Omul care a pus pe jar serviciile secrete americane are un nume şi un chip
alte articole
S-a aflat cine a dezvăluit presei informaţii ultra-secrete despre programele de supraveghere şi mai ultra-secrete ale serviciilor de securitate americane. Cel care a pus pe jar autorităţile americane se numeşte Edward Snowden şi este un tânăr de 29 de ani.
Săptămâna trecută, The Guardian şi Washington Post au publicat o serie de ştiri despre două programe 'classified' ale NSA.
Miercuri, americanii au aflat că serviciile lor secrete le interceptează apelurile telefonice începând din 2006, cu ajutorul operatorului Verizon. Suspiciuni planează şi asupra altor operatori.
Joi, au venit ştirile despre PRISM, program ce permite supravegherea (şi înregistrarea) în timp real a comunicaţiilor pe internet. Programul numit PRISM le permite celor de la NSA să caute şi să descarce informaţii de pe nouă mari platforme, printre care Google, Yahoo, Facebook etc. orice date ar putea dori.
Faptul că guvernul american face pe Big Brother a îngrijorat, revoltat etc. opinia publică americană, şi nu numai pe cea americană. Căci dacă americanii pot, atunci orice altă ţară care dispune de fonduri ar putea şi ea.
A izbucnit scandalul. Oamenii sunt foarte sensibili când vine vorba despre intimitatea lor.
Având în vedere impactul ştirilor din presă, însuşi preşedintele Obama a luat poziţie pentru a-i linişti pe americani. Convorbirile telefonice ale cetăţenilor nu sunt ascultate, şi-a asigurat preşedintele compatrioţii.
"Este necesar un compromis între siguranţa naţională şi viaţa privată", a subliniat Obama, în contextul în care Statele Unite continuă să fie expuse riscului terorist", a declarat preşedintele american.
La rândul său, James Clapper, directorul serviciilor secrete ale SUA, a condamnat scurgerile de informaţii şi a afirmat că ştirile despre PRISM conţineau "numeroase inexactităţi".
"Sper că vom reuşi să aflăm cine a făcut acest lucru, deoarece acest lucru a cauzat pagube mari securităţii ţării noastre", a declarat Clapper.
Şi au aflat.
După toată vâlva stârnită, omul care a făcut publice informaţiile despre programele secrete NSA, se arată la faţă. The Guardian a publicat duminică pe site-ul său un interviu video cu el.
Cel care a pus pe jar serviciile secrete americane se numeşte Edward Snowden şi are 29 de ani.
Snowden a fost tehnician CIA şi de patru ani lucra pentru NSA ca angajat al unor subcontratori în domeniul apărării. Ultimul său angajator a fost compania Booz Allen Hamilton, de la care a plecat chiar înainte de a face publice informaţiile despre programele NSA. Tânărul şi-a lăsat traiul confortabil din Hawaii şi a plecat la Hong Kong, afirmă The Guardian.
Unii l-ar putea numi erou, alţii trădător. Pe Facebook şi pe Twitteri este deja supranumit “eroul secolului 21.”
Indiferent de opiniile pro şi contra care se vehiculează despre el, Edward Snowden pare să se simtă cu conştiinţa curată:
"Unicul meu obiectiv este să informez oamenii despre ceea ce se face în numele lor şi despre ceea ce se face împotriva lor", a declarat tânărul pentru The Guardian.
"Sunt pregătit să sacrific totul, pentru că nu pot, în sufletul şi în conştiinţa mea, să las Guvernul american să distrugă viaţa privată, libertatea Internetului şi libertăţi esenţiale pentru oamenii din întreaga lume cu acest sistem enorm de supraveghere pe care este pe cale sa îl construiască în secret", a subliniat el.
Se pare însă că, deşi conştiinţa sa este curată, Edward Snowden, preferă să discute mai degrabă cu presa decât cu investigatorii americani.
"Cred că nu mă pot întoarce acasă", declară el, în contextul anchetei anunţate de către autorităţile americane.
"Nu am nicio intenţie să mă ascund, pentru că ştiu că nu am făcut nimic rău", a mai declarat Edward Snowden. Şi nu se ascunde. Toată lumea ştie unde se află Snowden. La Hong Kong. La adăpost, deocamdată, de anchetă, şi transformat de platformele sociale în erou.