Odiseea din Antarctica continuă: Salvatorii rămân deocamdată blocaţi în banchiză
alte articole
După evacuarea cu elicopterul a echipajului de pe nava rusă MV Akademik Shokalskiy, blocată la Polul Sud în Ajunul Crăciunului, urgenţa părea depăşită. Dar nu a fost să fie - ghinionul continuă. Infernul de gheaţă creat de banchiză, gheaţa instabilă din Antarctica, a blocat spărgătorul de gheaţă chinez Xue Long, una dintre navele care au participat la salvare.
Celuilalt spărgător de gheaţă din zonă, nava australiană Aurora Australis, care a primit la bordul său pasagerii expediţiei ruse, i-a fost ordonat să nu navigheze spre largul mării în direcţia Hobart, Tasmania, deoarece ar putea fi nevoie de intervenţia sa în cazul în care nava chineză nu reuşeşte să scape din strânsoarea banchizei.
Nava chineză se afla de câteva zile în vecinătatea navei MV Akademik Shokalsky şi ar fi trebuit să joace un rol central în operaţiunile de salvare a celor 74 de persoane de la bord. După ce a încercat de două ori, împreună cu nava Australis Aurora, să deschidă un drum prin banchiză pentru a elibera nava rusă, fără succes însă, a trecut la planul B, utilizând elicopterul de care dispune pentru a transporta cei 52 de pasageri de pe Shokalsky la bordul spărgatorului de gheaţă australian. Operaţiunea de salvare a luat mai multe zile, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, motiv care a forţat spărgătorul de gheaţă Xue Long să rămână pe loc, permiţând banchizei să-l încătuşeze.
Autoritatea Australiană pentru Siguranţa Maritimă (AMSA), coordonatorul operaţiunilor de salvare, a anunţat că nava chineză va încerca astăzi, sâmbătă 4 ianuarie, să manevreze nava prin gheaţă, în cazul în care condiţiile de maree vor fi favorabile. "Nu există niciun pericol imediat pentru personalul de la bordul navei Xue Long", a adăugat AMSA .
Expediţia, denumită Australasian Antarctic, plecase din portul Bluff din Noua Zeelandă pe data de 8 decembrie, iar în 28 de zile ar fi trebuit să reia traseul exploratorului Douglas Mawson, ajungând la Commonwealth Bay de pe coasta Antarcticii şi să viziteze pe parcurs mai multe insule din vecinătatea calotei de gheaţă antarctice. Ceea ce trebuia să fie o misiune multinaţională cu scopuri de cercetare şi de divertisment s-a transformat brusc într-un coşmar.
Între timp, în Australia au apărut unele controverse cu privire la nava rusă. Jason Mundy, directorul de la Australian Antarctic Division, a declarat că operaţiunile de salvare au deturnat resurse de la programul australian de cercetare din Antarctica şi speră să obţină o despăgubire de la asigurarea navei MV Akademik Shokalskiy. Departamentul australian al Mediului a remarcat de asemenea, faptul că salvarea va costa 358.000 de dolari. "Acest incident trebuie să amintească tuturor celor care navighează în aceste mări că trebuie să pună siguranţa înainte de toate", a declarat ministrul Mediului Greg Hunt.