Orban: Ceea ce au făcut Dragnea şi Tăriceanu reprezintă o uzurpare de calitate, un abuz
alte articole
Poziţia exprimată de deputatul Dragnea şi de senatorul Tăriceanu cu privire la reacţia SUA pe tema legilor Justiţiei este a lor personal, deci nu are calitatea să angajeze Parlamentul României, a atras atenţia miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Ludovic Orban.
"Ceea ce au făcut reprezintă o uzurpare de calitate, un abuz, iar parlamentarii PNL s-au delimitat şi se vor delimita categoric de poziţia exprimată de deputatul Dragnea şi de senatorul Tăriceanu, care riscă să creeze o dispută de care România nu are nevoie cu SUA, cu administraţia americană, şi care riscă să afecteze parteneriatul strategic dintre SUA şi România", a declarat Orban, citat de Agerpres.
Liderul PNL a subliniat că poziţia Departamentului de Stat reflectă şi punctul de vedere exprimat public de PNL încă de la apariţia Ordonanţei 13 şi apoi, în august, a propunerilor ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
"Suntem îngrijoraţi şi vom încerca să ne mobilizăm pentru a respinge aceste modificări la legile justiţiei, în special punctele care riscă să afecteze independenţa puterii judecătoreşti, funcţionarea autonomă a sistemului de justiţie şi care riscă să pună stavilă luptei anticorupţie, cum ar fi înfiinţarea Direcţiei Speciale pentru Investigarea Procurorilor şi Judecătorilor, cum ar fi prevederea care lasă în aer Inspecţia Judiciară, urmând să fie dată o lege specială care nu se ştie dacă se va mai da — practic, desfiinţează Inspecţia Judiciară aşa cum este astăzi în subordinea CSM", a precizat Orban.
În opinia şefului PNL, modificările la legile justiţiei încalcă autonomia procurorului de caz, apreciind, totodată, că răspunderea magistraţilor trebuie să fie stabilită printr-o lege specială.
"Nu susţinem cozile de şopârlă băgate în lege, în baza ideii de răspundere a magistraţilor, care sunt extrem de periculoase. Aici, noi susţinem adoptarea unei legi speciale privind răspunderea magistraţilor, care să fie făcută, în mod evident, cu o dezbatere publică largă, cu participarea asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi cu participarea amplă a societăţii civile", a punctat Orban.