Orban, despre iniţiativa lui Tăriceanu: O prostie fără margini, o aberaţie constituţională
alte articole
Comentând decizia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a iniţia procedura de suspendare şi demitere a preşedintelui Traian Băsescu, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a precizat, sâmbătă, că această iniţiativă este o prostie fără margini, un nonsens şi o aberaţie constituţională, relatează Mediafax.
"Nu pot să exprim decât poziţia mea personală. Mi se pare pur si simplu o aberaţie care de fapt aruncă în derizoriu instituţia referendumului de demitere. Cum să demiţi un preşedinte care îşi termină mandatul mai devreme de sfârşitul anului, care stă cel târziu până în 22 decembrie? Mi se pare o prostie fără margini, probabil domnul Tăriceanu, în criză de idei, încearcă să iasă în faţa, dar cu asta a dat-o în bară rău de tot", a declarat Orban.
Liderul liberal susţine că nu vede de ce i se dă importanţă "unei astfel de declaraţii, care este un nonsens, o aberaţie constituţională şi o bătaie de joc la adresa cetăţeanului, care cred că astăzi trebuie să fie interesat cine este preşedinte în următorii cinci ani". În viziunea lui Orban, "românii sunt sătui de acest scandal care nu se mai termină şi de acest conflict fără sens".
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, că, în urma unor "dezbateri şi consultări în exclusivitate cu colegii liberali din PLR", s-a luat decizia de a se iniţia procedura de suspendare şi demitere a preşedintelui Traian Băsescu.
Fostul premier a stabilit şi un calendar pentru demersul său - suspendarea se va face în preajma datei de 23 septembrie, iar referendum de demitere la 2 noiembrie, ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, cu o lună înainte ca Traian Băsescu să-şi încheie mandatul.