dezastruos doar asupra sa, ci asupra imaginii Chinei şi a poporului chinez.

7. Falun Gong se răspândeşte rapid

În perioada 1995-1996, numărul studenţilor disciplinei Falun Gong din China a crescut exponenţial. În doar doi ani, numărul aderenţilor a crescut la peste 20 de milioane şi în acel moment mişcarea se răspândea tot mai mult.

Domnul Li Hongzhi, fondatorul Falun Gong s-a născut pe 13 mai 1951, într-o familie obişnuită în oraşul Gongzhuling din provincia Jilin. Li pe vremuri se alăturase armatei şi a fost transferat în 1982 să lucreze pentru o companie de cereale şi ulei în oraşul Changchun. Încă din copilărie, a practicat în secret o disciplină budistă necunoscută publicului. În 1984, cu consimţământul învăţătorilor săi, d-l Li Hongzhi a modificat practica într-o formă de qigong, potrivită pentru publicul larg. Până în acel moment, disciplina se preda numai în privat, fiind transmisă în line descendentă de la învăţător la student. El a numit practica Falun Gong. Pe 13 mai 1992, Li a ţinut în oraşul Changchun primele prelegeri publice şi clase.

În timp ce lucra pentru compania de cereale şi ulei d-l Li Hongzhi era muncitor. La acea vreme, trăia împreună cu familia sa într-un dormitor oferit de unitatea sa de muncă, în condiţii de viaţă mai degrabă modeste. Conform spuselor practicanţilor Falun Gong care au fost acasă la Li, mobila din unitatea respectivă era foarte modestă şi coridoarele clădirii nu aveau lumină electrică. În perioada de început a popularizării învăţăturilor sale, Li se deplasa de obicei împreună cu câţiva studenţi, în condiţii despre care se spune că erau dintre cele mai dificile; nu existau fonduri pentru confort material sau comoditate. Când Li a sosit prima oară la Beijing, nimeni nu ştia cine era. Împreună cu studenţii săi a petrecut primele câteva nopţi în oraş într-o staţie de tren aglomerată, dormind pe bănci.

În perioada 1992 - 1994, Li a ţinut cincizeci şi patru de seminarii în ţară, care ţineau între 8 şi 10- zile. Adesea, a trebuit să se deplaseze dintr-o clasă în alta, alergând prin multe oraşe din China deoarece exista o cerere crescută pentru învăţăturile sale. Deseori, Li nu avea nici măcar bani pentru un bilet de tren cu loc. Când era obosit, deseori Li nu se putea aşeza decât pe podeaua trenului; când era flămând îşi umplea stomacul doar cu tăieţei instant; când îi era somn, trăgea un pui de somn sprijinindu-se de un scaun din apropiere sau de un perete.

Pentru a face practica sa accesibilă mai multor persoane, taxa percepută de Li pentru workshopurile sale era cea mai mică din toată China. Un seminar de zece zile costa numai 40 yuani (5 USD ) - o treime sau o jumătate din taxa obişnuită a altor maeştri de qigong. Alţi maeştri au început să se plângă de comisioanele reduse ale lui Li. Drept urmare Asociaţia Ştiinţifică Chineză de Cercetare a Qigong-ului i-a sugerat lui Li, drept răspuns, să ridice taxele. Li a refuzat, luând în consideraţie circumstanţele financiare ale studenţilor săi.

Atunci când d-l Li Hongzhi a început să răspândească exerciţiile şi învăţăturile Falun Gong, în China existau numeroase alte practici de qigong. Cele false erau amestecate cu cele autentice, oamenii buni erau amestecaţi cu cei răi. Lucrurile erau complicate la momentul respectiv. Deşi numeroase persoane îşi îmbunătăţiseră sănătatea în urma practicării exerciţiilor de qigong, cum ar fi Tai Chi şi Mişcările Celor Cinci Animale, existau, de asemenea, mulţi maeştri falşi de qigong, care păcăleau lumea. Mulţi cheltuiau averi pentru a lua contact şi a studia cu maeştri de qigong, sperând să fie vindecaţi. În cele din urmă, mulţi nu obţineau nici un rezultat. Falun Gong s-a remarcat imediat printre miile de practici de qigong care împânzeau peisajul Chinei, iar ceea ce a făcut Falun Gong remarcabil este legat inseparabil de efectele sale evidente asupra sănătăţii şi a stării de bine.

În septembrie 1992, Falun Gong a fost recunoscut de Asociaţia Ştiinţifică de Cercetare a Qigong-ului, ca practică de qigong afiliată. În luna decembrie a aceluiaşi an, Li şi-a adus mai mulţi studenţi pentru a participa la Expoziţia Orientală de Sănătate, care se ţinea în acel an la China World Trade Center din Beijing. Numele lui Li şi practica Falun Gong s-au răspândit rapid, făcând valuri. Directorul executiv al Expoziţiei de Sănătate, Rusong Li, şi consultantul şef al evenimentului, profesorul Jiang Xuegui, au vorbit la superlativ despre autoritatea d-lui Li Hongzhi în materie de qigong şi despre contribuţiile Falun Gong. Profesorul Jiang Xuegui a spus:

„Li Hongzhi poate fi considerat o stea la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1992. L-am văzut pe Li făcând multe minuni. Am văzut pacienţi în bastoane, pacienţi în scaune cu rotile şi unii cu probleme motorii venind la el pentru ajutor. După au fost trataţi de Li, s-au ridicat în mod miraculos şi mergeau. În calitate de consultant şef al Expoziţiei sunt aici pentru a vă recomanda cu responsabilitate Falun Gong. Cred că această practică va aduce într-adevăr oamenilor corpuri sănătoase şi un comportament nou.”

Pe 31 august 1993, Fundaţia Chineză pentru Justiţie şi Curaj, organizaţie subordonată Ministerului Chinez al Securităţii Publice, a scris o scrisoare Asociaţiei Ştiinţifice de Cercetare a Qigong-ului, mulţumindu-i d-lui Li Hongzhi pentru că a oferit tratamente medicale gratuite delegaţilor celei de-a Treia Convenţii Naţionale pentru Elogierea Justiţiei şi Curajului. Pe 21 septembrie 1993, Cotidianul Securităţii Publice a Poporului, aflat sub patronajul Ministerului Chinez al Securităţii Publice, a publicat un articol intitulat, "Falun Gong oferă tratamente medicale gratuite lucrătorilor model ai Fundaţiei pentru Justiţie şi Curaj ". Articolul afirma că majoritatea persoanelor de acolo au avut rezultate foarte bune după ce au primit tratamentele".

Odată cu răspândirea Falun Gong, numeroase persoane au beneficiat fizic şi spiritual. Mulţi s-au refăcut după boli incurabile sau probleme greu de tratat. Fondatorul practici, d-l Li Hongzhi, ajunsese să fie numit onorific "Maestrul Li," astfel cum se obişnuieşte în practicile tradiţionale chineze. Numele de Maestrul Li a devenit după un timp cunoscut aproape fiecărei familii şi persoane de orice vârstă. Veştile despre această practică s-au răspândit repede prin viu grai, despre persoane care s-au vindecat de boli cronice, boli sau maladii incurabile şi care în mod normal şi-au încurajat membrii familiilor şi prietenii să o încerce.

Însă ce încerca Falun Gong să schimbe nu era limitat la sănătatea fizică. Deoarece Falun Gong este o practică budistă, ea este puternic înrădăcinată în învăţăturile morale, punând accent pe virtuţi ca onestitatea, compasiunea, şi toleranţa. Aspiraţiile sale, trec astfel dincolo de sfera sănătăţii şi includ transformarea într-o persoană mai bună şi mai morală; mintea sau inima devin mai pure în Falun Gong, iar tărâmul fiinţei mai elevat.

Semnificativ est faptul că mişcarea a apărut tocmai în momentul în care China trecea la o economie de piaţă. Odată cu tranziţia la economia de piaţă, în China s-a înregistrat un declin corespunzător al valorilor morale, goana după profituri câştigând teren în faţa valorilor tradiţionale. În astfel de circumstanţe, cei care aspirau să trăiască cu onestitate, compasiune, toleranţă au simţit valoarea mişcării Falun Gong. Înainte ca mişcarea Falun Gong să înceapă să fie suprimată în China (în 1999), rapoarte despre impactul său pozitiv apăruseră inclusiv în media controlată strict de stat. Ceea ce au încercat oficialii să şteargă după 1999 dovedeşte tocmai veridicitatea celor spuse mai sus.

Pe 17 martie, 1997, Cotidianul Dalian a publicat un articol intitulat "Contribuţii tăcute ale unui anonim bătrân". Articolul vorbea despre povestea unui om de şaptezeci de ani, pe nume Sheng Lijian, care timp de un an a construit voluntar patru drumuri pentru săteni, totalizând peste 1 km. Când oamenii l-au întrebat pentru cine lucra şi cât trebuiau să-i plătească, bătrânul a răspuns: "practic Falun Gong. Încerc doar să fac ceva bun pentru oameni, aşa că nu accept nici o plată".

Pe 21 februarie 1998, Ziarul de Seara din Dalian scria despre povestea lui Yuan Hongcun de la Institututul Naval Dalian. În amiaza zilei de 14 februarie, Yuan a săpat trei metri în apele acoperite de gheaţă ale râului Ziyou pentru a salva un copil care căzuse într-o gaură în gheaţă. Yuan a fost premiat ca "Luo Shengjiao cel viu" iar institutul în care lucra i-a decernat o Medalie pentru Vitejie din argint. La acea vreme, Yuan practica Falun Gong de doi ani.

Pe 10 iulie 1998, China Economic Times a publicat un articol intitulat "Acum pot să mă ridic". Era povestea unei femei în vârstă, pe nume Xie Xiufen, care a fost diagnosticată la Spitalul 301 din Beijing cu paraplegie provocată de deteriorarea coloanei vertebrale. Fusese ţintuită la pat timp de şaisprezece ani. După ce a învăţat Falun Gong a început să meargă din nou.

Pe 10 noiembrie 1998, Ziarul de seară Yangcheng a publica un raport intitulat "Tineri şi bătrâni practică Falun Gong". În dimineaţa zilei de 8 noiembrie, liderii Asociaţiei de Arte Marţiale ai Comisiei Sportive Guangdong au vizitat Cimitirul Martirilor din Guangzhou şi au privit un grup de cinci mii de studenţi Falun Gong practicând exerciţiile. Ei i-au întrebat pe participanţi cum se simt după ce practică Falun Gong, iar răspunsurile au fost mai mult decât încurajatoare. Una dintre studentele prezente, conform raportului a spus, "Eram paralizată. Şaptezeci la sută din trupul meu era amorţit şi sufeream de vezica urinară şi incontinenţă a intestinului. Acum am un ten roz iar mişcările îmi sunt agile". Raportul includea fotografiile unui bătrân de nouăzeci şi trei de ani alături de un copil de 2 ani, făcând exerciţii Falun Gong. Conform raportului, la acea vreme existau aproape 250.000 de oameni care practicau Falun Gong în provincia Guangdong. Articolul menţiona şi faptul că Falun Gong îşi făcea un punct de onoare din păstrarea învăţăturilor sale gratuite pentru toţi cei care doresc să înveţe.

Atunci când Jiang Zemin a început oprimarea Falun Gong în 1999, el a afirmat că nu auzise niciodată în trecut de această disciplină. Cu toate acestea, adevărul este că Jiang auzise de ea şi de efectele sale pozitive încă din 1993. Funcţionarii pensionaţi de rang înalt din PCC acordau o mare atenţie sănătăţii lor, aşa că mulţi începuseră să practice Falun Gong. Surprinzător, soţia lui Jiang, Wang Yeping, începuse să practice Falun Gong cu ceva timp înainte de interdicţia din 1999. Jiang Zemin însuşi citise cartea principală a Falun Gong, Zhuan Falun. Ceea ce dorea Jiang Zemin nu era să-şi vindece bolile. Văzuse potenţialul şi dorea să înveţe o serie de lucruri de la Maestrul Li. Jiang dorea să cunoască lucruri despre viaţa sa anterioară şi să-i fie prezis viitorul politic, să ştie cine îi era loial şi cine îi va deveni adversar politic. Se întreba cum putea trece peste problemele viitoare şi ce ar putea folosi pentru a-şi menţine puterea.

În vara anului 1993, Jiang a trimis după Maestrul Li de două ori. Li părea să ştie intenţiile lui Jiang şi a răspuns: "Vă putem trata bolile, dar nu vom vorbi despre politică". Mesagerul a fost atât surprins, cât şi dezamăgit de răspuns. Surprins deorece realiza faptul că Maestrul Li era neobişnuit şi că putea ghici foarte bine planurile nerostite ale lui Jiang. Dezamăgit deoarece Maestrul Li era diferit de alţi maeştri de qigong, care ar fi fost flataţi de cerere. Mesagerul şi-a dat seama că nu va beneficia în urma întâlnirii şi a devenit pesimist cu privire la o viitoare întâlnire a lui Jiang cu Li.

Jiang, între timp, devenea din ce în ce mai intrigat pe cu privire la Li după ce auzea tot mai multe aprecieri de la lumea din exterior. A cerut din nou o întâlnire cu Li, de această dată aranjând întâlnirea cu două săptămâni în avans. În ultimul minut, subordonatul lui Jiang a simţit că el personal n-ar fi beneficiat din întâlnirea celor doi şi s-a temut că Li ar refuza să răspundă la întrebările lui Jiang, ceea ce l-ar fi pus pe Jiang într-o poziţie incomodă. Drept urmare i-a oferit mai multe motive lui Jiang petru care ar fi fost mai bine să nu să se întâlnească cu Maestrul Li şi l-a convins pe Jiang să anuleze întâlnirea cu o zi înainte ca aceasta să aibă loc.

În 1995, d-l Li Hongzhi a încheiat predarea practicii sale în China continentală. La începutul acelui an a mers la Paris pentru a ţine un seminar, primul din afara Chinei. În timp ce se afla la Paris a avut o mică întâlnire cu diplomaţii chinezi; unul dintre ei fusese ambasadorul Chinei în Franţa. Li a fost apoi invitat să ţină un discurs la Divizia de Cultură şi Educaţie a Ambasadei Chineze din Franţa. Maestrul Li a călătorit după aceea în Suedia şi ulterior în Statele Unite. Falun Gong începuse să se dezvolte în lume.

În ianuarie 1996 cartea Maestrului Li, Zhuan Falun, a fost clasată printre cele mai bine zece vândute de Cotidianul Tineretului din Beijing. A rămas în vârful listei până la interzicerea ei câteva luni mai târziu.

[1] Adică, Jiang a dorit să sugereze Taiwanului şi electoratului său ce s-ar fi putut întâmpla insulei dacă un lider pro-independenţă ar veni la putere.
[2] Arroyo, care a fost aleasă preşedintele Filipinelor în 2001, a fost caracterizată pentru felul agreabil cum arăta ca" preşedintele frumuseţii. "
[3] Wu Ming, "O scurtă istorie a evenimentelor care au dus la persecuţia iraţională a lui Jiang Zemin îndreptată împotriva Falun Gong în China", Clearwisdom.net, 18 noiembrie 2004, http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2004/11/18/54661.html
[4] Renmin Gongan Bao, 21 septembrie 1993, Voi. 956, http://minghui.org/mh/articles/2000/2/18/4273.html
[5] Luo Shengjiao a fost un soldat chinez care a murit în 1952, în Coreea de Nord în timp ce încerca să salveze un copil de la înec.

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins