Oficiali americani confirmă un incident care implică un “avion alb” misterios
alte articole
Câteva avioane au contactat prin radar şi vizual un avion neidentificat luna trecută în timp ce acesta zbura spre nord, din California spre Oregon, forţând Comandamentul Nord-American de Apărare Aeriană (NORAD) să trimită avioane de luptă F-15 pentru a investiga ceea ce devine un mister tot mai deranjant.
Blogul TheDrive a prezentat un raport despre incident, care a avut loc în plină zi în 25 octombrie şi a fost confirmat atât de NORAD cât şi de Administraţia Federală a Aviaţiei americane (FAA). Conform rapoartelor de la acea dată, un “avion de culoare albă” – unul care nu avea afişat pe el nicio informaţie de identificare şi a avut transponderele oprite sau nefuncţionale – a fost observat în sudul statului american Oregon, călătorind la aceeaşi altitudine cu avioanele comerciale (între 10.668 şi 11.277 metri).
Niciunul dintre avioanele care au observat avionul alb pe radarele lor sau au avut contact vizual nu au reuşit să se apropie suficient de mult pentru a identifica ce model era. Două avioane de intercepţie F-15C, staţionate în Portland, statul Oregon, au fost ridicate de la sol pentru a investiga situaţia dar, conform NORAD, nu au găsit avionul misterios.
Potrivit raportului publicat pe blog, câţiva piloţi şi controlori de trafic aerian au discutat incidentul pe Reddit, în timp ce autorul raportului a depus o cerere, pe baza legii Freedom of Information Act, pentru a obţine detalii privind incidentul. Înregistrările audio ale comunicaţiilor turnului de control al traficului aerian din acea zi confirmă, de asemenea, faptul că incidentul a avut loc.
Blogul a concluzionat că s-ar putea ca avionul de culoare albă să fi fost un avion militar secret aflat în testare, sau traficanţi de droguri, dar a notat faptul că a fost bizară operarea avionului respectiv în plină zi şi la mică distanţă de avioane comerciale.