Octombrie sângeros de pe Dubrovka: După zece ani, mărturii ale celor care au fost acolo

Un octombrie posomorât din 2002. Luarea de ostatici în teatrul de pe Dubrovka a devenit o tragedie care se deosebea de toate celelalte tragedii din Rusia: pentru prima dată ţinta atacului a fost 'noua burghezie', notează cotidianul italian La Stampa.

Înainte erau dinamitate bombe în pieţe, pe drumuri de munte înguste. A fost o bombă în metroul moscovit, însă frica a fost înghiţită rapid de 'pântecele capitalei' ruse. Au fost victime în blocuri de la periferia oraşelor, populate de muncitori, dar frica în faţa posibilităţii de a nu te mai trezi a doua zi şi de a muri strivit de dărâmături a trecut în scurtă vreme, mai ales că noul preşedinte Vladimir Putin, tânăr şi energic, a promis 'să-i înece pe terorişti cu capul în veceu'.

De data aceasta, războiul terorist a avut loc în Moscova prosperă şi a lovit în burghezia în formare, pasionată de noua modă la musicaluri şi care a dat buzna la primul spectacol de acest gen, care a fost realizat în patrie, după opera unui autor rus, cu actori ruşi.

Spectacolul muzical 'Nord-Ost' este o poveste despre prietenie şi optimism. În sala de teatru de pe Dubrovka se aflau aproape o mie de oameni, povesteşte Anna Zafesova, autoarea articolului din La Stampa. Printre cei 916 ostatici se aflau fiica fostului ministru, actori, cântăreţi, oameni de afaceri, turişti occidentali, care au plătit mult pentru bilet şi care nu au circulat niciodată cu metroul. Aceştia erau oameni ai căror copii nu au fost trimişi la război în Caucaz, oameni cu care anumite lucruri păreau că nu se pot întâmpla niciodată.

Asta până când, în 23 octombrie 2002, la orele 21: 15, liderul grupului de terorişti, Movsar Baraev, a urcat pe scenă, întrerupând spectacolul cu un tir automat îndreptat spre tavan, şi a spus: 'Toţi sunteţi ostatici'.

Acelea au fost 57 de ore de frică şi îngrijorare, pe care Moscova nu le mai simţise înainte. Acela a fost primul atac terorist în epoca telefoanelor mobile: ostaticii le trimiteau rudelor sms-uri. Teroriştii mascaţi, însoţiţi de 'văduvele negre' care aveau asupra lor centuri de shahid, acoperite pentru imagine în pături, cereau încetarea războiului.

Însă vremurile s-au schimbat şi scenografia inventată de geniul rău Basaev nu mai impresiona Kremlinul. Au fost câteva ore când mediatori precum Anna Politkovskaia sau Grigori Iavlinski purtau negocieri cu teroriştii şi scoteau din clădire câte câteva persoane. Astfel a continuat până în zorii zilei de 26 octombrie, când a început operaţiunea pentru eliberarea tuturor ostaticilor. A fost utilizat un 'gaz enigmatic' pentru a-i paraliza pe terorişti, apoi a început asediul clădirii, în timpul căruia toţi teroriştii au fost ucişi, împreună cu 125 de ostatici, care s-au sufocat din cauza substanţei secrete, precizează Zafesova.

Cele mai multe dintre victime au murit la spital, unde au fost aduse cu salvări care i-au transportat claie peste grămadă, ca pe morţi. Rudele victimelor au reuşit să demonstreze anul trecut, la Curtea de Justiţie de la Strasbourg, că rudele lor, inclusiv copii, au murit din vina statului rus, care, pentru a se apăra, a declarat că era necesar să fie evitat un număr şi mai mare de victime, care s-ar fi produs dacă teroriştii ar fi activat încărcăturile explozive.

Mai rămân câteva enigme: de ce niciunul dintre cei 35 de ceceni nu a reuşit să activeze nici măcar un explozibil, dat fiind faptul că gazul toxic nu a acţionat din prima şi unii dintre ei chiar au tras în luptători ai trupelor speciale? De ce 'văduvele negre' aveau în buzunar bilete pentru drumul întors, în condiţiile în care s-a vorbit despre o misiune sinucigaşă?

Potrivit unor ceceni şi reprezentanţi ai puterii, teroriştii mizau probabil pe negocieri care să fie transmise în direct şi pe posibilitatea de a se întoarce acasă. Însă ei au greşit. Timpurile s-au schimbat. Pe Dubrovka statul rus s-a folosit de 'dreptul său istoric de a ucide cetăţeni', pentru a-şi etala puterea. După doi ani, la Beslan, cecenii nici măcar nu au mai insistat asupra negocierilor: ei s-au pregătit să moară împreună cu victimele lor.

Astăzi lângă teatrul de pe Dubrovka doar rude şi prieteni ale victimelor mai comemorează tragedia din urmă cu zece ani, ale cărei enigme rămân şi acum neelucidate, conchide La Stampa.