Oferta lui Putin de a proteja gazul israelian precedată de comasarea militară rusească în Siria
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus Israelului, în urmă cu peste două săptămâni, ca Moscova să preia răspunderea pentru protejarea câmpurilor de gaze israeliene din Mediterană. În plus, şeful Kremlinului a făcut o ofertă pentru o investiţie rusească în valoare de 7-10 miliarde de dolari pentru dezvoltarea câmpului de gaze Leviathan şi pentru construirea unei conducte către Turcia care să exporte gaz în Europa, relatează DEBKAfile.
Oferta a fost făcută premierului Benjamin Netanyahu în cadrul unor conversaţii telefonice confidenţiale şi prin intermediul unor delegaţi discreţi.
La acea vreme, Putin nu a discutat cu Netanyahu despre planurile sale privind o comasare iminentă de trupe ale Marinei ruseşti, unităţi aeriene, nave de luptă şi rachete ruseşti în Siria, deşi planul fusese elaborat în detaliu împreună cu Iranul la sfârşitul lunii iulie.
Liderul rus s-a exprimat în felul următor: Câmpul Leviathan se situează la marginea zonei maritime economice a Libanului şi prin urmare este vulnerabil la potenţiale operaţiuni de sabotaj din partea Iranului, Siriei sau a grupării Hezbollah. O investiţie rusească de câteva miliarde de dolari ar transforma câmpul respectiv într-un proiect rusesc pe care nici Siria şi nici Hezbollah nu ar îndrăzni să îl atace, chiar dacă ar aparţine Israelului.
Dar acum, situaţia s-a schimbat. Forţele ruseşti se îndreaptă spre Latakia, iar Moscova a declarat că zona cuprinsă între oraşul sirian Tartus şi Cipru este închisă traficului maritim şi aerian în perioada 15 septembrie – 7 octombrie datorită unui “exerciţiu militar care include teste pentru lansarea de rachete ghidate de pe nave de luptă ruseşti”.
În momentul în care a oferit un scut pentru câmpurile de gaze israeliene la sfârşitul lunii august, Putin a ştiut că implementarea acelui plan va depinde de forţele militare ruseşti aflate la faţa locului, şi nu de ezitarea iranienilor sau a sirienilor de a afecta interesele ruseşti.
În 30 august, Netanyahu a discutat noua propunere rusească cu premierul italian Matteo Renzi în timpul unei întâlniri în Florenţa, în contextul implicării fostului premier Silvio Berlusconi în afaceri cu energie în Orientul Mijlociu şi Europa şi în contextul legăturilor sale apropiate cu Putin.
Berlusconi şi Netanyahu sunt de asemenea buni prieteni.
Totuşi, premierul israelian nu i-a confirmat niciodată în mod explicit lui Putin că va lua în considerare tranzacţia rusească.
Netanyahu a ezitat deoarece a simţit că un acord cu Moscova pentru proiecte de gaze va fi inacceptabil pentru Washington şi pentru compania Noble Energy din Texas. Compania din Texas deţine 39,66% din consorţiul care controlează câmpul Leviathan, precum şi acţiuni la câmpurile de gaze mai mici Tanin şi Tamar.
În acelaşi timp, doi miniştri israelieni, Moshe Kahlon de la Finanţe şi Arye Deri de la Economie, au obstrucţionat în mod constant acest acord ruso-israelian pentru producţia de gaz – un motiv suplimentar pentru care Netanyahu nu i-a oferit şefului de la Kremlin niciun răspuns.
În condiţiile numărului mare de soldaţi ruşi şi echipamente ruseşti care sosesc în Siria, atât situaţia militară şi strategică a armatei israeliene cu privire la Siria şi estul Mediteranei, cât şi şansele unor investiţii străine pentru proiecte de dezvoltare a câmpurilor de gaze israeliene sunt date peste cap.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook