Olanda: Autorii unei petiţii îi cer viitorului rege să îşi reducă drastic cheltuielile
alte articole

Republicanii batavi vor ca monarhia olandeză să fie mai puţin cheltuitoare. Ei au lansat o petiţie naţională care solicită scăderea drastică a salariului viitorului suveran la 150.000 euro pe an, în locul celor 825.000 euro prevăzuţi în prezent pentru şeful familiei regale olandeze, relatează Le Point.
Potrivit lor, veniturile regale sunt 'disproporţionate faţă de ceea ce implică activitatea sa'. Nu mare lucru, spun ei, pentru că rolul monarhului constă în validarea legilor şi întruchiparea identităţii regatului, ca în majoritatea monarhiilor constituţionale. Chiar dacă prinţii din familia de Orania-Nassau îşi fac bine treaba, susţinând organizaţii de binefacere şi prezidând cu zâmbetul pe buze ceremonii şi serbări oficiale, suma alocată lor rămâne destul de mare într-o ţară de 17 milioane de locuitori.
Prin comparaţie, salariul lui Barack Obama este de două ori mai mic - 400.000 de dolari pe an (puţin peste 300.000 de euro), asemănător cu cel al regelui Spaniei - 270.000 de euro pe an. Angela Merkel, cu cei 216.000 de euro pentru funcţia de cancelar, şi Francois Hollande, cu 180.000 de euro pentru cea de preşedinte, sunt mult în urmă, deşi nivelul răspunderii este mult mai mare.
Cifrele nu se opresc însă la salariul regelui (sau reginei): lista care acoperă cheltuielile de întreţinere şi salariile anuale ale familei regale este una dintre cele mai generoase. Olanda alocă circa 40 de milioane de euro pe an monarhiei, al fel ca britanicii. În această perioadă de criză, spaniolii au redus factura la 8 milioane, de cinci ori mai puţin decât la olandezi. În plus, veniturile familiei de Orania-Nassau nu sunt supuse impozitului pe venit, contrar celor din alte dinastii europene.
Averea reginei Beatrix rămâne secretul cel mai bine păstrat din regat. Oficial, ea nu depăşeşte 300 milioane de dolari, fiind chiar redusă cu câteva milioane de euro după afacerea Madoff. Potrivit unor experţi, monarhia ar fi investit mai ales în plasamente financiare şi opere de artă. Potrivit unui zvon, niciodată dovedit, regina ar avea un important portofoliu de acţiuni la compania petrolieră anglo-olandeză Shell, care ar face ca averea ei să se cifreze la câteva miliarde de dolari, cu mult peste cea a reginei Angliei. Revista Forbes o plasase pe suverana olandeză printre cei mai bogaţi şefi de stat de pe planetă, eliminând-o apoi din clasament în lipsa unor surse fiabile.
Un lucru rămâne sigur: cu venituri de aproape un milion de euro pe an prevăzuţi doar pentru rege, averea aferentă unui serviciu de aur nu poate decât să crească, încheie Le Point.